Scriam în urmă cu câteva zile la meciul
Simonei Halep cu Samantha Stosur cum e să treci Golgota. Acolo a fost un moment
cu adevărat crucial în parcursul din acest an al Simonei. Muntele pentru care
se antrenase era fix, avea stabilitate şi dacă s-ar fi întâmplat să cadă ar fi
fost în propria prăpastie, de unde greu s-ar mai fi putut ridica. Prea repede, dar firesc - sânt obligat
azi să scriu cum e să nu treci Golgota.
Să ai în faţa ta un munte tocit, zguduit
de cutremurele spaimei şi să te poţi căţăra pe el. e ca şi cum
ai primi totul de la viaţă fără să încerci umilinţa. De data asta muntele a
reacţionat ca o fiinţă vie. Şi-a arătat din plin slăbiciunile, doar că nu s-a
predat. Era limpede că sfoara şi clăparii pe care îi avea în picioare, îi
puteau lejer asigura Simonei cucerirea muntelui şi cu toate acestea, ca în
viaţă, nedreptăţile sau capriciul hazardului i s-au opus.
Mergând mai departe şi părăsind
versantul metaforei, aş putea spune că a fost răzbunarea lui Wim Fissette, actualul
antrenor al Johannei Konta şi fost antrenor al Simonei, îndepărtat nu pentru că
nu ar fi fost un antrenor de valoare ci pentru că era un om taciturn, cu care
greu intra pe aceeaşi lungime de undă. A găsit un antrenor pe Daren Cahill poate
de acelaşi nivel, dar cu siguranţă cu o capacitate calorică în jouli pe kelvin mult
mai mare, ce funcţionează termodinamic în parametrii confortabili pentru
imprevizibila noastră tenismană. Dovadă desfăşurarea primului set, tactic ireproşabil,
în care fetiţa ascultătoare al cărui conci rebel mai trebuia strâns uneori cu
elasticul, trimitea mingiile cu predilecţie înalt şi variat ca să-i taie Kontei
din tăria retururilor. Să lăsăm deoparte primul serviciu şi greşelile neforţate,
acestea s-au anulat prin reciprocitate.
În setul al doilea a mutat Fissette. Aducându-şi aminte de reacţiile şi frustrările Simonei, i-a cerut elevei sale
noi, să stea cât mai aproape de fileu, să-i pună scurte, s-o enerveze şi s-o
alerge asumându-şi toate riscurile până-i iese sufletul. Tensiunea a crescut,
nivelul jocului a început să scadă considerabil şi oricare jucătoare din
primele 100, ar fi dat de pământ cu siguranţă fără mustrări de conştiinţă cu oricare
dintre cele două competitoare de nerecunoscut.
Epuizată fizic şi psihic nici măcar în
tye-break sportiva noastră n-a reuşit să se adune. Se pare că Wim Fissette a
schimbat într-o pauză firele ce înregistrau cutremurul pe Golgota şi le-a cuplat la
seismograful Simonei.
Cu gândul la ratarea unei mari
oportunităţi, în setul al treilea, eu, probabil şi Simona, am închis
televizorul!
E nevoie de meciuri în turnee, de multe
meciuri în picioare ca Simona noastră să reuşească să stăpânească cutremurul
cel mare. Să fim încrezători!