La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artă, după ce au furat din
privire culoarea și căldura tablourilor, o amestecă și o reproduc în
cuvinte meșteșugite oferind o viziune separată, care rareori se întâlnește cu
cea originală a autorului, sau cu propria ta părere pe care ţi-ai cuibărit-o
discret ca spectator, într-o lectură ca o odihnă a sufletului.
N-a
fost cazul aseară. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, pe strada
Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsă fără ei, nu
l-a înluminat așezându-l pe Petre lângă Dumnezeu. Ba, dimpotrivă! Am văzut ce
simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii
de-acolo.
Cu
siguranţă pe câmpia întinsă de la marginea Băileştiului, într-un Ierusalim
etern, în umbra unui drum, între cer și pământ, ne-a strâns din tablourile lui
pe toţi de-au rămas fără oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, îmbiindu-ne
cu bucurie sǎ închinăm un pahar tinereţii lui.
–
Măi Tomo, necredinciosule, te vd stingher! Tu n-ai găsit o călugăriţă tânără,
s-o mângâi, sǎ te împlinești? Aurele, Sibicene, spune-i tu prietenului tău și
al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.
La
capătul serii am plecat către case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat
cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.
*
Pe
4 aprilie 2015 primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ:
“Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O săgetare care mi-a bucurat
sufletul.
În aceeaşi zi pe
facebook o alta săgetare, ca o replică dureroasă mă izbea în inimă citind o
postare a lui Aurel Sibiceanu: “De două ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingă
Petre!?... Petre Anghel - şi devin subiectiv - a scris postfaţa pentru recenta
mea carte de poezie, Norduri, pe care a intitulat-o Briza de Sud, argumentând
exact, parcimonios, că dincolo de ceţurile nordurilor, rămân un “poet solar”,
existând în poezia mea “un filon religios, ascuns, ca orice fibră de valoare”.
Cine
mai risipește azi cuvinte dezinteresate într-o literatură care și ea a ajuns de
consum?
Pentru
facebook, s-a stins soarele ce în fiecare dimineaţă lumina la cafea prin
minunatele lui postări.
Pentru oamenii
de litere, istorici si sociologi, s-a stins cel care lucra la volumul al doilea al tomului Istoria Politica a Literaturii Romane
Postbelice. Nu vor recunoaște niciodată, unii dintre ei, că au respirat
liniștiţi.
Pentru
mulţi poeţi si prozatori și pentru cititorii dumnealui, mai vechi sau mai noi,
mirarea vieţii fără de moarte nu se va stinge niciodată!
Dumnezeu
să-l odihnească în loc potrivit! Îl va întâmpina desigur în nordul acela,
negreșit prietenul lui Marin Preda.
ce repede se pun ani înapoi,
Lui Petre Anghel
ce repede se pun ani înapoi
şi tot mai greu înainte
sania lunecă pe zăpada din noi
răvăşind scrum şi mirări
în cuvinte
la capătul zilei în noaptea
ca o culme de rufe
întinsă între cer şi pământ
recoltăm trufe negre rare
din capcane de vânt
e o stare devreme
într-un anotimp-domn,
ca un sâmbure
încolţind
în somn
nimeni nu spune pietrei,
încotro curg apele
şi nici piatra nu
se întreabă mută
se aşează în sinea ei
răbdătoare şi
despleteşte în unde
secundele
nimeni nu spune
bobului de grâu când
lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată
nimeni
nu se întreabă
de ce somnul
grâului
e alb
când se cerne
dintre perne
de piatră…
atât de scurtă
şi neînsemnată
cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriaşii
nu-şi mai ţes
haine de piatră
în legende
şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră
