Consideraţii incomfortabile

Mă simt obligat să scriu câteva consideraţii inconfortabile după finala de la Roland Garros care ar fi trebuit să fie o încununare meritată a muncii şi talentului Simonei Halep.

Învingătorul ia totul! Ce-i rămâne învinsului? Tăria de a uita că a fost atât de aproape şi a lua-o frustrat de la capăt, cicatrizându-şi rana din suflet care va sângera o vreme. E greu să nu-ţi faci procese de conştiinţă. Ţi se va părea că nu ai dat totul în momentele decisive, sau un Dumnezeu nedrept ţi-a întors spatele. Personal mi-e greu să-mi scot din minte acea minge a Jelenei, catapultată trei metri în afară terenului care ricoşează norocos din stâlpul de susţinere al fileului, întorcându-se în terenul de joc...

Viaţa e crudă când te aştepţi mai puţin! A fost o încleştare cu suişuri şi coborâşuri, între raţiune şi forţă. Şansa de data asta împotriva tuturor calculelor a ţinut partea, nu a celui mai bun, ci a celui inconştient dar curajos, care nu a avut ce pierde.

În încheiere să nu uităm să feliciăm atât pe învins cât şi pe învingător!

Martori la istorie

Ieri la Casa Albă preşedintele Iohannis a fost la înălţime. Jovial şi relaxat, stăpân pe sine, cu un zâmbet deschis afişat pe faţă şi o spontaneitate în vorbire, cu nimic mai prejos decât a unui mare actor de la Hollywood care joacă într-o superproducţie. Nimic n-a lăsat să se întrevadă că ucenicia în rolul de preşedinte în studiourile dâmboviţene părea să-l recomande mai degrabă pentru un film mut.

Ce salt uriaş câtă capacitate de asimilare ca să poţi câştiga de partea ta şi a ţării tale imprevizibilul la el acasă şi să-l prinzi în joc pe Trump, considerat cel mai puternic om de pe planetă, într-o horă mare chiar pe iarba din faţa Casei Albe. Sunt sigur că dacă protocolul ar fi fost negociat ca şi primele doamne să participe la eveniment, s-ar fi ajuns la periniţă.

Nu continui în această manieră pentru că aseară chiar m-am simţit mândru de preşedintele nostru! Să sperăm că vizita va fi la fel de consistentă în plan economic cum va fi cu siguranţă în plan politic şi de securitate.

Un alt moment la fel de istoric pentru noi în plan uman, ca cel desfăşurat ieri, va fi cel de azi de la Roland Garros. Nu m-am mirat să aflu de la ziariştii ce s-au deplasat cu preşedintele în Statele Unite, că toate plasmele din restaurante şi din recepţiile hotelurilor au rulat pe ecran în timpul meciului, semifinala Simonei noastre cu Pliskova.

Să sperăm că în finala de azi steaua Simonei va rămâne sub acelaşi aliniament cu conjuncţia de aseară a astrelor şi marea noastră sportivă va fi ea însăşi, în partida cu Ostapenko! Doamne ajută!

Închei fără să spun nimic despre fotbal. Greu de crezut că în mocirla de-acolo pot înflori nuferi…

Aşteptând o carte nouă de poezie

(Aici va sta, când va sta, coperta cărţii)

Lucrez să-mi termin cartea cu Tablete în alb şi negru. Proză. Nu mai e mult, dar nu mă pot concentra să pun ordine pe linia de sosire în poză. În acelaşi timp aştept cu înfrigurare (de ce cu înfrigurare? mi s-au tipărit peste zece cărţi, n-ar trebui să mai am emoţii!) un semnal dinspre editura Grinta sau Direcţia 9. Moaşele. Copilul ăsta s-a născut prematur, dar nu-i din carne şi nici din flori, am şi eu o vârstă… Cine să-mi mai pună coarne!

E din ceară şi miere!…  

Şi nu ştiu bunăoară, încă n-am aflat aşteptând în tăcere, dacă mierea s-a vărsat în ceară s-au ceara în miere, când copilul a ţipat…

Tăcerea e de aur

Tăcerea e de aur, sau de argint…

 

Ieri nu am simţit nimic. Zeii m-au părăsit şi pe mine, nu mi-au dat nici un semn... Astfel că nu am putut stabili nici un fel de previziune. N-am scris nimic, nu se lega sub nici o formă subiectul de predicat. În război total! Fără poftă de mâncare, parcă şi pălinca adusă tocmai de la Vişeul de Sus îşi pierduse culoarea galbenă în pahar şi n-am putut bea!... Să fiu lucid, să nu se interpreteze că am trădat cauza, sau nu mă concentrez suficient la tabieturi şi nu ştiu să folosesc cum se cuvine pauza dintre seturi!... Nu ştiu, în fine, să prognozez o eventuală înfrângere, asta nu e bine!

Nu poţi şti niciodată cum se aliniază în ţintar planetele. Bine că nu m-a părăsit Simona Halep! Ea şi-a văzut de treabă ca un om la coasă, după ce măsoară cu privirea suprafaţa de fâneaţă ce trebuie cosită, se aşează gospodăreşte, scuipă în palme şi apoi imperturbabil stânga-dreapta, dreapta-stânga pendulează coasa cu un singur gând ţintuit în minte, să ajungă în vârful dealului acolo unde va fi înălţat templul! Indiferent dacă întâlneşte în calea lui o perdea de ciulini!

Ce te faci dacă întâlneşti un copac? Un copac războinic cu fructe galbene rotunde cu care te atacă? Plezneşte după tine de teamă să nu-i retezi umbra cu coasa!...

Bagi de seamă că fructele sar de pe cracă şi nu se pun altele la loc. Ai noroc, tirul trebuie sa se sfârşească odată! Te fereşti din cale, defensiv ca scutul de la Deveselu şi când au încetat să vorbească armele, vorbeşti tu ca şi când ţi-ar fi scăpat porumbelu’.

„Pliskova, dă-te un ţâr înapoi că eşti mai înaltă şi-ţi şade bine pe locul doi!”

Despre finala cu Ostapenko? Mi-a plăcut sincer ce a declarat Pliskova. O fi ştiind ea ceva.

„Pariez tot ce am că va câştiga Simona!”