miercuri, 6 aprilie 2022
duminică, 3 aprilie 2022
Tradus în ebraică
Publicat într-o antologie bilingvă româno-ebraică, apărută sub îngrjirea lui Menachem M. Falek la editura IMDA din Tel Aviv, alături de poeţii români, Romeo Aurelian Ilie, Nicoleta Crăete, Adrian Suciu, Letiţia Vladislav, Simona Toma, Veronica Anttheia Teodoru, Ani Bradea, Eugen Pohonţu, Emanuel Mihail Pătrăsciou. Online link:
sâmbătă, 2 aprilie 2022
Contestaţie întârziată
Aceste pagini
din "albaştrii, dosarul" le postez mai ales pentru Vasile Ravescu, de
urmele căruia am dat întâmplător azi, pe facebook, ziaristul de la Scânteia
Tineretului căruia nu am avut curajul să-i deschid uşa apartamentului în
1971... Venise la Piteşti ca să facă un reportaj cu un grup de tineri cu
înclinaţii literare, anchetaţi de securitate pentru "atitudini duşmănoase
şi pentru că scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de
viaţă occidental, ascultau Europa Liberă etc..." Extras din Acordul
Direcţiei I a Securităţii pentru închiderea dosarului de urmărire informativă
"Albaştrii", semnat de Generalul Maior Borşan Dumitru şi Lt. Col.
Wagner Ioan.
Printr-o
întâmplare fericită am scăpat atunci de puşcărie şi după „un proces de
demascare publică”, într-o sală arhiplină la „Casa Tineretului” cu elevi,
studenţi şi muncitori aduşi cu autobuzele, am fost trimişi pentru reeducare la
munca de jos, în marile intreprinderi socialiste argeşene, luându-ni-se şi
dreptul la publicare.
Ca un fapt
divers, un fapt divers care pe mine mă doare (nu pot să bravez zicând că mă
doare în cot!...), am constatat în aceste zile când s-au aprobat dosarele de
primire a noi membrii în Uniunea Scriitorilor, că după 50 de ani de la procesul
de demascare şi aproape 20 de cărţi pubicate, se pare că la Comisia de validare
a contat, în plan personal, tot dosarul de la securitate... Nu cel lăsat de
mine la Filiala Piteşti. Cer scuze unor critici şi scriitori care au avut
bunăvoinţa să scrie cuvinte(mai bune, mai rele) despre cărţile mele şi am să-i
şi numesc ulterior, „ca să nu se existe confuzie!”. Mi s-a spus de la Filială
că dosarul meu n-a beneficiat la comentarii de iscălitura unor „nume
importante”.
Aş mai vrea
să menţionez ca să rămână consemnat pentru istorie şi nu-mi fac din asta un
titlu de glorie, că spre ruşinea mea, n-am consumat cu ei spre a le mulţumi şi
ai „cinsti”(Tot respectul şi mulţumirile mele!) pentru timpul acordat, nici
măcar un pahar de Whiskey, cu o singură excepţie... Dar să-i numesc mai întâi
pe cei „necinstiţi” şi „neimportanţi”(Doamne cum sună!): Gheorghe Tomozei,
Petre Anghel, Al. Cistelecan, Marin Ioniţă, Doman Augustin, Mioara Bahna,
Adrian Alui Gheorghe, Stefan Mitroi, Dumitru Ungureanu, Virgil Diaconu, Magda
Grigore, Virginia Paraschiv, Daniel Marian, Luca Daniel, Mariş Daniel, Domniţa
Neaga, Sibiceanu Aurel, Liliana Rus, Denisa Popescu, Marian Ilea, Mamier Angela
Nache, Moraru Cristian Gabriel, Florin Dochia, Nicolae Dina, Eugen Pohonţu,
Daniel Deleanu, Păun Raluca Adelainne, Vişescu Tatiana, Ghinea Vasile, Diana
Maria Popescu, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Petronela
Apopei. Şi excepţia importantă pentru mine:
Cu prietenul
meu Romeo Roşianu, trebuie să recunosc, m-am cinstit de mai multe ori, dar
pălinca a adus-o el de la Baia Mare.
Aş dori să vă
cer scuze tuturor pentru că aprecierile dumneavoastră nu au fost luate în
seamă. Au contat mai mult delaţiunile mai vechilor sau mai noilor
informatori...
N.A.
Preambulul acesta e într-un fel o contestaţie întârziată, pentru că nu ştiu din
ce motive, ea nu mi-a fost sugerată la timp de Filială...
Paginile din
Dosarul Albaştrii care urmează sunt pentru Vasile Ravescu, dimpreună cu
gândurile mele bune, după cum spuneam!
Şi încă ceva,
nu e nevoie să daţi likeuri pentru că puteţi fi văzuţi...
joi, 31 martie 2022
UN CONCERT PENTRU DUDUK ŞI ORCHESTĂ
Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi avut ocazia să
ascultaţi un duduk, instrumentul care descrie cel mai bine durerea...
În urmă cu câţiva ani, nu prea mulţi, tot în preajma
Paştelui, în cadrul spectacolelor ce le oferea sǎptǎmânal înaintea pandemiei,
Filarmonica Piteșteanǎ - cu siguranţǎ, oaza de spirit rǎsǎritǎ în zonǎ în
pustiul de dupǎ Decembrie 89, datoratǎ în special nebuniei unui entuziast, l-am
numit pe Jean Dumitrașcu - m-am reîntâlnit cu etosul armean într-un concert de
excepţie pentru duduk și orchestrǎ. Îl mai vǎzusem și ascultasem cu încântare
pe aceeși scenǎ pe Harry Tavitian, acel Noe al sunetelor, alt armean fǎrǎ
margini, despre care am scris undeva pe blog.
Întâmplarea face ca tocmai în acele zile sǎ lecturez
Cartea șoaptelor, a lui Varujan Vosganian în mare vogǎ atunci și deja suspectam
un fel de conspiraţie, un triunghi armean al Bermudelor cu vârful ţintǎ cǎtre
Pasǎrea ceţii.
Mǎrturisesc nu mai ascultasem pe viu un duduk, darmite
un duduk cu orchestrǎ! Pe viu, cǎci solistul devine de la prima înălţare de
sunet, una cu instrumentul lui. Sunetul acela grav și cald parcǎ adunǎ în el
toatǎ durerea armenilor. Vedeam venind de departe flǎcǎi armeni în costumele
lor ornate cu broderii roşii, poposind în luminișul sunetelor şi aducând cu ei
tot zbuciumul peregrinǎrilor lor. Nici o ţarǎ nu-i mai încape, doar fluierul
lemnului de cais.
Rǎscolitor Aram Haciaturian într-o suitǎ de dansuri
armenești. Viorile se nǎpustesc rǎzvrǎtite de pe deal în vale și se liniștesc
înalţându-se din nou lin pe culmi. Grijǎ mare cum se strecoarǎ pe poteci dulcea
luminǎ a înserǎrii.
Un violoncel geme, strâns între picioarele puternice
și zvelte ale unei instrumentiste. Ce-ar putea fi mai frumos decât geamǎtul de
dragoste al unei tinere femei! Și din nou instrumentul sacru, exoticul
instrument armean duduk, așterne pacea...
Notă privind contextul.
De ce am revenit asupra acestei tablete acum, cumva ca
nuca în perete, pentru că la rândul meu am simţit o oarecare înstrăinare
despărţindu-mă de ceva timp de locurile natale, de locuri şi nu de oameni!...
(Oamenii îi poţi lua cu tine în gând.) Şi mi-a venit în minte acel concert cu
orchestră şi duduk.
Am văzut în aceste zile pe facebook rezultatele
contestaţiilor privind intrarea în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor. Doi
dintre prietenii mei au fost primiţi la a doua strigare.
Felicitări!
Mie nici măcar nu mi s-a spus că se poate face o
asemenea întâmpinare. Am candidat şi eu în acest an, la insistenţa lui Jean
Dumitraşcu. Urmând bunele lui intenţii mi-am încropit un dosar la Filiala
Piteşti, unde credeam că voi găsi susţinere. După ce scrisesem 19 cărţi(cu cele
rescrise), gândeam că se va găsi prilejul să se facă un act de dreptate, dar am
constatat că îndrăzneala mea a fost taxată ca şi cum aş fi comis 19 crime în
serie şi n-am beneficiat de cei mai buni agenţi de investigaţie.
Argeşean fără ţară mi-e dor să ascult un concert de
duduk cu orchestră, să mă liniştesc, dar nu am la îndemână nici instrumentul şi
nici orchestra, şi nu pot să-mi iert că-mi număr prietenii în primăvară, tot pe
degetele de la o mână...