44

ce şi-ar dori

bărbatul ca destin

întors acasă de pe front

un cont în bancă

şi-o puştancă

să-i toarne

în pahare

vin…

apoi cât încă

ţine visul

aş vrea să văd şi eu
parisul
luminat de ploi
şi paradisul
cu 44 de femei
în sânii goi

şi beau şi beau
până la fund
şi m-adâncesc
în seară bând
şi luna 
suflă-n lumânare

femei de ceară
ies pe rând
cu sânii goi
din 44 de pahare
şi mă îndoi şi cad
şi iar mă-ndoi

în iad aș vrea
sǎ mă ascund
ca lupul sfâșiat de oi…

şi parc-aud din hău

rotund

rostogolindu-se

cutuma prietene

în glasul tău

„când ne-o fi mai rău

să ne fie ca acuma!”

Psalm de 8 Martie

Cu îngăduinţa soţiei... LA MULTI ANI DOAMNELOR!

a privit împrejur cumpănind

iscusitul meşter

cerul cu focul luminătorilor

apele şi pământul cu verdeaţă

lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile

şi-n rugăciunea lucrării sale

l-a zămislit pe om după propriul chip

dându-i duh

scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi

dar şi o noapte

cum să laşi pradă

omul singur

să-şi păzească via

cu grijă mare a scos o coastă

din somnul lui

şi a străpuns cu ea

bulgărele albastru de humă

storcând deasupra boabe de rodie

îi plăcea cum foşneau

în căuşul palmelor

rotunjimile sânilor

liniile prelungi ale coapselor

spre ascunzişurile femeii 

astfel a fost seară

cerul apele şi pământul

s-au ostoit

traversând împreună

ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a opta zi

i-a poruncit omului

cu gândul curat

toate zilele vieţii lui

să-şi zidească femeia în iubire

şi înluminându-se

s-a depărtat

PREZUMTIA DE PATERNITATE

Câte minuni mai face şi Dumnezeu! Nu-i bine să te pui cu puterea lui!...

Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi – serviciu, cârciumă! Cârciumă, serviciu!... Acu, trebuia să facă un sacrificiu, să intre în Casa Domnului să-şi boteze pruncul...

Se născuse ăla micu’ negru la piele ca tuciul şi începuse gura lumii să toace mărunt. Eu i-am zis să audă, muierii, nu sunt vinovat: „mai stai dracului şi la umbră, nu doar nudă în soarele verii”, da ce a stat? Putea să-i cauzeze! Vorbeam de-a surda! Ea, nu şi nu!... Nu mă ascultă, că-i e ruşine să se despoaie ca o incultă sătească, albă ca urda de oaie, la medicul ăla discret, africanu, în cabinet, când o fi să nască… Era musai să se bronzeze. I-a intrat bronzul sub piele şi lu’ ăla micu, de crud…

Aud că după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.

Fotografii mişcate. Acoperişul cerului

Nu ştiu dacă Dumnezeu i-a oferit susţinere lui Ciprian Chirvasiu, profesor de literatură la Atelierele în paragină, să antreneze zborul tinerilor poeţi în siajul poeziei de revelaţie, dar ştiu sigur că s-a temut să nu se mistuie poetul, în focul arderii-de-tot a crucii sale.
Măcar să apuce să-şi finalizeze propriile „poeme postume”, pe care le avea în gând şi la care ne spunea că lucrează de ceva vreme.
Avea nevoie de linişte, şi Dumnezeu i-a oferit-o în cer, împotriva tuturor plângerilor lumeşti…

Nu cred că a dorit El, să dea marea lovitură în librăriile îngerilor, când va fi gata de lansat cartea, dar sigur s-a gândit la Nichita, singurul care ar fi putut să gloseze necuvinte dumnezeieşti de întâmpinare, postumelor sale.
Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

*

           Lui Ciprian Chirvasiu

!nici nu apuca soarele

să-şi spele-n rouă sudorile nopţii,
când pleca la muncă.
!ciocanul, canciocul pentru smoală,
foarfeca de tablă,
găleata, scripetele,
aşteptau de cu seară
în sacul de rafie.

!ţigara în colţul gurii scotea fum…

!la prânz mormăia:
,,cu răbdarea treci marea”,
când îl strigam.
!fără barcaz,
în mintea mea,
puţine şanse.

!de la un timp,
ploaia grozavă şi-o ameţeală
îl ţinea de pat.
până-ntr-o zi când zise:
,,tu, ondină, să-mi aduci sacul
din beci cu scule,
!urc.
musai că s-a spart
acoperişul ăl mare
şi dumnezeu n-are răbdare!…”