Nu trageţi în Stochiţă, sau trio de Rio Grande
(În traducere liberă, despre fotbal şi Apa Sâmbetei…)
Să fii Hagi(!), rege în fotbalul mondial şi să priveşti, dat jos de pe cal, cum regatul tău nu mai e pe hartă, iar la înalta poartă a federaţiei, neica-nimenii ocupaţiei fotbalistice, se împăunează cu consideraţiile stilistice asupra planului ofensiv al progresiei mingii pornite de la portar, studiu introductiv tehnic exemplar pentru naţională, care împreună cu schimbarea gresiei la Casa Fotbalului, e marea ţintă, un fel de chintă royală care va trezi fenomenul după boală, şi-l va urca pe Burleanu pe covorul roşu de succes, şi-i va fi acordat marele trofeu suedez, Nobelul pentru nepământeanul Mirel, cel mai cel antrenor ales, după numele lui de botez.
El, urcat în copac, a devenit celebru aruncând o mănuşă gonflabilă detractorilor în careu şi rostind la timp fraza memorabilă, că orice Leu în fotbal e o Căpuşă(!) şi, paza bună trece prin uşă deschisă primejdia rea, mizând pe atac.
Să fii Hagi(!) şi în loc să fi la prezidiu, să predai listele cu secretele fenomenului, să fii perspectiva(!), locomotiva dinaintea trenului, tu să stai la Ovidiu, lăsat să-ţi scrii Tristele de nişte neica nimeni ipochimeni, păcat!
Ăştia ne cred idioţi, după Covid, ne dau orbul găinilor la toţi!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu