Autostrada Art Creativ

Apariţia unei antologii e ca o investiţie finalizată în infrastructura literaturii. Cea de acum a Editurii Art Creativ are anvergura unei autostrăzi. Tăietura proaspătă dar sigură prin locuri cunoscute şi mai puţin cunoscute, dezvăluie călătorului un peisaj care te surprinde şi te satisface în acelaşi timp vorbindu-ţi despre starea de învingător a poeziei, crescută liber şi oarecum în sălbăticie…departe de lumea plină de nimicnicii.

Mulţumim Daniela Toma pentru efortul tău de constructor!

Breviar editorial

"Cîte ceva despre cărți 
care contează, semnate 
de Ion Toma Ionescu, 
Virgil Rațiu, Valeriu 
Valegvi și Christian 
Bistriceanu ...! 
La pagina 8!"
Dacă zice așa Adrian Alui 
Gheorghe, asta e o veste,
înseamnă că graul s-a copt;
pentru că el păcătuiește
și vibrează numai 
după ce citește 
și se încredinţează
că lucrul acela
e din poveste...
 http://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2020/06/Expres-cultural-nr.-42.pdf

Rapsodia Covid 19

Cineva acolo sus, reglează

norilor sita potrivită şi

controlează pe un ecran uriaş

frecvenţa scurgerilor de viruşi.

Nici un tunet,

nici o scânteie de fulger

nu întrerupe ritmul mărunt,

interminabil al ploii.

Aşezat în şezlong,

în balconul închis,

gândul îmi zboară liber

către cei puternici.

Nu-i puţin lucru să fii Putin

şi să te trezeşti dimineaţa,

cu faţa la problemele Rusiei

şi ale lumii întregi!

Ca să vezi cum stai în viaţa sarcastică,

dacă mă-nţelegi!... E necesar,

pentru propriul tău echilibru, să ai

un tigru, antrenor de gimnastică...

(Kabaeva ca... Kabaeva,

dar nici cu Melania lui Trump nu-mi e ruşine!...

de unde tragem concluzia că tigrii sunt bine

şi n-au nicio treabă cu pandemia...)

Comunitatea artistica. Adrian Alui Gheorghe

„Moartea e tot ce rămâne în urmă!”

Zice Adrian Alui Gheorghe rebel, dar şi împăcat cu Nietzsche, în Comunitatea artelor, dându-mi libertatea de a alege să nu gândesc în acord cu el.

Din punctul de vedere firesc, moartea culege întuneric şi tăcere, din livresc. Doar viaţa se ia după soare, se dedulceşte la miere şi o vreme în aceeaşi durere, parcă pluteşte scriind poeme, cioplind statui, sau dorind să danseze unul într-altul în ritmul ei sau al lui în înaltul...

Doar viaţa lasă în urmă o umbră banală, în mişcare, niciodată egală cu sinele, care nu înţelege nici răul nici binele şi pe care încearcă s-o coloreze până ce constată că e muritoare…

Numai artele din comunitate cred că pot aduce în spate pe cruce un strop de culoare şi un dram de candoare din departele…

Multumim de urari

Se povesteşte că în vremi de demult, o fată frumoasă, căreia îi plăcea să călătorească şi să se bucure de frumuseţile naturii cu care Dumnezeu înzestrase pământul, a nimerit în nişte locuri mai puţin ofertante, câmpuri aride, deprimante, a căror urâţenie i-au umplut ochii de lacrimi. Din izvorul lacrimilor ei, ce a udat în lung şi în lat locul acela, căutând un semn cât de mărunt care să-i bucure ochii, se zice că au înflorit micuţele flori de lavandă, cu un parfum intens, având darul să te liniştească…

Mi-am amintit legenda florilor de lavandă în dimineaţa aceasta, vrând să mulţumesc celor mulţi care au făcut urări şi au dat like-uri, cu ocazia aniversării fiicei mele Cristina Maria, iar facebookul mi-a scos în amintire, o fotografie atât de potrivită.

Vă mulţumim tuturor!