El e pacientul, bolnavul de poezie, prietenul lui Adrian
Suciu şi al Direcţia 9. Cifra aia de pe frontispiciu, spune mai mult despre
ospiciul unde l-au internat, când i s-a luat
dreptul la sufragiu universal, pe timpurile celelalte. Stagiul a fost consemnat
în buletinul medical la rubrica alte date din biografia personală.
Cu pasiune în glas şi acurateţe maximă în expunere, Lucian
Vasilescu însuşi, ne-a sedus descriindu-ne prin juxtapunere, starea de libertate
şi emersiune ce ţi-o poate da combinaţia nebunească de sedative dizolvate în
votcă rusească. Marea poezie se descreiera de o frumuseţe fantastică, nudă, în
toată frenezia ei, pe holurile spitalului de semizei.
„Nu la Cenaclul de luni!”, a ţinut să precizeze profetul
popular, ci la Spitalul de nebuni lucrau ei poezia adevărată!
Ce senzaţii tari! Ce viziuni!...
Am avut propriile mele probleme, căci mă tratasem şi eu de
oarece complicaţii albastre şi slăbiciuni extreme, într-un LSM(Laborator de
Sănătate Mintală), la Piteşti, unde pe vremea aia profesa ca stagiar, prietenul
meu Vlasie, scriind deja notări în Laboratorul lui spaţial…
Priviţi vă rog mâna dreaptă a lui Lucian Vasilescu. Fotografia
e puţin mişcată. E o imagine de catalog, cu privirea intensă, concentrată, care
frige. E pe cale să prindă între degetele sale -cârlige contorsionate - anaforă!
S-o presare în apă oglindă...
Pare un pescar într-o lotcă, sau un aerolog ce sapă într-o
mişcare spirală în aer, pro formă, o metaforă virală, şi, săvârşind minunea, transformă
apa de mare în votcă.
Printre numeroşi necredincioşi ce-ar fi vrut să guste poezia
din căldăruşă, a bătut la un moment dat la uşă, Nicolae Manolescu, dar n-a fost
lăsat să intre…
viața lui țara lui dragostea…
Lui Lucian Vasilescu
și-a tras
viața lui
țara lui
dragostea
lui
în inima
ei
ca într-o
mare
de miere
un
plancton
vegetând
tăceri
în lumina
difuză
pe o mare
confuză
lopătând
singur
în lotcă
pescar
străvede-n
pahar
înotând
trei
femei…
ce coșmar...
variantă
vasilescul
ăsta lucian
dumnealui
e un fel
de
brâncuși
poartă
barbă
ca el
și scapără
înalt
cu dalta
cuvintele
deschizând
în piatră
porți spre
cer...
vasilescul
ăsta lucian
și-a
cioplit
din
sufletul
dumnealui
fără grabă
pe masa
tăcerii
lui
țara lui
viața lui
dragostea
lui
într-o casă
cu pereți
de carton
stând în ea
planton
lângă
o femeie
frumoasă
cum celălalt
domn
din poveste
în târgul de jii
la masa lui
înalță
prin poarta
sărutului
statui vii
în nesfârșita
moarte
omul ăsta vasilescul
în cartea lui
cățărat pe val
stă ca pescarul
în lotcă
pe o mare
de sete
și bea
votcă
