Popârţarii

În lumea literelor ştiu eu o poetă, (chiar mai multe dacă o enumăr şi pe Camelia Radulian),  e drept doar de pe facebook, care-mi place. Nu că mi-ar place mie, ci pentru că scrie frumos. Adi Filimon. Ne-am întâlnit de câteva ori şi ne-am promis să facem schimb de cărţi. Eu să-i dau un Guştere şi ea să-mi dea o Ştefia. Încă nu s-a întâmplat, dar trag nădejde că n-au intrat toate zilele-n sac.

În lumea tenisului pe planeta sportului alb ştiu eu o fată de la noi care ne-a introdus pe uşa din faţă pe covorul roşu sau verde, după sezon, la balul elitelor. Simia (Simona)în orice dispoziţie s-ar fi aflat, liberă în mişcări, sau cu călcâiul umflat, a dansat totdeauna cu eleganţă în pantofii Cenuşăresei. Ce treabă are Simia cu poezia, cu Adi Filimon sau Camelia Radulian, mi-ar fi greu să răspund, aşa mi-a venit. Nu-ncerc să explic, dar fragilă cum pare e ca o metaforă în alergare înflorind în aer pe un câmp cucerit de tancuri. Se întâmplă între atâtea şenile să se zdrelească uneori şi atunci apar popârţarii, cârtitorii de profesie, ăia care tulbură cerul şi aruncă cu pietre din nori…

Wimbledon. Vulcanul din cort.

Simona a învins-o pe Keis! Şi n-aş vrea să mai repet, ”cum am prevăzut”!... Ar zice lumea că sunt lipsit de modestie, dar nici să tratez partea oraculară a textelor mele ca pe-o simplă erezie!...

Un singur Cerber (Kerber) e drept de vază mai stă de pază, dar nu la intrarea în Iad cum e scris, ci la intrarea în Paradis pentru Simona noastră. Situaţia e oleacă schimbată, lumea modernă nu mai e cum a fost odată în mitologia greacă… eternă.

Şi nici Kerber nu cântă ca o pasăre măiastră, să te facă stană de piatră, dar nici nu latră când trebuie să tacă…

Sunt un vulcan într-un cort gata să erupă.

La Neptun, nu au DIGI SPORT şi cortul stă să se rupă… Vă spun, să nu fiţi în pielea mea că viaţa e grea, pe bune.

Hai Simona, fă o minune!

Scovergi de ziua Americii

În 4 iulie, anul trecut, de ziua Americii, unicul ginere al meu a făcut scovergi la greu pentru toată familia. Făină albă, apă minerală, un praf de sare, puțină drojdie, brânză rasă și zahăr farin. După ce ai frământat aluatul, îi dai o formă rotundă și plată  ca o farfurie zburătoare văzută mai de departe și lansezi ca la carte obiectele în mişcare, cu uleiul încins în tigaie. Talere aruncate din șanț.

Ce să zic, am împrumutat de la americani câteva ore de frenezie şi entuziasm,  intrând în danţ în jurul mesei cum e la noi când joci hora miresei. Ce, numai ei, americanii, pot face un spectacol de mare grandoare din nimic?...

După ce am isprăvit toată lucrarea, n-a rămas picior de scovergă în zaharul farin întins peste tot. Toma, cel mai din urmă nepot şi cel mai rătăcit miel de turmă, a făcut-o de oaie uşor încrezut. S-a şters cu dosul palmei la bot s-a bătut pe burtă și a dat o declarație scurtă de învingător.

– Mami, curcanul nostru a fost mai bun decât curcanul lor!...

Cică azi soțiile soldaților americani, ăle mai tinere mult iubite, vin la Neptun să le înveţe unicul meu ginere cum se fac scovergile la ceaun…

Nu ştiu ce-o să ne facem cu Toma, că el vrea clătite!

Vară la Neptun

O zi superbă azi la Neptun. Soare fără pic de nori, apa ca o saramură de peşte, doar să nu trebuiască să sufle Toma în lingură când înghiţea nesătul, pe nerăsuflate, aruncat în valuri de unchi-su… La un moment dat m-am şi speriat o ţâră! Subtil, ne-a zis că i se mişcă ceva ca o dâră prin burtă, să nu fi înghiţit vreun guvid bietul copil!...

La întoarcere de la Steaguri, am avut o strângere de inimă, uitasem să-mi iau şi pastilele…

Când am trecut pe lângă vechiul Teatru de vară, acum inundat de bălării, am întors privirea peste drum avid, amintindu-mi o seară de neuitat. Nu mai era nimic acolo, doar un loc viran. Ar fi trebuit să fie restaurantul cu terasă Marea Neagră unde am dansat eu cu rusoaica de mult, într-un an, sau într-un vis cu noroc…

N-am vrut să fotografiez acel loc, l-am lăsat ascuns pe un ţărm de stea. Am stat cu Nikon-ul închis, n-am vrut să se vadă cum a ajuns tinereţea mea.

 Fotografii. Cristina Florescu

Pas cu pas

Aşa cum am prevăzut Simona Halep a noastră la Wimbledon pe arena centrală în prezenţa unor personalităţi de prim rang aflate în tradiţionala tribună ca să aplaude şi să fie aplaudaţi a trecut de KIKI Bartens, fără să-şi facă multe probleme de conştiinţă. Şi cum a demonstrat că ştie să citească uşor enigmele literei K n-are decât să trântească în iarbă cu respectul cuvenit şi pe KEIS, notificând dinainte pe prietenii americani că Scutul de la Deveselu e în stare de funcţionare şi că atunci când la butoane e rândul Simonei şi n-o doare-n călcâi, se poate întrece cu oricine de la egal la egal acolo în linia întâi pe trenul central.

Să-i ţină Dumnezeu ascuns călcâiul sub scut până-n finală să ne încoronăm diva şi să apucăm să facem o slujbă la biserica Sfintei Paraschiva din Târgu Frumos…