Îţi permiţi cam multe Ionescule!
Desantul piteștean a coborât din mașini puţin dupǎ ora 13, ora
oficialǎ anunţatǎ și a ocupat rapid Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii
Române, într-o desfǎșurare rapidǎ pentru care și-au întrerupt câteva minute
exerciţiile forţele speciale de menţinerii a ordinii de pe teritoriul Ucrainei,
pentru a privi cu invidie.
Înainte mergǎtorii, minunatele doamne ale Bibliotecii Judeţene
Dinicu Golescu, sub coordonarea atentǎ a Generalului Sachelarie, cercetaserǎ
deja câmpul de luptǎ și pregǎtiserǎ cumva teatrul de operaţiuni, scoţând din
bagaje armele subversive ale combatanţilor, cǎrţile cu care aceștia veniserǎ sǎ-i
surprindǎ și sǎ cucereascǎ pânǎ la urmǎ rezistenţa capitalei, etalându-le la
vedere. Din portharturi, hǎrţile mascate cu imaginea bibliotecii în prim plan, au
fost lipite direct pe pereţi, ca sǎ nu se mai poatǎ citi pe spate mesajul cifrat
pentru Bruxelles al PSD-ului de rǎspândit în electorat.(Dar noi azi, nu avem
treabǎ cu politicul!) Doamnele împrumutaserǎ de peste drum de la cabinetul
primarului, sǎ facǎ economie bugetului
bibliotecii, un braţ de afișe electorale și le reciclaserǎ transformându-le în postere.
Dar sunt de fǎcut câteva precizǎri necesare. Într-un desant,
știu asta am citit în dex, saltul se face de obicei în spatele frontului de
cǎtre cei mai instruiţi soldaţi, dar la muzeul literaturii, contrar sintagmei
muzeale de pe frontispiciu ce te-ar duce cu gândul la lucruri conexe, nu tocmai
vii, s-a dovedit cu argumente cǎ acolo a rǎmas mișcarea de rezistenţǎ, chiar se
joacǎ acolo literar pe frontul din linia întâi.
Și încǎ o precizare, pentru cǎ Denisa, emblema instituţiei
a trebuit sǎ-și adapteze programul neputând sǎ participe alǎturi de combatanţii
nominalizaţi pe afiș, ca sǎ nu se supere asistenţa, s-a dat curs soluţiei de a
fi prezentatǎ o casetǎ, un film despre
bibliotecǎ, cu dânsa în rol principal. Vǎ spun cǎ filmul s-a bucurat de succes având
printre protagoniști o serie de personalitǎţi care în timp, au purtat falǎ așezǎmântului.
(La un moment dat l-am vǎzut pe Adrian Nastase turnând un cancioc cu mortar la
temelia noii clǎdiri. Nu știu dacǎ termopanele le-a adus tot el. În fond, când
cernem, ar trebui sǎ rǎmânem doar cu faptele bune nu și cu pleava și tǎrâţele)
Nu știu ce m-a apucat cu subtilitǎţile mele, o seamǎ de
ingrediente inutile doar ca sǎ stârnesc interesul cititorilor, s-ar putea sǎ stric
momentul pierzând la lecturǎ calitatea evenimentului și nu asta doresc. O sǎ încerc,
cu mult tact, sǎ fiu mai exact.
Dupǎ ce domnul director Ioan Cristescu al muzeului, proaspǎt
uns, ne-a fǎcut cunoștinţǎ cu combatanţii și amfitrionii, lucrurile au intrat
pe un fǎgaș normal, domnii Dan Mircea Cipariu și Marian Drǎghici preluînd frâiele
moderaţiei pe care nu le-au mai scǎpat din mâini.
A deschis confruntarea cum era și normal Nicoleta Popa,
citind din noul ei volum care urmeazǎ sǎ-i aparǎ la Editura Adenium, Solitudinea
e ţara mea, ca
sǎ nu se mai spunǎ cǎ tineretul(cum te poţi numi la 40 de ani?) din ziua de azi
nu mai are ţarǎ. Interesantǎ ţara poetei și deosebit de sensibilǎ. Cuvinte
fastuoase ca niște porumbei albi sau rotit fâlfâind deasupra Cipariului.
Au urmat într-o ordine aleatorie Augustin Doman, redactorul
sef al Revistei Arges, el venind aici consecvent cu consideraţiile sale vitale asupra
morţii, bucurându-ne cu o moarte nouǎ, în curs de apariţie, n-am înţeles la
care editurǎ. Marian Drǎghici a transmis rugǎminte din partea domiei sale,
mesaj preluat de directorul Sachelarie, cǎtre primarele Pendiuc, sǎ i se
confere urgent titlul de cetǎţean de onoare al Piteștiului, cǎci DAD-ul se
confundǎ cu Piteștiul și cu revista, ca Burebista cu ţinuturile dacice. La care
DAD a cam cârtit, el din când în când fiind invitat la Înalt Prea Fericitul în Curtea
de Arges, la o masǎ rotundǎ cu rugǎciune. Sǎ nu înţeleagǎ Prea Fericitul greșit!...
Mai bine sǎ-i dea un sediu pentru Uniune.
A urmat apoi Cristian Meleșteu cu Revoluţia borfașilor. Pe Meleșteul
ǎsta, ce om a fost taicǎ-su în bibliotecǎ, ar trebui sǎ-l mutǎm din Argeș în
Tara Oașilor cǎ de la o vreme cu borfașii lui ne-a luat de pe piaţǎ cam toate
premiile.
Surpriza mare a venit de la Nicolae Oprea, nu se putea
altfel, el e Președintele Filialei. De data asta nu ne-a mai surprins cu
cronicile lui întârziate, a venit subversiv de la Marea Egee, doar atât i-a
permis bugetul, cu o epopee versificatǎ(pentru rimǎ, nu cu sensul peiorativ).
În definitiv tot românul încearcǎ. Pe arcǎ la Noe, e voie tatǎ! Ionescule,
te-ai lins pe bot de tot! Tu n-ai sǎ urci în barca Uniunii niciodatǎ... În
general eu sunt un tip liniștit. M-am bucurat când m-am regǎsit în Antologia
scriitorilor piteșteni, recentǎ, din care cel care a îngrijit-o ne-a citit.
Ultimul, dar nu cel de la urmǎ, a rǎmas Poetul. Marian
Drǎghici chiar la întrebat pe critic, nu pe poetul de moment, nici pe președintele
de filialǎ și nici pe doctor, evident doctoratele nu prea mai sunt la modǎ de
când cu plagiatul ...
– Maestre când e gata monografia lui Bârsilǎ, la care știu
cǎ lucraţi? Sau vreţi sǎ-i faceţi o odǎ și acum exersaţi? Am înţeles, e prea
viu, mai așteptaţi. Eu însǎ pot susţine, eu Marian Drǎghici în deplinǎ
maturitate și nu în delir, raţional, cǎ de câteva zile mǎ frǎmânt, transpir, chiar
am slǎbit câteva kile. I-am citit ultima carte și în parte m-a convins cǎ e
poate cel mai mare poet actual.
În încheiere moderatorul a mai precizat în concret cǎ
desantul piteștean nu era complet. (Personal
m-am mirat cǎ Aurel Sibiceanu n-a fost chemat, nici Virgil, poetul înalt chiar
dacǎ nu mai e prietenul meu, poezia lui nu poate fi neglijatǎ, nici Vodǎian,
Magda, alţiii). Și dintr-o datǎ, Marian Drǎghici pus pe povești, a mai spus cǎ întâmplǎtor
a avut surpriza sǎ descopere un prozator de viitor în Pitești. M-am luminat, nu
de mult îi trimisesem Gușterele. Eram sigur cǎ Gușterele l-a mușcat. Avea o problemǎ
cu numele scriitorului, îl uitase. Îmi venea sǎ mǎ ridic de la locul meu și sǎ-i
zic; “ţine minte trei cuvinte”: Ion Toma Ionescu!... Și el a rostit nesigur Ion…
Popa … Argeșanu.
Bietul Argeșanu, nu mai e de viitor!
