Cum crestinam copiii

Am fost într-o creştinare la Piteşti în fieful roşu al PSD. Uite cum viaţa îţi întoarce nemiloasă vorba şi volanul în curbe!... După marele miting ce m-a scos din fire şi umplut de ruşine, miting de altoit grinda grindeanului şi făcut casting actorului uitat, pe fără de numele lui vasile pieca, rebel, prăbuşit în genunchi în piaţă ca la cinemateca, l-aţi văzut cred, bietul de el!…

Un trunchi neînţeles şi zidit, nu în focul iubirii ca o Ană lăcrimând zidul mănăstirii, ci ca o blană subţire din lemn câinesc îngropat până la ţâţişoară, idolatru din fire, în zid la teatru Al Davila pentru ţărişoară şi neam românesc. Primise sarcină de partid.

 După marele miting - cum întorceam vorba în curbe la început - am promis explicit că n-am să mai calc în urbe. Dar s-a născut Vladimir şi iată-mă-s la Noblesse, savurând un botez de succes. Au venit la Vladimir trei zâne bune, ursitoare şi cadâne, direct de la şcoala de vară a tineretului social-democrat. Prin urmare piteştenii ăia mici văd roşu în faţa ochilor, de la creştinat.

Poftiţi de vedeţi!

Decadenţă

desfrunzeşte

pielea şarpelui

nisipul lustruieşte

glezna apei

coaja nucilor verzi
de atâta vară

plezneşte

şi crapă

flacăra lumânărilor

sapă în ceară

bezna

tăcerilor

sâmburii merelor

sâmburii merelor

în carnea de măr

se îngroapă

Dragobete pi(s)icher

       

          Cam pişicher Dragobetele sărută fetele… 

      De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa voit atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare în fiecare prmăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi,  să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.

Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece pentru ca anul întreg să rămână iubită.

          Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.

          Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioarele iuţi! Prinzi fetele şi le săruţi!...

          După credinţa poporului meu tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată aceste locuri în care ne-am născut, se pare că vizează şi ele un sărut...

Povestea mea

Am mai crestat la prag un semn. Al 13-lea. Suntem falnici ca bradul din faţa casei ce s-a înălţat mult deasupra acoperişului blocului. Alex a crescut frumos, ne-a întrecut pe toţi, pe mamaie,  pe mine, pe maică-sa şi ne priveşte de sus. Cu taică-su ar fi dispus să mai sporovăiască o vreme, şoapte de la egal la egal, măcar până la cireşar şi-abia atunci să se măsoare, cu ochi-n soare, cine culege din picioare ăle mai coapte cireşe din vârful cireşului…