miercuri, 30 iunie 2021

Ochiul dracului

 

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”. Pentru Dumnezeu, în ce lume trăim? Cum nu împietrim de atâta făţărnicie!?

Dacă adevărul ar fi acesta, singur şi suprem, noi am fi altă lume.

V-aş propune un exerciţiu simplu. Să mergem înapoi la frază, să lăsăm ghilimelele să se desprindă de text ca o fâlfâire de aripi şi să purcedem întru cercetare şi analiză sub oblăduirea Domnului.

Cuvintele acelea sfinte, ştim fără îndoială fiecare dintre noi că sunt alcătuite din litere. Să destructurăm cuvintele şi să lăsăm literele să se amestece singure. Am putea constata că liniile contorsionate, despletite şi reîmpletite cu puţină imaginaţie ar putea contura o hartă, cu munţi şi cu văi şi cu râuri izvorâte din inimă. Poate fi şi o pâinea întregită şi aburindă, scoasă din ţest, care ar semăna cu ţara de dincolo de inimă.

În mijloc, am pune desigur crucea, ca să-l avem aproape pe Dumnezeu. Mulţumiţi de noi poate că ne-am hodihni după asemenea concentrare şi am constata cu siguranţă ce lucru bun am trăit.

 

Apoi într-o ordine firească ar trebui să recompunem textul să nu se risipească magia.

Aş apela în primă instanţă la medici şi la profesiunea lor nobilă, lăsând în urmă politicul. Dăruirea medicilor nu are margini, cu siguranţă ei vor şti să readucă viaţa în textul acela sfânt. Numai că bisturiul, fiecare tăietură în corpul viu, are un preţ stabilit şi banul e ochiul dracului.

Nu putem renunţa atât de repede. Cu siguranţă biserica păstrătoare a credinţei, se va apleca asupra textului şi-l va înlumina, repunându-l la locul lui. Un sobor de preoţi se vor aduna pentru rugăciune, dar şi lumânările au un preţ, naşterea vieţii are un preţ şi mai mare, chiar moartea cu lopata ei de pământ, şi Caron când te trece apa Stixului, cere obolul sfânt în tăcere, şi banul e ochiul dracului

Ce şi-a zis clasa politică bine intenţionată şi orientându-se. Textul acesta e mai preus decât ţara. Împărţim povara la doi, putere şi opoziţie, vindem bucată cu bucată trup din trupul ţării şi răscumpărăm literele, una câte una, din ochiul dracului…

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu