Despre oameni vreau să vorbesc. Şi dacă îmi imaginez Cutia
de viteze în interior ca pe o casă, cea de-a doua noastră casă, proiectul ei nu
a fost întreg de la început. Cu fiecare nivel adăugat s-a ridicat şi
construcţia. Am spus nivel şi nu etaj conştient, pentru că şi noi cei care
lucram într-însa am crescut odată cu ea învăţând unii de la alţii. Dacă stau să
mă gândesc şi încerc să fiu cât se poate de obiectiv, eu o văd ca o casă cu
angrenajul interior pe roţi dinţate – din considerente seismice – iar roţile,
cele care preluau şi atenuau şocurile în acord cu rotaţia generală a pământului
erau reglorii.
Găseai reglori de toate speţele. Fiecare a venit cu ce găsise pe acasă. De la
roţi de căruţă, la roţi de teleguţă(roţile dinaintea plugului), sau roţi
de bicicletă. Ba unul a adus în grabă o roată concretă de rabă.
A durat un timp până să ne stabilizăm mersul, să ponderăm universul
să nu se dărâme, căci erau gropi în ciment pe bune. Ei duceau greul, reglorii!
E convingerea mea! Făceau de toate, nu doar reglaje la utilaje. Cărau piesele
la montaj cu cărucioarele, le aduceau din tratament, erau sortatori,
măturători, ascuţitori de scule, lucrau pe maşini dacă lipsea un operator,
trăgeau dungi şi multe altele. Dar oricâte se puneau în spate reglorilor, nu-şi
pierdeau simţul umorilor.
– Mănele, schimbă şeverul de la viteza treia, n-o mai
ţine încurcată pe doamna Dorcu în control final, că vine iarna şi-ţi moare porcu
cu cuţitul neascuţit în beregată… şi domnul Dorcu umblă numai călare pe cal…
– Meştere, dacă nu gâdili femeia cu vorba bună, vorba
ceea, rămâi cu trenul(arborele primar) blocat pe calea ferată şi te îneci ca
ţiganul la mal.
– Al dracului dobitoc! N-ai tu zile să mă gâdili pe
mine! Mai bine sortează trenurile la raza sub bile, că azi n-ai avut noroc!
– Nene Budoiu, o fată de pe linia matale e încălţată-n
sandale, n-are baticul pe cap şi-i cade părul în supă. Sau vrei după, s-o
însoţeşti la spital s-o îngrijeşti… să te culci cu ea şi să-i dai apă.
– Cu ea-n pat? Doamne feri! iar zice nevasta că miros a
muieri şi crapă!
– Nea Vasile(Lăzăroiu) vezi că ai un harap, rămas de la
schimbul trei în dulap, doarme în spatele broşii, visând karme. Spune-i de când
au cântat cocoşii, poate e bietul om flămând.
– Băi Turigioiule e zece şi nu ai cartere la montaj! Ce
faci, smântâneşti lapte sau aştepţi vreun partaj?... Să-i trimit pe-ăia din
montaj acasă?...
– Şefu, alzmetall-ul neîncălzit e ca o muiere ţâfnoasă,
mă uit de la şapte când la soare când la pere, că sunt mălăieţe şi-s bune
coapte!... Pui în brazdă, da nu şti ce răsare!
– Mija,văd că ai ieşit la plimbare cu o oală-n spinare,
ca Vodă Dabija cu vadra(el a inventat vădrăritul)… Care-i socotitul tău?
– Duc apă sfinţită de scăldătoare la naşa mare, să iasă
dracii din ea! (Aici trebuie să explic cumva. Mija, Dumnezeu sa-l odihnească,
era tare glumeţ. Mai ales în schimbul trei, urmărea de sus din cabinele
maiştrilor, când treceau pe-acolo fetele de la calitate şi le arunca la un
metru în faţă câte o oală de pământ plină cu apă să le stropească. Mai trecea
timpul, dispărea şi somnul!… Vă rog să nu mă întrebaţi cine e naşa mare că nu
vă spun!)
– Pistoale, la automatele tale parcă s-a spart cisterna
cu ulei, cade un amărât în uleiul până la gât şi se-neacă!
– Nu Bebiţă, că le-am făcut la zmei, grătare să-i mai
înalţ oleacă!
Oameni frumoşi reglorii şi de toată isprava! Buni
tehnicieni, pe utilajele alea vechi zic, să faci aproape din nimic bici şi să
mai şi plesnească!…