luni, 25 mai 2020

Omul negru



omul cu puşca o eliberase,
scăpase de frustrarea umilinţei…
atâtea nopţi eşuate
în mângâieri sterile şi lungi…

trupul ei devenise
un sloi de gheaţă,
pe care mâinile lui
îl şlefuiseră,
închizându-l apoi
într-un chivot subţire
de tablă…

nu l-a putut ierta,
cum să-i ierţi neputinţa...
era împotriva firii,
el o crease…

întins pe spate,
trupul bronzat al femeii
priponit în miezul zilei de raze,
pe aripa camionului
unde îşi plimba şi vânatul
în văzul lumii
şi sfidarea legii…

scăpat din zăgazuri, trupu-i gol
de căprioară rănită,
legat cu sfori, serba
ultima ei victorie…

vineri, 22 mai 2020

Dune



Înţepeniseră
flori de gheaţă
pe geamuri,
gândurile.

Rânduri
rânduri de ochi
tăvăliţi
în nisipul
încins.

Traversam
printre
dune
pustiul.

Eram fiul
unui măslin,
înrădăcinând
umbra,
în jarul aprins.

Când şi când,
sta să pice şi pica
din pom,
fructul prea copt

Se apleca
să-l ridice
măslinul,
dar pica
altul la loc.

Un timp,
am perpelit
scrumbiile
în sarea nisipului.     

Le împingeam
cu piciorul
târşit,
făcând iar
câţiva paşi…

Şi-a pierdut
răbdarea, obosise.
Nu se mai putea
îndoi

S-a trezit
ca din vise,
buimac,
la ultima
scrumbie.

Încă vie
în mâna sa
sfârâia
pe jar.

Şi-a şters
cu dosul
palmei,
apăsat,
gheaţa din ochi.

Doamne şi acum
ce mă fac?...” 
Se regăsise-n cuvinte
şi gândi.

Înapoi
dau de scrumbii.
Dacă merg
înainte…
Fie ce-o fi!

miercuri, 20 mai 2020

Detectiv cultural pe urmele Tobarlanilor

Detectiv literar LINK







Rugbyul precum viaţa...


"Mi-a venit în minte dintr-o dată grămada ordonată a unui meci de rugby, spinările înconvoiate ale jucătorilor, legând cu umerii încleştarea echipelor în cele două capete de pod. Pe sub pod, printre picioarele încordate ale jucătorilor, se strecura ca o idee, ovalul mingii. Ar fi trebuit doar s-o prind şi s-o arunc înapoi la un coechipier, pe aripă. Genială regula descoperită de inventatorul acestui sport, ca totdeauna jucătorul care primeşte pasa să se găsească în urma mingii. Înaintezi numai privind înapoi, ca să poţi depune mingea în terenul de ţintă. Şi mai poţi câştiga puncte, dacă reuşeşti să arunci cu piciorul mingea printre buturi."
(Tobârlanii. Ion Toma Ionescu)
N.A. Aum ştiu care e următorul proiect. 

marți, 19 mai 2020

Bună dimineaţa soare



Mă aflu într-o complicată eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic în soare un zmeu ca sǎ pot recepţiona un mesaj din cer, dar nu strunesc curenţii de aer pentru că vântul s-a pornit ca un caier din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit ipotetic după toate convenţiile să-mi indice calea, parcă a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum o elice de aeroplan. Ca purtător de elice era inapt. I-am zis aşa, pentru rimă…  Sper că nu-i o crimă, el fiind elicopter în fapt.

Mișcarea elicei îmi încolăcise braţul deasupra capului într-un nod marinăresc, una cu sfoara zmeului. Și, de parcă aș fi fost parașutat la un Dineu cu proști, – am văzut spectacolul la Naţional cu Mălăele în rol principal, ţinând neapărat să-și pună pălăria pe cap cu picioarele…– la fel și zmeul meu, parașută mută – în loc să se înalţe în câmp deschis către soarele din vis, să recepteze mesajele puse în undă din Paradis – confundă raiul cu iadul, şi se dă de pământ pe o pală întoarsă de vânt, amintindu-şi că i-a promis talpa iadului, nestemate.
Nu te supăra frate, da şi răsadul de roşii în propria lui libertate, întâi îşi tăvăleşte rădăcina în noroi şi abia mai apoi îşi înalţă tulpina
şi se închină!…