miercuri, 6 aprilie 2011

Povestea poveştilor. O întâmplare cu Amza Pelea

Pe 7 aprilie, adică azi ar fi împlinit 80 de ani. S-a născut la 07 aprilie 1931. Să fie zâmbetul luminos al Marelui Amza Pelea cel care ne-a lipsit în vremuirile din urmă de nu mai ştim bucuriile, râsul homeric, valorile, farmecul adevăratei vieţi !?...
Aseară în faţa Teatrului Al Davila din Piteşti un amic mi-a povestit o întâmplare de demult cu Amza, având privilegiul să-i fie împărtşită direct de sursă, printre rotocoale groase de fum, într-un spaţiu de hotel la Argeşelul, lângă Casa Armatei, unde-şi odihnea oasele înainte de spectacol, maestrul.
Era student Amza la I.A.T.C. venise din vacanţă cu plasele încărcate, deabi să le duci, cu cârnaţi şi slănină şi toate cele porceşti, cu zaibăr de Băileşti şi-un kil de ţuică. Stătea pe bancă în Cişmigiu, îşi pierduse(vânduse) căminul. Unde să se ducă? Şi-l zării pe Petre. Dumnezeu l-a trimis, fiul popii din Băileşti, unul cât o pălugă, slab, cu pardesiul pâna-n pământ, negru ca sutana tătâne-său fluturând, venea agale pe alee. Era şi el student, la A.S.E.
- Amzo, aş bea o bere! Hai cu mine la Cireşica!
- Stai colea pe bancă , că am zaibăr, ţuică...
- Păstrează-le, bem bere.
După beri, plecară spre locunţa lui Petre, nu departe. Dădură colţul, o casă mare, înaltă, veche.
- Intrăm prin spate!  O scară exterioară, de fier ducea într-un pod cu un perete deschis să putem numă ra stelele, cum e fânarul la ţară. Înăuntru coşuri, multe coşuri prin care se scurgea fumul înţepau  acoperişul. Era cald oarecum. Petre avea o lanternă mare şi lumânări în jur, dar nu făcea risipă că era scump.
- Ai pături şi tot ce-ţi trebuie. Pentru nevoi, valiza.(...) Şi-mi arătă ceva mai departe, un fel de cufăr destul de mare închis ermetic. N-am înţeles la-nceput.
- La o nevoie, dacă nu e treabă mare, vezi şi tu, te dai mai încolo după un stâlp.
Nu era rău la Petre, până-ntr-o seară când s-a umplut valiza. N-aveam încotro, trebuia deversată. Bine că Dâmboviţa era aproape. Am tras oţârică de valiză, deh, că mâncasem tot porcul.
Numai n-apucarăm să ne tragem sufletul pe mal şi să dăm roată cu ochiul, că şi
apăru ca din senin miliţianul călare.
            - Stai nu mişca! Haideţi la secţie! Luaţi cufărul şi mergeţi în faţa mea!
Cufărul greu. Bietul, ce-o fi crezut că furasem, era sigur c-a dat lovitura. Deja-şi benoclase suplimentul de table pe umăr.
Până să vină şeful, înauntru cald, începuse să cam miroase. Noi tremuram ca varga, ne şi vedeam la zdup. A venit şeful, i-am povestit de-a fir a păr toată tarăşenia. Răbdător ne-a ascultat până la capăt.
- Haralambie, întocmeşte formele! şi încruntat către noi:
- De acum înainte aici va fi casa voastră.
Am locuit acolo până la absolvire, eram în ultimul an. A fost bine. Am băut cu şefu, ne-am distrat. Om!
            L-am pierdut, ale vieţii. După mulţi ani la Iaşi, turnasem „Mihai Viteazul”, la masa festivă m-am auzit strigat:
            - Amza! ... În spatele meu colonelul, „şeful”. Ne-am luat în braţe. Ne-am adus aminte. Am râs homeric.
            - Eu răspund de voi...de buna organizare.
Am vrut să mă ridic să fac linişte şi să povestesc la toată masa povestea cufărului, ca pe vremuri, hâtru, Ion Creangă, o altă poveste, dar m-a oprit:
- Lasă cufărul Amzo, fuseşi Mihai Viteazu , ce dracului!

Aud ca va primi o stea, pe pamant, o are de mult in cer.
Numai de bine Maestre acolo unde eşti!

marți, 5 aprilie 2011

Weekend cu Babele in Bucegi

Oamenii de la telecabină încercaseră de mai multe ori să coboare câinele din vârful muntelui, dar nu reuşiseră. Era un ciobănesc falnic cu misiune clar înstăpânită să păzească Babele. Vântul mătura rece culmea Bucegilor si n-avea de gând încă să permită topirea zăpezii. Ici-colo, peticele grăbite de pământ negru estompau pâlpâirea curajoasă a brânduşelor.
Îi aduceau de mancare turiştii, dar se baza mai mult pe cei care funcţionau în staţie. Era ultima cursă de coborâre. Ne-a  privit în tăcere până ce ne-am urnit, suspendaţi. S-a întors agale cu vântul pieptiş urcând către Babe.








joi, 31 martie 2011

Leoaică tânără la premii

Azi, de ziua poetului Nichita Stănescu, s-au înmânat merituoasele premii în Concursul de poezie „ Leoaică tânără iubirea.” Inainte de orice comentariu să dezvăluim numele câştigătorilor:

  • Premiul I                                           Livia Roşca                    Bucuresti
  • Premiul II                                         Andreea Teliban             Suceava
  • Premiul III                                        Denis Otay                     Suceava
  • Mentiune I                                        Mihai Amaradia              Motru
  • Mentiune II                                       Iulia Matei                      Cluj
  • Premiul revistei Cafeneaua Literara   Bianca Dan                     Deva
  •                                                         Corina Ciuca                  Bucuresti
  • Premiul revistei Arges                       Crista Bîlciu                    Bucureşti

Juriul concursului în alcătuirea: Virgil Diaconu, Liliana Rus şi Denisa Popescu a
avut o misiune grea să aleagă dintre cei 44 de concurenţi, pe cei mai buni. Impresia generală este că nu au greşit. Iar în discuţiile de după festivitate, cei prezenţi au căzut de acord că a fost cea mai reuşită ediţie, atât ca organizare, dar mai ales ca valoare a materialului poetic. Felicitări concurenţilor dar şi Centrului Cultural patronul de facto al evenimentului.

luni, 28 martie 2011

Wiki Leaks - Leacurile lui Wiki. Cu ţiganca la ginecolog

Leacurile au şi ele povestea lor. Ea vine cu banca de date din străfundurile mitice ale memoriei. Doar că percepţia noastră este cumva greşită pentru că întotdeauna omul într-o profundă eroare gnoseologică, s-a avut în vedere numai pe el. Să nu divagăm preţios şi pretenţios, mai bine să rupem pisica din rădăcinile ei genetice. Invariabil acestea, (rădăcinile) ne fac să subiectivăm aprecierile stării de fapt.
Şi ca să ne rezumăm în teritoriul strict mioritic, la percepţia greşită instaurată nedrept, vom purcede doar la două exemple. Deocamdată să pronunţăm: muşeţel şi Ştefan cel Mare.
Ciudată împerechere, cum ar zice un prieten al meu, are stranietatea unui principiu estetic al canonului.
Stefan cel Mare deci, a semănat în istorie descăpăţăni turcesti, biserici şi prunci. Uriaş de-ancălare şi, mărunţel călcând pragul Vrâncioaiei să-l doftoricească de răni.
Muşeţelul, Matricaria recutita, romaniţa, românica prin Transilvania, o plantă erbacee. Ce-a semănat?...  Ce răni a vindecat de-a lungul veacurilor?...
          Leacurile au şi ele povestea lor. Poate mai presus de poveştile oamenilor.
Cele adevărate.(Coada calului, coada şoricelului, limba oii sau planta aia cu ţiganca la ginecolog). Culese în bucheţele şi inmănuncheate pe raft, sunt scoase cu grjă la vremuri de boală, după un rost bine ştiut cum făcea Vrâncioaia.
          A venit şi Wiki de câteva zile, din vorbă-n vorbă cu CIAiurile ei. Le-a fiert pe toate într-un singur cazan şi ne dă cu ceaşca  să ne vindece. Aliniaţi pe un şir, fudulind urechile, noi romanii, căscăm gura.

joi, 24 martie 2011

Elemente de autism


Alex are doar, elemente de autism. Adică nu are toate elementele cum s-ar zice, răul întreg. Este supapa prin care noi respirăm ţinând încă steagul sus.
Sunt elemente de timp, clipe, minute întregi dacă nu-l iei în seamă când se izolează înconjurându-se cu lumea lui, dar îl tragi dintre îngeri cu glas potolit: “Alex batem cuba?!...” Se-ntoarce şi-ţi izbeşte  palma  cu palma lui mică şi, continuă jocul cu îngeri de unde l-a oprit, sau pe calculator, în regie proprie, jocul inventat de el  cu personajele din filmele desenelor animate, descompunându-le mişcările din tastatură  în stop cadre succesive, după voinţa lui, încântat de puterea pe care o are asupra lor şi amuzându-se teribil.
Alex nu vorbeşte. Are în registru toate sunetele, lipsesc doar elementele de legătură pentru cuvânt şi mai departe legăturile în propoziţie simplă. Nu s-ar spune că nu comunică. El vorbeşte prin ochi şi-ţi transmite fluxul.  Tu, la celălalt capăt receptezi nu te poţi încurca, eşti normal şi dacă totuşi se-ntâmplă, te trage mustrător de mânecă şi te conduce acolo unde doreşte el. Şi dacă ce doreşte e prea mult dulce şi-i explici cu argumente potrivite că e ora când trebuie să-şi ia pastilele, înţelege şi nu insistă, se întoarce cuminte în treburile lui.
Şi planeta albastră, omenirea întreagă are elemente de autism. Puţine semnale că înţelege ce i se întâmplă, iar supapele prin care respiră s-au îmbâcsit, s-au prăbuşit steagurile…
Filmuleţul de sus e un firav semn că am mai putea avea speranţe.