Nu l-am văzut anul acesta pe Al Cistelecan la
Gaudeamus. Anul trecut da!...
Se preumbla prin spaţiul de joacă al Paralelei
45, înconjurat de tinere poetese care desenaseră în jurul lui cu creta colorată,
şotronul şi săreau precum cocostârcii. Dânsul se apăra risipind zâmbete
defensive, neutre ca o Elveţie.
Pentru dânsul venisem la târg! Voiam
să-i strâng mâna şi să-i mulţumesc. Îmi scrisese câteva rânduri, având
amabilitatea să lectureze în manuscris Argintarium. Volumul l-am
trimis pe internet. O încercare utopică, dat fiind că deja cartea ajunsese la
tipar.
Am avut noroc!
Am prins momentul când poetesele au părăsit
locul bulucindu-se către Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es Pop, care tocmai se
apropia dintre rafturile cu cărţi şi profesorul a rămas câteva clipe singur.
„Domnule profesor, eu sunt cel care a
scris Guşterele. Ştiu că l-aţi citit, mi-aţi trimis un email… Vreau să vă mulţumesc
pentru că l–aţi citit, de asemeni pentru comentariul de pe coperta patru a
Argintarium-ului şi să vă strâng mâna!" Am zis grăbit şi cu emoţie în glas.
S-a uitat nedumerit la figura mea răvăşită, de
ilustru necunoscut. Probabil păream picat de pe o altă planetă. Nu-mi
înţelesese cuvintele! Era mare gălăgia din jurul nostru. I-am mai strâns mâna
încă o dată şi m-am îndepărtat. Se-ntorceau poetesele…
Îmi pare bine domnule profesor acum că ne-am
cunoscut (cred!), să vă pot ura la mulţi
ani şi multă sănătate! Eu sunt…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu