Nu mă gândeam să ajung să mai scriu despre
fotbal şi iată că Mirel Rădoi m-a obligat, mai întâi cu naţionala de tineret şi
acum cu naţionala mare, să încalc un tabu pe care mi-l impusesem. Şi nu
neapărat prin prisma rezultatelor care bineînţeles contează şi ele, cât mai
ales prin modul de abordare, prin pledoaria sa pentru un joc spectaculos,
ofensiv, de amorul artei. Căci este artă la maxim golul acela de la lobul imens
al lui Maxim! Sau sarabanda de pase rapide pornită din propriul careu şi
încununată de altruismul lui Florinel Coman şi reacţia promptă, tresărirea de
orgoliu a unei hibernări prelungite a Alibabei
de Alibec, de la primul gol.
De unde până acum, de teama de a nu plăti
parcarea un pol de parale, ne înghesuiam în autobuzul cu geamuri sparte tras în
faţa porţii lui Tătăruşanu, se pare că Rădoi cu pasiunea lui mărturisită pentru
bolizii de cursă, le-a trezit jucătorilor noştri apetitul de a se urca la volan
sărind pe deasupra caroseriei, fără să mai fie nevoie să le încarce memoria cu
procedura de deschidere a portierei, dacă vrei după cursă un tur de onoare cu
blonda aia de Gloria, să-i simţi parfumul să nu fi făcut drumul degeaba.
Dar să nu ne entuziasmăm prea tare, deja unii
care abia de îşi trag nădragii prin presă, au scris, trăgând concluzia că ieri a
fost bine că n-a jucat Ianis HAGI!... Ţineţi-vă câinii în lesă şi lăsaţi-l pe
Rădoi că ştie ce face, să-i ţină Dumnezeu unghiile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu