Alegeri de primari sau Păcală în satul lui

 

I se urâse şi lui Păcală, după ce legase la gură sacii umpluţi cu prostia consătenilor, priponită de o piatră de moară şi îi scufundase pe toţi în Dunăre pe rând, la cererea lor expresă, în loc adânc măsurat cu prăjina, ca să se întoarcă de pe fundul apei bogaţi, mânând din urmă fiecare, cirezile cu vite spre gospodăria proprie.(Nu mă îndoiesc că ştiţi povestea Păcală în satul lui!).

          N-a fost de loc uşor, milos cum e, să îmbrace după aceea anteriul popii şi să se lase ales vornic. Lacom, popa se aruncase în valuri printre cei dintâi, să ia grosul, din ce lăsase Păcală să  mai ia şi altul…

          Şi a trebuit să meargă apoi bietul Păcală din casă în casă, să mulţumească vădanele pentru că-l votaseră ca primar, fiind singurul bărbat în viaţă cu portofoliu. Toate aruncându-şi hanţele de doliu şi înghesuindu-l neruşinate pe blana de vacă, să-şi spună oful şi să încerce pantoful, întinse pe spate. (Ţineţi minte, după ce Păcală vânduse unui creştin cu nevastă mai slobodă, nu pielea ursului din pădure, ci pielea junincii sale de prăsilă, şi s-a întors bogat, toată suflarea satului şi-a tăiat vacile fără milă să le vândă şi ei pieile la târg. Dar numai una era piele de vacă vorbitoare, cu şcoală, un fel de prooroc… cea a lui Păcală.  Acu’, ce să mai facă? Să le-arunce? Le-au pus pe jos în loc de covoare, să le fie moale la picioare.

          Aşadar, plictisit Păcală şi cam rupt de şale, l-a încercat necuratul de cele sfinte, s-a gândit să părăsească satul dumisale şi să candideze ca senator la parlamentare în iarnă, iar în viitor preşedinte.

          Şi a încălecat pe un cal de mare şi-a plecat la Olchim să cumpere covrigi cu sare de la povarnă. 

          Taman ieşise Ponta pe Dealul, Negru de supărare, în campanie să scoată ţara pe sanie la plimbare cu Pro Europa şi pensionarii lui Ciolacu din PSD. Când l-a văzut pe Popa Păcală, parcă l-a văzut pe dracu şi şi-a scuipat în sân sugerându-i că vremile-s proaste şi nu scoţi bugetul cu copy-paste.

          — Premierule, e suficient pentru toţi! dacă vrei poţi, să ne certăm n-are rost! Ţara la hoţi, că la ciocoi a fost!

          — Şi poporul? Ce facem cu ăia săraci?

          — Poporul e prost, după vot îi punem în saci!

Plai bălai—pamflet

Pacea de la Roma

 

Nu ne doream o victorie terminată prin abandon!  6-0/ 2-1/. E ca şi cum înainte ca lupta să fie încheiată, s-a consemnat pacea într-un tratat în cancelariile marilor puteri. Doar că de data asta, protagonistele, ele însele erau marile puteri(!). În primul set Simona a încercuit-o din toate părţile pe Pliscova şi a spulberat-o cu un sec 6-0. Era limpede că nimic nu mai putea întuneca zâmbetul luminos al Simonei pe cerul Romei.

O finală prea scurtă, dar meritele Simonei în nici un caz nu trebuiesc diminuate , cum fără îndoială detractorii de serviciu o vor face. Să nu uităm partida cu Muguruza, care poate fi socotită adevărata finală!

Îmi este greu să-mi aleg cuvintele pentru a fi la înălţimea performanţelor sportivei noastre. La al treilea trofeu consecutiv în acest an şi la al 22-lea în toată cariera, Simona, generoasă, i-a oferit în cuvântul de la premiere, revanşa Pliskovei, urându-i să se reîntâlnească şi în finala de la Paris.

Mama Dayanei

 

Simona Halep – Dayana Yastremska 7-5/ 6-4/
Orice meci câştigat în faţa acestor cocostârce tinere şi imprevizibile care se uită în oglindă şi cred cu convingere că sunt din aceeaşi specie şi în consecinţă pot trece cu uşurinţă la conducerea stolului de cocori aşezaţi în formaţiunea ordonată a literei V a victoriei, în zborul lor la înălţime spre piscurile tenisistice… Orice meci câştigat, este o punere la punct naturală, căci numai experienţa alături de valoare, este cea care îţi dă dreptul să aspiri la ceva greu de atins, exclusiv după ce ai traversat de suficiente ori teritoriul umilinţei.
Nu ştiu dacă Yastremska este doar o cocostârcă, tânără şi frumoasă, aşa pare!... ce ştiu sigur este că Simona şi-a câştigat de mult dreptul de a fi acolo în faţă la conducerea stolului de tenismance care domină cerul sportului alb.

A arătat-o şi azi, să sperăm că o va arăta pâna la sfârşitul Turneului de la Roma, spre mândria ei şi bucuria noastră. Cum tot spre bucuria noastră ne-ar plăcea să o revedem din când în când în tribună pe frumoasa mamă a Dayanei.
Oameni suntem, nu zei!

Publicat in Revista Noua

https://en.calameo.com/read/0038217903e94d6c2cc26?fbclid=IwAR0fg1AnkgR2hxZe_sBy1vtL20xcLUx9H96biXrRIQidCg4_TncbEKWZYAw

 

Foc fără fum

               Zice Augustin Doman cu patru zile în urmă într-o postare pe facebook:

„Îi anunț pe colaboratorii revistei Argeș că de astăzi nu mai sunt redactor-șef al publicației.” Şi după alte câteva aserţiuni explicative, încheie cu, „Mai pe larg în ultimul editorial al revistei pe septembrie.”

Am căutat editorialul  în revista Argeş, apărută ieri 15 septembrie, dar semnătura redactorului şef nu e pe nicăieri, de parcă cei de la Direcţia Gospodărie Locală s-au grăbit să dea jos toate literele numelui de pe tăbliţe, după ce s-a votat în consiliu o hotărâre de redenumire stradală, dar când să fie adoptat noul nume, n-a mai fost cvorum. Să nu exagerez(!), a mai rămas o tăbliţă cu numele lui Augustin, în caseta tehnică, lângă  cel al sfinţiei sale arhiepiscopul Calinic, senior editorul revistei. Precis că nu s-a încumetat nimeni să informeze înalta faţă bisericească despre reducerea fondurilor şi o iminentă schimbare la faţă a conducerii!… Să nu-l supere taman acum înainte de alegerile locale şi Înaltpreasfinţitul să scape  vreo afurisenie!

N-aş fi revenit cu un astfel de comentariu, dacă nu m-aş fi grăbit să iau atitudine în postarea mea iniţială, „Moartea revistei Argeş”, susţinând şi o susţin şi acum, că fără Augustin Doman, mentorul şi redactorul şef, revista ar putea intra în moarte clinică.(Pandemia e în floare)

Poate că era mai bine să mă exprim în cuvinte tăcute, să las loc unei rezolvări de ultim moment, unei posibile reveniri, să se mai discute găsirea unei soluţii!... Evident că sunt vinovat şi-mi torn cenuşă în cap. Da, de unde iau cenuşa?

N.A.

Nu dispun de nici o ştire pe surse şi nici de alte resurse politice. Sper ca lectura mea, printre rânduri în note critice, să fie citită în slujba prietenului Doman(cam rebel, altfel!), nu doar socotită „zbateri facile, strădanii futile”… cum susţine el!