Lectura - spectacol, Nicolae Radu. Prietenii mei scriitorii.

            Nu am fost în sala Centrului Cultural la originala lecturǎ publicǎ pe care au oferit-o câţiva entuziaști, din scriitura prietenului meu. A fost o surprizǎ sǎ gǎsesc pe net acest filmuleţ care demonstreazǎ cǎ actul artistic, dacǎ este adevǎrat, rǎzbate pânǎ la urmǎ. Cu siguranţǎ și cǎrţile “albastrului” de odinioarǎ înlǎnţuite în mǎrǎcinișul vremurilor vor gǎsi în curând luminișul din inima cititorilor. Vǎ mǎrturisesc nu vorbesc vorbe, așa gândesc și mǎ bucur cǎ redescopǎr…

1 Decembrie

L-am vǎzut
într-o dimineaţǎ
un soldat 
cu pas rar

trecând peste câmp

mǎsurând brazdele

cu talpa bocancului

încredinţat

dupǎ ani de rǎzboi

cǎ talpa bocancului

este singura

unitate de mǎsurǎ

valabilǎ

Din volumul Glont de argint

Ursitul

Azi noapte te-am vǎzut goalǎ

între douǎ oglinzi.
Apele lor te incolǎciserǎ
ca douǎ pârâuri gemene
de munte.

Se repezeau pe curmǎturǎ

între cele douǎ muncele
rotunjite de dogoarea
soarelui verii.
Sǎreau stropi.

Abia de se zǎreau în ceaţǎ

douǎ mure așezate simetric
în calea sǎlbǎticiunilor.
Ochi mei doi,
tocmai învǎţaserǎ sǎ urle
ca puii de lup.

Spre dimineaţǎ
ai deschis fereastra
afarǎ bântuiau strigoi
și crǎpau pietrele de ger.
Grâul încolţise pe pervaz
și atârna de cer 
funia de usturoi.

7. Fragment Gușterele. Cap La buturugă

            Ultima vară la Malu Vânăt e cu altă Marie. Toată viaţa m-au urmărit Mariile, dar se pare că n-au fost întru totul adevărate.        
            Argeşul unduia leneş căutând parcă malul mai înalt, să prindă şi el puţină umbră. În spatele buturugii, nisipul se aşezase într-un mod anume, astfel că pe o porţiune de câţiva metrii despărţea cumva în două apele. Locul era vrăjit, căci în timp ce în dreapta râul se rostogolea ceva mai repede pe cursul ştiut, în stânga se alegea într-un ochi liniştit, ocolind şi întorcându-se să privescă spre locurile de unde venise.

          Nu pricepem atunci la unsprezece ani, că apele puteau fi viclene. Nici ele n-aveau de unde să-şi ştie cursul. Izvorând din munte, sau strânse din ploi, curgeau la vale mereu altele, ocolind pietrele, suportând căldura, spălând picioarele ţigăncilor ce-şi jucau păturile zdrenţuite, îmbibate de praf, sau răcoreau potolind de sete caii înhămaţi la căruţe, înainte să treacă prin vad şi toate cele. Doar duhul râului ştia dinainte unde se grăbeau apele. Poate că şi zilele mele aveau un duh.
          Lăsasem în spate râpa ruptă în mal pe poteca pe care coboram din grădină şi încă auzeam râsetele ţigănuşilor în locul lor de scaldă, la vijoi, unde apa destul de mare te rostogolea scoţându-te la suprafaţă ceva mai încolo. Încercasem şi eu, nu ştiam să înot, dar nu-mi plăcea locul. De pe atunci din copilăria mea, la Malu Vânăt se purta frust spiritul de mai târziu de la Vama Veche. Şi dacă vreuna dintre copile intra în apă ferindu-şi trupul cu vre-o cămăşuţă subţire, care oricum nu ascundea nimic, nu era de ruşine, ci doar ca să mai înece din păduchi. Aveam pe mine pantaloni scurţi de pânză încheiaţi sus cu un nasture mare alb şi riscam să rămân fără ei în hohotele de râs ale ţigăncuşelor.

          O luasem din coada vijoiului, de unul singur pe firul albiei aventurându-mă. Sfoara, sau apa, mă trăgeau către buturugă. Am zărit-o pe mal, întinsă la soare pe un cerşaf alb în costum de baie, ascunsă de tufişuri privirilor indiscrete ale celorlalţi. Ştiam că în sat venise o bucureşteancă în vacanţă. Mai mare decât mine, nu cu mult. M-a văzut şi ea. Simţind că mă duce apa, mi-a strigat sa fiu atent la buturugă şi m-a întrebat dacă ştiu să înot. Nu era greu de priceput.
            Urcat pe dâmbul de nisip care împărţea râul, am ales apa ce părea liniştită unde se forma ochiul. Şi-a strâns iute părul blond eliberându-şi gâtul, şi-a pus o casca roşie, şi a sărit de pe mal. Mă agăţasem cu privirea de casca roşie dând neputincios din mâini. Liniştea mă acoperea ca o umbră, trăgându-mă în jos.

          Când m-am trezit pe cearşaful alb, Maria de deasupra mea mă trăgea înapoi din apă, sărutându-mă. Îşi scosese casca. Părul mirosea a flori. Nasturele meu, sub ea, se descheiase ca din întâmplare. În următoarele zile m-a învăţat, pe spate, pluta.

Harta zilei

             "Uniunea Europeana a trecut Prutul!"

            Eu cred cǎ astǎzi la Vilnius s-a scris o zi mare în cartea sfântǎ de istorie a neamului. Nu vǎ așteptaţi ca ea sǎ fie pusǎ în valoare cumva de televiziuni. Instrumentarul – cutiile de cremǎ maro, neagrǎ și galbenǎ s-au consumat, iar periile aspre sau cele moi zac tocite pe postamentul din lemn în studiourile mogulilor. Lustragiii profesioniști sunt deja obosiţi dupǎ efortul halucinant de a lustrui vechii teniși chinezești ai mandarinilor, veniţi la Summitul Bucureștiului cu promisiuni de buzunare pline de ioni, chilipir, sǎ-i învǎţǎm sǎ calce elegant cosmopolitele bulevarde scǎpǎtate în declin, ale Europei, în încercarea de a reconsidera noul drum al mǎtǎsii.

            Che Guevara al nostru, cu inima tivitǎ în fir de mǎtase roșu de Bejing, s-a întrecut în delir cu declaraţii sforǎitoare, punând evenimentul pe același plan cu intrarea în NATO si primirea în Consiliul European. Nu contest cǎ legǎturile economice cu China nu  ne-ar sluji, dimpotrivǎ. Dar prea ne-am cǎciulit ca niște slugi, în buza iernii, așteptând sǎ vinǎ cǎldura soarelui din lunǎ plinǎ, ca dar, doar pentru o imagine bunǎ. N-ar fi fost necesar.

            La Vilnius, cine știe sǎ vadǎ, s-a deschis o poartǎ și s-a rescris cu foc pe zǎpadǎ un nou 1 Decembrie pe hartǎ.

            Doamne ajutǎ!