Duminica Tomii

Numele de Toma, nu e numele meu. Mi l-a încredinţat tata spre păstrare, când aveam 8 ani, în singura carte poştală scrisă pentru mine, pe patul de spital. Schijele unui şrapnel din al doilea război, prinseseră rădăcini în plămânii lui, înflorind timpuriu. Cum în anul ăla dăduse un îngheţ întârziat, Dumnezeu ni l-a luat!... A apucat să-mi scrie câteva gânduri înainte de operaţie.
Să învăţ bine la şcoală!
Să am grijă de mama!
Şi să nu-i fac numele de ruşine!
Dând seama şi privind înapoi în hărţi, îmi pare:
La şcoală, s-ar fi putut şi mai bine!
N-am supărat-o prea tare pe mama!
Şi numele de Toma l-am scris pe câteva cărţi!
E rândul tău Toma! Nepoate drag, tu urmezi! Ce zici, te-angajezi?...
LA MULŢI ANI! SĂ-ŢI FIE BINE!