Schimbare de macaz

Nu mă gândeam să ajung să mai scriu despre fotbal şi iată că Mirel Rădoi m-a obligat, mai întâi cu naţionala de tineret şi acum cu naţionala mare, să încalc un tabu pe care mi-l impusesem. Şi nu neapărat prin prisma rezultatelor care bineînţeles contează şi ele, cât mai ales prin modul de abordare, prin pledoaria sa pentru un joc spectaculos, ofensiv, de amorul artei. Căci este artă la maxim golul acela de la lobul imens al lui Maxim! Sau sarabanda de pase rapide pornită din propriul careu şi încununată de altruismul lui Florinel Coman şi reacţia promptă, tresărirea de orgoliu a unei hibernări prelungite  a Alibabei de Alibec, de la primul gol.

De unde până acum, de teama de a nu plăti parcarea un pol de parale, ne înghesuiam în autobuzul cu geamuri sparte tras în faţa porţii lui Tătăruşanu, se pare că Rădoi cu pasiunea lui mărturisită pentru bolizii de cursă, le-a trezit jucătorilor noştri apetitul de a se urca la volan sărind pe deasupra caroseriei, fără să mai fie nevoie să le încarce memoria cu procedura de deschidere a portierei, dacă vrei după cursă un tur de onoare cu blonda aia de Gloria, să-i simţi parfumul să nu fi făcut drumul degeaba.

Dar să nu ne entuziasmăm prea tare, deja unii care abia de îşi trag nădragii prin presă, au scris, trăgând concluzia că ieri a fost bine că n-a jucat Ianis HAGI!... Ţineţi-vă câinii în lesă şi lăsaţi-l pe Rădoi că ştie ce face, să-i ţină Dumnezeu unghiile!