luni, 22 aprilie 2013

duminică, 21 aprilie 2013

Călător prin Viena.



             Scriu din Zwole. Ne aflăm în Olanda pentru a doua etapă de terapie a lui Alexandru. Am părăsit Piteştiul joi, când municipalitatea pregătea fastul evenimentelor ocazionate de Simfonia Lalelelor, având ca ţintă tocmai ţara lalelelor, adică locul unde s-a pus pe roate afacerea înfloritoare cu bulbi.

          La Viena am prins două nopţi. Între ele, ziua încruntată şi-a tras pe faţă ca un văl, o perdea subţire de nori. Nu era ploaie adevărată. Părea că o ceată de ţânci se zbenguiau alergându-se pe deasupra norilor cu o stropitoare.

          În câmpul verde, deschis dimineţii de la fereastra hotelului, câţiva înpătimiţi de golf descompuneau deja mişcări mecanice cu braţul întins, pendulănd crosa, fandând uşor genunchii şi studiind balistica unui zbor ideal. Sute de punctuleţe împânziseră gazonul. Iniţial am crezut că sunt flori cu petale albe risipite pe câmp din mantia lunii aprilie, dar privind mai atent am constatat că erau mingile de golf adunate ciorchine in jurul plăcuţelor ce  marcau distanţele. Am prins curaj şi împrumutând de la recepţie umbrele, am pornit să descoperim locuri ce au adus faimă capitalei imperiului



*

          O plimbare de câteva ore bune prin grădinile Palatului Schonbrunn. Ne-am potrivit paşii urcuşului spre Gloriette urmărind desenul aleilor ce se împleteau ca într-un tiv uriaş menit să pastreze nedestrămată din toate unghiurile frumuseţea întreagă a priveliştii. Spaţiul ce se deschide generos, tinde să iasă din cadru şi pentru câteva clipe realizezi că au existat în istorie oameni care, sfidând gloria au căpătat măreţia zeilor. Cum s-o fi simţit cel ce a privit pentru prima oară, de acolo de sus de pe terasa Gloriette, având la picioarele sale Viena?

          Las mai departe Nikonului obiectivitatea descrierii, mult mai fidelă decât neîncăpătoarele mele cuvinte. Dar nu le părăsesc înnainte de a-mi preciza marea mea uimire că nici pe străzi, nici pe aleile parcului nu am întâlnit vreun câine comunitar. Singurele vietăţi care vagabondau cu nonşalanţă printre picioarele trecătorilor erau veveriţele şi raţele. (Se pare că între timp ţiganii noştrii au rezolvat problema spinoasă a lebedelor!)

          Fac totuşi precizarea, ca o bilă neagră adusă gospodarilor vienezi că respectivele animăluţe şi păsări nu aveau cercei în ureche.   



marți, 16 aprilie 2013

Urma nălucii



            Dacă tot am pornit să caut urma nălucii nu pot traversa deşertul fără să scrutez întinderea de nisip. 
          Stătea Blaga aseară la Turcescu precum un Sfinx pe care nici vântul nu-l clintea în înţelegerea superioară a lucrurilor, vorbind de locomotiva partidului care este echipa PDL, pusă pe şine la alegerile recente. Şi Blaga visa cum pufăia la greu locomotiva, în scrutinurile interne astfel ca până la vară să-şi poată desemna candidatul la Preşedenţie care să-l spulbere în sufragiul poporului pe alde Crin.

          Parca deja vedea animatoarele pe tampoane drept scaun, în costume de baie, bronzăndu-se la soare şi ascultând Preludiu la după amiaza unui faun. Întinzându-şi pielea portocalie încântate şi aşteptând încrezătoare să fie dezmierdate. Muzica aleasă de noul portdrapel Adriana Săftoiu a fost adusă special pentru El, să acopere scrâşnetul infernal al roţilor de tren căci nisipul în rafale se insinuase peste tot.

          Ancuţa, Raluca, Sulfina şi Paula, toate graţiile aşteptau cuminţi ia lumina numelui, pregătite să-l înscrie în nisipul istoriei cu trupurile lor zvelte şi fierbinţi.

          La refren, Turcescu n-a avut de lucru şi în linx, l-a întrebat pe Blaga de ce Lena Udrişte nu se vede în tren. Cu ochi trişti i-a raspuns ca un sfinx, apăsat şi rar:

           – Poate că a coborât la nudişti. E păcatul ei originar...
          – Acum înţeleg de ce candidatul întârzie, pare că s-a rătăcit doctrinar.


        

luni, 15 aprilie 2013

Preludiul Simfoniei lalelelor. Piteşii 2013



             A zis odată un Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede.” Ca să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui Brâncuşi de către Auguste Rodin.

          Natura are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi iar în creuzetele primăverii, există o dată anume când lalele însufleţesc în petalele lor catifelate, toate culorile. Către sfârşitul lui martie primarul cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt să-i dea cu ghiocul şi stabilesc împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.
          Anul ăsta cu aprobarea Consiliului evenimentul pică între 19-21 aprilie. Ieri în zi de duminică mi-am trimis Nikonul să cerceteze alchimia lucrurilor.