Parcimonios cu sinele său de poet ales, prietenul meu Aurel
Sibiceanu a scăpat, revărsând dincolo de barajele imaginare, succesive, autoimpuse,
în apele filtrate, limpezi ale Argeşului, eufratele lui din zăvoi, câteva Babel-uri
şi Acatiste noi.
„Orb să fi fost şt tot aş fi cetit această înserare/ cu
pleoapele strânse din iazuri şi lespezi,/ această înserare care întrece mătasea
de opiu şi spini”
https://centrul-cultural-pitesti.ro/revista-arges-aprilie-2020/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu