Nucul lui Titi

 

„Dacă nucii ar avea grade militare, atunci nucul din faţa casei care mi-a străjuit copilăria ar trebui să fie general. Uriaş cât să domine întreg câmpul tactic de luptă, sever şi riguros în uniforma lui verde, a rămas neclintit în lumea aceea fabuloasă ca o imagine neîntreruptă care mă va urmări cât timp mi se vor număra zilele şi mult mai departe sper, după ce se vor fi aşezat în file de carte.” (Copacul cu icoană)

Şi mai e un nuc, cel din imagine, falnic şi în putere, purtând pe umăr însemnele proaspete de general NATO, cu care m-am împrietenit pe vremea când îmi căutam mireasă şi am descoperit ce aproape e biserica unde ne vom fi pus pirostriile, de căminul cultural care ne-a găzduit nunta.

Ajungem deseori în umbra nucului ca să povestim de-ale vieţii şi să ne amintim de Titi şi Victoria. Azi socrul meu, de ziua Americii, ar fi împlinit 99 de ani! Dumnezeu să-i odihnescă pe amândoi!

Cum s-au potrivit toate, în câmpul tactic, nu trebuie să te urci în nuc, în spatele Căminului cultural, lângă biserică, se vede şi cimitirul...

Suav anapoda. De KIKI

  

Privesc nonşalanţa din anii copilăriei mele şi cea a copiilor mei, cu inefabilul, dar şi infailibilul ei în acelaşi timp. Îmi aduc aminte cu încântare de un cuvânt care putea face faţă tuturor întrebărilor mai mult sau mai puţin dificile. Îl descoperisem şi abuzam de el, chiar dacă mi-ar fi fost la îndemână şi alte expresii, mai puţin enigmatice, dar fără îndoială mult mai clarificatoare ca să dau răspunsurile.

„De ce nu mi-ai pasat mie mingea şi ai vrut să driblezi şi portarul?...”

„De ce ai sărutat-o pe Maria azi, în spatele şcolii, când abia mâine e ziua ei?...”

„De ce ai folosit topsinul, când era mai simplu un drive pe rever?...”

Şi răspunsurile venea invariabil, stăteau acolo înflorite pe buze:

„De KIKI şi de tei lei ridichii!...”

Nu mai ştiu ce ridichii poţi să cumperi acum cu trei lei, dar mă bântuie cumva KIKI, ca întrebare, nu ca răspuns.

Poate Kiki Bertens, cea care i-a stricat câteva meciuri Simonei Halep (nu uit finala de la Madrid), olandezii ăştia fixişti şi încăpăţânaţi care n-au dorit şi nu doresc să ne primească în Schengen şi ne cotonogesc la fotbal pe unde ne prind, poate să fie Kiki un exemplu  pentru Simona Halep? Kiki a declarat la Wibledon că se va retrage din tenis anul acesta, la 29 de ani, propunându-şi un nou început, părăsind eforturile şi supliciile pe care la are o jucătoare de tenis de îndurat şi schimbându-le cu plăcerile vieţii adevărate.

Are şi Simona Halep 29 de ani. Şi corpul ei pare să fie greu încercat, iar plăcerile vieţii din toamnă... pare că răsară şi la orizontul ei un bărbat. Dar nimic nu cred că  le-ar putea asemăna în decizii pe cele două! Nici măcar portul Constanţa!

Omule de ce-mi vii aici cu portul? e lipsit de relevanţă?...

Relevanţa e că KIKI, ca olandeză, îl vrea cumpărat, iar Simona de când s-a mărit zona de plajă la Mamaia, vrea în vacanţă să planteze ridichii... De ce tocmai ridichii?

De KIKI, de-aia!

Ştefan Mitroi în grădina MNLR

 

Despre Poveştile cerului, poveştile pământului, unde să serbezi mai potrivit - cuvintele caligrafiate în urma soarelui pe câmpia de un albastru senin  de o mână învrednicită “cu vârful salcâmului înflorit” din faţa casei părinteşti, într-o după amiază înaltă de vară (şi ce dacă se simţea mai mult mirosul florii de tei, tot salcâmul era de bază!),- decât la umbra din grădina MNLR, unde se strânseseră oameni deosebiţi, nu dau nume, prieteni şi confraţi ai autorului, dornici să-l însoţească într-o nouă călătorie magică. Şi totuşi o excepţie se cuvine a fi făcută, căci, Mioara Bahna adusese cu sine o carte nouă cu Vieţi înveşnicite din lumea cărţilor lui Ştefan Mitroi. Felicitări pentru un demers plin de argumente!

Nu ştiu de ce marele singuratic îmi aduce în minte o fântână cu cumpănă, lângă o cruce, în mijlocul câmpiei, la care se opreşte din când în când Dumnezeu.

Cocon de umbră

 

străzi sunt

cuvintele…

răsfirate 

foșnesc

atingând briza

 

îmi vin în minte

tot felul…

tălpile goale

abia de învaţă

sǎ lipăie

și eu strivesc

sânii mamei

cu dinţii de lapte…

 

cu mâna la gură

ea încremeneşte 

mută

într-un cocon

de umbră

Ochiul dracului

 

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”. Pentru Dumnezeu, în ce lume trăim? Cum nu împietrim de atâta făţărnicie!?

Dacă adevărul ar fi acesta, singur şi suprem, noi am fi altă lume.

V-aş propune un exerciţiu simplu. Să mergem înapoi la frază, să lăsăm ghilimelele să se desprindă de text ca o fâlfâire de aripi şi să purcedem întru cercetare şi analiză sub oblăduirea Domnului.

Cuvintele acelea sfinte, ştim fără îndoială fiecare dintre noi că sunt alcătuite din litere. Să destructurăm cuvintele şi să lăsăm literele să se amestece singure. Am putea constata că liniile contorsionate, despletite şi reîmpletite cu puţină imaginaţie ar putea contura o hartă, cu munţi şi cu văi şi cu râuri izvorâte din inimă. Poate fi şi o pâinea întregită şi aburindă, scoasă din ţest, care ar semăna cu ţara de dincolo de inimă.

În mijloc, am pune desigur crucea, ca să-l avem aproape pe Dumnezeu. Mulţumiţi de noi poate că ne-am hodihni după asemenea concentrare şi am constata cu siguranţă ce lucru bun am trăit.

 

Apoi într-o ordine firească ar trebui să recompunem textul să nu se risipească magia.

Aş apela în primă instanţă la medici şi la profesiunea lor nobilă, lăsând în urmă politicul. Dăruirea medicilor nu are margini, cu siguranţă ei vor şti să readucă viaţa în textul acela sfânt. Numai că bisturiul, fiecare tăietură în corpul viu, are un preţ stabilit şi banul e ochiul dracului.

Nu putem renunţa atât de repede. Cu siguranţă biserica păstrătoare a credinţei, se va apleca asupra textului şi-l va înlumina, repunându-l la locul lui. Un sobor de preoţi se vor aduna pentru rugăciune, dar şi lumânările au un preţ, naşterea vieţii are un preţ şi mai mare, chiar moartea cu lopata ei de pământ, şi Caron când te trece apa Stixului, cere obolul sfânt în tăcere, şi banul e ochiul dracului

Ce şi-a zis clasa politică bine intenţionată şi orientându-se. Textul acesta e mai preus decât ţara. Împărţim povara la doi, putere şi opoziţie, vindem bucată cu bucată trup din trupul ţării şi răscumpărăm literele, una câte una, din ochiul dracului…

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”.