Jabulani Adidas si starea planetei

          Aici doar aştern nişte gânduri, fără aroganţa de a le considera inventate de mine, sau valabile şi pentru alţii. Ni s-a dat libertatea de a ne arăta lumii în acelaşi timp cu libertatea de a pune vălul pe faţă. Şi ce dacă-l pui, misterul câteodată scotoceştee până dincolo de nuanţele pânzei  albe, negre sau gri, cu ochiul artistului, filozofului sau cel multiplu al spectatorului implicat sau nu în desfăşurare.  

          Cine poate şti dacă vălul, sau lipsa lui, minte.?!... Sarabanda diversităţii tinde spre infinitul concentraţional sau concentraţionar. Acelaşi drac?!....Altul.                                                      Expresia pare dincolo de noimă şi norme, dar mie mi se pare OK. Supermarfă.

           Puţine întâmplări ne apropie la scară planetară, intr-un sentiment, într-un gând, într-o ideee, într-o stare de spirit. A fost poate pasul pe lună. A fost n-a fost?!... A fost 11 septembrie. A fost n-a fost?!...A fost Zidul Berlinului. A fost n-a fost?!... Este fotbalul de duminică, zeul care în ochii întregii planete, deliberează parte din bucuria lumii. Este nu este?!...

            La NASA se fac ultimele calcule. Mingea Jabulani Adidas se poate rostogolii liniştit. Sigur traiectoria ei va fi sub control. Va fi nu va fi?!...

PS. Am veşti din Olanda că pasariicetii i s-au legat fundiţe "albastre" şi-a rămas agăţată în trafic. Mai bine băieţii ar lăsa secu-larizarea blogurilor şi s-ar duce să sufle în huhuzele pentru binele şi confortul planetei

  ...

Trafic

              Pasărea ceţii încă n-a cucerit aerul din valea mănoasă a Nilului. Seminţele, cele mirabile au rămas ascunse în galerii. Nici o hartă, fie originală din piele de bivol, nu te scoate singură în lumină. Şi nici cuvintele sacre nu prind o gură de cer. Armele nu mai vorbesc de mult între oameni. Numai arginţii pâlpâie în glorie deasupra lumii.


              Mă îmbăt de mine ca un pom care şi-a-nghiţit frunzele şi adastă uscat la răscruce.

Flash

Lupta cu umbra 2. Se dedica poetei Magda Grigore

eu şi umbra mea

am decis sa rămânem pereche,
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră

(consensual e o alegere prestabilită,
singura,
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei,
l-am stârnit pe Dumnezeu,
liberul arbitru
ce stă între noi,
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)

ne sprijinim unul pe celălalt,
în intuneric acum.
ea stă cuibărită ca un ghem al fricii
în mine,
încărcându-mă cu ioni negative Qi,
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane

…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente

…stalactitele timpului,
ca nişte stâlpi fragili
de susţinere

la capătul drumului
pe dedesubt,
în lumină,
sprinţară ca o veveriţă,
umbra sare înaintea mea,
şi în jurul meu.

ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare,
călcând uşor furnicile
şi nisipul,

şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei

Imagine: http://3.bp.blogspot.com/_92OuqeA00_U/TDA38aKjyhI/s1600/spaceimages_2082_55151140.gif

Vanatorul de sacru _ Magda Grigore