Efectul ploii după seceta prelungită

Am traversat nopţi albe exotice, anihilând efectul de seră cu care era agresat interiorul corpului meu, cu antibiotice şi cu zâmbetele Simonei Halep, oferite ca talisman, după fiecare victorie la Openul de la antipozi.

S-au terminat şi antibioticele, Garbine Muguruza a stins zâmbetul Simonei şi pot începe zilele negre în care nişte nerozi, vor jubila că Halep, muza mea, n-a apucat să stingă lumina în finală. Iar eu, FOSTUL BOLNAV, trebuie să revin în doze mici la o viaţă normală.

N-am mai scris de o veşnicie; nici tablete, nici proze, n-am mişcat nici poze(Fotografii mişcate)… Va trebui să re-învăţ vâslind pe hârtie, cum se scrie poezia vie.  Să ţin în echilibru cuvintele amestecate într-un lighean de argint, de la izvoarele fluviului Tibru până la Marea Tireniană, mângâiat de soare şi clătinat în lotcă pe valurile de absint şi votcă.

Vorba aia, după secetă să vină ploaia!...

În transă 6-1/ 6-1/ la Australian Open

Un meci sub vrajă. Simona Halep a fost magnifică într-unul din cele mai frumoase meciuri ale sale. Anett Kontaveit nu a kontat astăzi şi nici nu avea cum să konteze în nici un set, Simona jucând aproape fără greşeală, aşa cum am mai văzut-o doar la Wimbledon în finală cu Serena Williams.

Ar merita cu prisosinţă să-şi mai pună o perlă la pandantivul regal, şi, sunt convins că ar ştii să-l poarte cu eleganţă exhaustivă, dansând la balul campionilor, cu Nadal… O va face dacă va reuşi să rămână mai departe pozitivă, să nu-şi iasă din fire şi să se poticnească, împleticindu-şi picioarele în propria umbră, spre linia de sosire.

Sunt aproape sigur că Darren Cahill, marele ei antrenor ştie să o ţină în priză, inventând sub haioasa lui pălărie o briză polară, să-i potolească furtuna solară, din interior.

Felicitări fată dragă! Şi dincolo de glorii şi ranguri nu uita să zâmbeşti! Iar puiuţilor de canguri să le dăruieşti până pleci, o mâna de seminţe româneşti de iarbă din Carpaţi!

Nopţi albe

Azi noapte pare sa fi cochetat cu escorta. La un moment dat am aprins lumina ca sa o pot desluşi,  să văd şi să analizez cât se poate de neutru, cum se apropie, cum îmi dă târcoale încercând să mă învăluie, să mă păcălească, să-mi distragă atenţia de la viaţă. Mă aflam la capătul unei călătorii într-o vară ce se desprindea greu  dintre dealurile unei copilării ce-si amestecase cumva trăirile cu dorinţele viselor neîntâmplate. Descinsesem la o nuntă la care am ajuns prea târziu. Se spărsese deja evenimentul, mirele şi mireasa plecaseră să-şi numere banii, un prieten străvechi şeful serviciului personal de la Marea Uzină, căzut, călcase greşit, tocmai încerca să se ridice singur şi individualist din praful drumului. Nu prea rezista el la băutură nici când era tânăr, dar se dovedise seara prea tristă ca să nu-şi înece amarul unei decepţii preconizate. M-a recunoscut totuşi şi s-a abandonat într-un zâmbet obtuz, aş fi vrut să-l ajut, dar braţul îmi era amorţit, stângul sau dreptul, care braţ(?), oricum nu ar fi avut relevanţă căci încă nu reuşisem să mă stabilizez, înăuntru sau în exteriorul existenţei.

În stânga şoselei se deschidea un drum către vârful dealului. Spre acolo mă dirijau gânduri neclare rămase dintr-o tinereţe rătăcită. Către marginea satului ştiam un slon plasat mai departe de case cu miros de fân răscopt, dar nu eram sigur că slonul acela nu era cel din Dosarul Albaştrii, dintr-o altă noapte. pârjolită de flăcările ascunse în dansul unei copile (Lady Mara)…

Mai că aş fi vrut acolo să înnoptez în tăcerea mea ca altădată, să sporovăiesc cu stelele. Greierii îmi împuiaseră urechile Nu eram singur în secvenţele ce şerpuiau pe lângă mine în albia nopţii. Trei tinere domnişoare, blonde, verişoare mai de departe ale soţiei, îmi făceau semn să mă apropii de bancă să respir din aerul lor. Mă ştiau desigur, m-am trezit mângâind şoptit sub o indecentă croială, coapsele şi sânii versurilor mele de dragoste. Numai că aveam o problemă chinuitoare fără îndoială şi practic cu o singură ieşire spre o toaletă ecologică, sau un boschet. Presiunea devenea fără limită şi versurile în general scurte ale poeziilor mele s-au dovedit lungi, se scurgeau în jos pe pantaloni. În privirile lor tulburi au început să şiroiască, babalâc bătrân(!) se citea pleonasmul lăbărţat pe buzele lor subţiri…

Am trecut odată cu drumul înapoi, într-o nouă etapă. Mă scăldam în transpiraţie ca într-o apă bolnavă. De partea cealaltă fântâna lui Tobârlan străjuită de nuc. Sub nuc sprijinită de tulpină, mama şi alături în lesă un guştere. Mi-a făcut semn să mă dezbrac, mi-a luat hainele, le-a spălat şi le-a întins pe gard la uscat…

Călărind un cal alb

Cu „bucuria lecturii” citesc ultimele minute de pregătire înaintea partidei. Emoţia vine odată cu imaginile mulţimii care se varsă ca o maree liniştită pe străzile complexului de la Melbourne Parks, către tribunele arenei Rod Laver. E 2 noaptea, ora Bucureştiului şi la antipozi suntem în plină zi. Simona îşi leagă cu grijă şireturile de la adidaşii ei personalizaţi, de parcă şi-ar pune aripi nevăzute la picioare. Îşi potriveşte cozorocul în respect pentru soarele australian care a făcut atâtea ravagii, îşi roteşte în control radarul gâtului, mai face câteva mişcări şi porneşte încrezătoare către dreptunghiul lagunei albastre.

Îi povestise Darren Cahill cum cangurul, într-o luptă cu câinele Dingo, se apără într-un mod foarte interesant, îndreptându-se întotdeauna spre apă, unde încearcă să-şi înece duşmanul. Şi încă un fapt de ţinut minte. Dintre multiplele curiozităţi, cangurii nu ştiu să meargă cu spatele, ei avansează doar cu faţa-nainte.

Mertens îngândurată pare uşor copleşită  Simona intră şi priveşte cu ochii ei senini spre locul în care ştie că o aşteaptă echipa. Şi începe duelul.

Belgianca serveşte mai puternic, dar greşeşte suficient de mult. Simona nu arată încă cea mai bună formă sportivă, dar o analiză făcută cu acurateţe ne arată uşor că a crescut de la meci la meci în acest turneu. De obicei când porneşte greu are viitor, se opreşte sus!

Cum v-am mai spus, o ştim cu toţii, Simona n-ar mai fi Simona, dacă nu ne-ar da emoţii. După un deal, e sigur o vale şi iar un deal!... Important să rămână cu biciul în mână şi călare pe cal!...

Simona Halep - Elisa Mertens 6-4/ 6-4/ O partidă de zile mari

Călărind un cal alb în nopţile albe. Ar mai fi două… Ce strălucitoare nopţi!

Australian Open. Nopţi albe

Sunt pe planetă nopţi albe fastuoase care se urcă în tren (de preferinţă Orient Expres), undeva într-o gară din estul extrem și trecând peste meridiane și traverse, traverse și meridiane, coboară la capătul călătoriei în aclamaţiile mulţimilor. De exemplu sărbătoarea anului nou, începută la Kiribati sau pe una din insulele Japoniei al cărui cortegiu de focuri de artificii, efecte pirotehnice și lasere,  aprind cerul oră după oră, până în celălalt capăt al drumului, dincolo de insula Samua,.

            Dar sunt și altfel de nopţi albe, când întreaga planetă rezonează în același timp, fără osebire de meridiane, de religii, de speranţe. E un timp al zeilor, trăit cu intensitate și el se proclamă mai ales când omenirea respiră prin plămânii jocurilor sportive. Olimpiade, Turnee Mondiale de Fotbal, sau Turneele de Mare Șlem ale tenisului. Cu siguranţă sunt evenimente şi de altă natură care strâng în jurul televizoarelor sute de milioane de oameni. Mi-aduc aminte primul pas pe lună, ce nebunie ce concentrare globală! Îmi pot închipui şi așteptarea exaltată cu ochii spre bolta cerească a omuleţilor verzi, veniţi sǎ ne salveze cu farfuriile lor zburătoare, înainte ca minţile înfierbântate ale unora sǎ declanșeze butonul roșu…

            O să-mi spuneţi că exagerez! Dar sǎ stai până dimineaţa, cu radarul aţintit pe mingiuca aia cât piersica… Sǎ tremuri la fiecare impuls, la fiecare ezitare, în fluxul exact şi egal al sistolelor electrocardiogramei planetei şi să rămâi în control, în raport cu punctajul înregistrat de racordul fin al rachetei… Să vezi cum pălesc şi se sting pe râd în jur stele strălucitoare precum Serena Williams, Karolina Pliskova, Naomi Osaka şi să te încăpăţânezi să continui să luminezi cum face Halep a noastră pe bucata ei de cer, garantez că nu e o exagerare!

E un privilegiu să te putem urmări Simona şi săptămâna următoare!