Cu câtva timp în urmă, înainte de Coronavirusul care ne-a sechestrat la domiciliu, în Olanda, la Zwolle, într-o duminică m-a împins curiozitatea să
asist la o slujbă în Biserica Sf Iosef. Era singura posibilitate să fiu aproape
de Dumnezeu în zi sfântă, departe de ţărişoară. Clădirea modernă din beton şi
sticlă la care ne-au condus Martin şi Claudia, numai dacă era studiată în
amănunţime din afară se deconspira, ca loc de taină spre cele sfinte.
Un clopot
nu prea mare, plasat într-o spărtură rotundă de zid înălţat ca un catarg până
la cupola acoperişului, şi un vitraliu viu colorat într-o fereastră strâmtă,
destul de înaltă, în peretele de cărămidă din spate, ţinea parcă să aducă
aminte că arhitectul desfăşura în faţa noastră absida unui biserici, şi nu pur
şi simplu o sală de spectacole.
Câteva basoreliefuri în interior pe teme
religioase şi două statuete, completau spaţiul modest înconjurat de pereţii
albi, circulari, de o eleganţă sobră. Un pian, orga şi podiumul unde se afla un
grup de copii cu dirijorul lor undeva în dreapta, iar în mijloc, postamentul ce
ţinea loc de altar, susţinând un microfon şi o biblie pe un suport de lemn.
Slujba era pe cale să înceapă. În faţa mea aşteptau aşezaţi în scaune circa 150
de enoriaşi. Aceştia consultau liniştiţi programul tipărit, primit la intrare,
unde erau scrise versurile cântecelor de slavă ce urmau a fi interpretate.
Mărturisesc, intrat în prima încăpere, m-au
izbit mesele acoperite şi scaunele orânduite câte patru în aşteptarea celor
care după slujbă serveau acolo în comunitate prânzul, iar cei mai grăbiţi poate
doar o cafea. Surpriza mare pentru mine a fost când a apărut preotul, exact la
ora fixata, adică 11, însoţit de doi copii ai bisericii. Preotul era o femeie
blondă cu o tunsoare modernă şi un bust ce se desena, încă provocator, sub
veşmântul de culoarea untului. Un vestmânt sobru dar bine croit. Cu pasul
sigur, susţinut de tocurile înalte, s-a îndreptat către biblie şi a şoptit în
gând, o rugăciune scurtă, cu asistenţa ridicată în picioare. Apoi corul de
îngeri, m-am uitat atent, erau doar fetiţe cu părul blond, vărsat rotocole
peste umerii firavi, a dat drumul unei melodii ritmate ce răspândea lumină în
jur.
Toată slujba, corul a dialogat cu preotul, de
a cărei voce sonoră, caldă, cu inflexiuni actoriceşti, mă îndrăgostisem din
prima clipă. Urmărind textul tipărit în program, scandat aşa, pentru prima oară
limba olandeză mi s-a părut cantabilă şi nu zgrunţuroasă şi rece.
S-a împărţit anafură la un anumit moment,
ordonat, fără îmbulzeală. Am îndreptat mâinile amândouă strânse în pumn spre
cea care oficia. S-a uitat la mine curioasă şi a zis ceva zâmbind, depunându-mi
în palme ceva rotund, special plămădit din făină şi apă. Am înclinat neutru din
cap, neînţelegând, şi, după ce am înghiţit anafura m-am închinat gândindu-mă la
Alex, cum mă sfătuise Claudia. Apoi am văzut cum oamenii îşi strângeau mâinile
între ei. Câţiva au venit şi la mine rostind ceva şi zâmbind larg.
Aici în Olanda totul este pentru om, pentru
liniştea lui sufletească şi trupească în acelaşi timp. Prin diferite forme,
sistemul intervine în viaţa cetăţeanului pentru ca acesta să aibă tot
confortul. Dacă ţi-a dat Dumnezeu o infirmitate şi te mişti mai greu, primăria
îţi dă la rândul ei, un scuter pe trei roţi, îţi montează un scaun rulant în
propria ta casă, ca să nu oboseşti urcând la etaj, dar are pretenţia să te
găsească la domiciliu, când te anunţă că vin mecanicii să facă revizia la
termenul stabilit dinainte. Sau dacă nu ştii să găteşti, reacţionează trimiţând
voluntarele să te înveţe arta culinară.
Aici la biserică am auzit cu urechile mele, în
traducerea Claudiei, cum preotul, am o problemă recunosc atunci când vine vorba
de blonda mea preoteasă, sfătuia asistenţa să se ferească de capcanele
internetului, şi mai preciza ceva despre facebook, n-am înţeles prea bine ce,
când mi-a tradus Claudia. Probabil că după masă, la plecare, le dăruia la toţi
un antivirus pe stick!... La noi în ortodoxie e musai să te fereşti de droguri
şi de preacurvie!
Şi ca să nu regretaţi că citiţi doar măscări
la mine pe blog, am rugat-o pe Claudia să-mi traducă un text dintre cele
tipărite în program şi cântate de îngeri...
Dumnezeule, tu mă ştii pe mine aşa cum sunt!
Unde merg, ştii! Ce gândesc, ştii!
Ce fac, cunoşti! Ce spun, cunoşti!
Dumnezeule tu mă cunoşti aşa cum sunt!
Eşti întotdeauna ca umbra în spatele meu.
Dacă fug, tu zbori deasupra. Eşti acolo.
Dacă mor, tu eşti acolo. Atât de aproape
ca o umbră în spatele meu.
Doamne, mâna ta mă ţine strâns.
Pe o insulă singuratică la capătul lumii,
în întuneric nepătruns, unde mi-e frică.
Tu ştii şi mâna ta mă ţine strâns.
Doamne, trecerea mea prin viaţă ai gândit-o tu
însuţi.
Înainte de a mă fi născut m-ai lăsat să cresc.
Şi ceea ce urmează să se întâmple eu nu ştiu,
dar tu ştii!
Doamne, m-ai gândit tu însuţi.
