Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent
câtă tehnologie îngloba într-însa, era în primul rând a oamenilor care-şi
puneau sufletul, pasiunea si priceperea lor în ea. Voi vorbi azi despre coloși.
Ei primii îmi răsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațără pădurea.
Pădurea oamenilor. Ea trebuia aliniată, parcelată, organizată şi învățată că un
arbore (tren), nu are întotdeauna cale ferată și un micron e cât un cartof
aruncat într-un stadion.
Pădurea, ca orice pădure de când
e lumea, era plină de uscături şi sălbăticiuni dar şi de brazi şi ştejari
falnici
Să lăsăm deocamdată inginerii
mulți care au trecut pe-acolo, unii direct de pe băncile facultăților. După
tamponarea de coloși și-au dat în practică doctoratul, devenind apoi conducători
faimoși de mari unități (Stroe, Ivan, Voinescu). Coloșii, cei patru coloși de
la cutia de viteze n-au fost trei ca-n scriptură… (Unul bun de gură s-a retras la
sindicat şi-a rămas, Luca și Matei… şi Luca e altcineva!). Să nu se supere nea
Matei de la SDV-uri, a venit mai târziu, nu e vorba despre el, cu toate că ar
merita…)
Ca să ies din clinci ar trebui să
modific scriptura şi să zic cei patru evanghelişti au fost cinci… N-are nici un
rost dintr-o mie de motive! Şi în fond vorbim despre cele patru ateliere
productive care la rândul lor au fost cinci dacă le luăm la numărat, căci am
uitat de montaj unde domnea un sultan, meşterul Şerban, ce păstra ghetele de
fotbalist în bagaj, la rândul lui un personaj… Să-i luăm pe rând și să nu ne
grăbim.
În Regatul pinioanelor,
Constantinescu era rege uns, plin. Toți îl ştiam Costică și nu Gheorghe ca-n buletin.
Poporul îl poreclea ascuns Limbă. („Îşi plimbă limba-n gură în chineză şi
stropşeşte, de nu-nţelegi ce vrea să zică la nervi în paranteză româneşte!...).Nu
pricepeai nimic! Știai decât că te-a certat și te-a scăpat în apă, lăsându-te
din brațe drept la inamic. Tot el te ridica de acolo ca pe rufe şi te-ntindea
pe tufe la uscat.
Dacă vedea că înțelegi nițel din
taina vastă a roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat şi de
nevastă. Ținea mult la Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis
la școala de maiștrii. Nu sunt aștrii câte înjurături și-a luat, dar l-a învățat
meserie. Totuși nu-l mulțumea Costică Dumitrache într-ajuns. Mustangul ăsta tânăr
şi necopt când nu mergea bine ceva punea el mâna și regla mașinile. Nu-și ținea
rangul şi rădăcinile îl trăgeau în jos.
– Măi Costică, la servici tu ești
șef, vii la cravată asortată pe culori, nu-ți bagi mâinile în ulei şi gherghef,
că se cheamă că ţi-ai pus murături, nu reglori!
Odată, trebuia să omologăm un
reper nou. Costică și-a strâns echipa în punctul de control final, încercând să-i
responsabilizeze. A venit și Limbã. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca
o floare mai oacheșă, fără salopetă, agale printre mașini, mâncând un covrig.
– Fă, Leontino, du-te și te
schimbă că dau drumul zabracului!(zabrac- mustrare aspră ) Ce-o fi-nțeles ea biata
Leontina? Că, precum o fecioară când se stinge lumina și trage un fâs, a rostit
cu voce în creștere:
– Meștere e un frig afară de te
ia mama dracului!...
Ne-am prăpădit de râs.
Mare rivalitate între
Constantinescu, mai iute și Codreanu, din cealaltă zonă a naturilor umane, pe
tema danturilor. Care dintre cele două e mai complexă și mai greu de stăpânit?
– Cea conică! susținea Codreanu.
– Cilindrica, negreșit e mai grea!
Venea si Ciobanu cu privirea
ironică:
– Ce v-ați face voi fără carcasa
mea!
Și la sfârșit cu zâmbetul lui
distins, mereu serios, Ilie Ivan se făcea că plouă vârtos:
– Fără furcile mele v-ați învârti
ca niște curci în ouă!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu