De Ziua Berbecilor

                  Frumoasă zi! Oameni fumoşi! Prieteni! La Sărbătoarea berbecilor şi majoratul editurii Detectiv literar.
            LA MULŢI ANI FIRIŢĂ CARP!
            Textul meu întreg dedicat lui Firiţă îl găsiţi aici:
https://pasareacetii.blogspot.com/.../firita-carp-borna...

Firiţă Carp borna 70

 

Am fost într-o călătorie întergalactică cu o navă a prieteniei pilotată de Firiţă Carp. Toţi pasagerii urcaţi la bord primiseră odată cu check-in-ul, un Timbru de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ştefan Mitroi mai avea în componenţă pe prim ofiţerul Florin Dochia şi pe şefa de cabină Mioara Bahna, care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranţă şi confort zborului.

Aşezat la manşă, Firiţă, privi mai întâi tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în stânga în raza lui vizuală. Verifică pe ecranele bordului prea plinul rezervoarelor cu metafore şi kerosen şi îşi potrivi bătăile inimii cu turaţia liniştită a motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Îşi mişcă ochelarii pe nas şi rosti cu glasul lui hâtru şi blând, către cine vrea să-l asculte:

„Nu e interzis să scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme.  Ca şi când ai scrie despre aerul din jurul clopotniţei din deal.”

            Încă o dată ai dreptate, don Firiţă, şi ce frumos ştii tu să vorbeşti despre prietenie. Încercăm şi noi dar nu ne iese!

*

Noaptea am făcut escală în hotelul unui astrodrom militar şi am coborât în restaurant unde am servit o specialitate cu coaste de miel şi homar albastru în stil mediteranian. Dimineaţă am privit pe geam pista pregătită pentru o nouă decolare. Un câmp de timbre albe, ca sufletul curat al lui Firiţă, se lipiseră pe asfalt cu prima ninsoare.

M-am uitat la Firiţă, egal cu sine în grad de General,- aprecierea sentenţioasă şi irevocabilă era a doamnei Geta, unica directoare de la Librăria Mihail Sadoveanu, o făcuse la o lansare de cărţi. Cum călca generalul linear în zăpadă, ca un curs valutar ţinut în adormire cu o baghetă de vrăjitor. Îi strălucea în privire o firiţă de luminiţă cât un far călăuzitor, mulţumit că încă o dată i-a ieşit!

 

*

Ca persoană fizică, Don Firiţă poartă cu el o figură bonomă de ofiţer militar cu sclipirea inteligentă în ochi, vorba domoală, sau repezită în circumstanţe stresante de rebel, o replică plină de haz, un oarecare neastâmpăr dar şi o rigoare în gestică, educată de uniforma purtată într-o viaţă de om la graniţa estică.

E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cuierul pom haina militară, n-a făcut niciodată instrucţie la câmp cu răcanii în urma ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălţi - să-i ferească pe bieţii soldaţi neinstruiţi de inamicul ce zbura ameninţător la joasă înălţime sub perdeaua de nori. Mai curând, dar impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată, cu abilităţile încă păstrate, din serviciul spate, ocupându-se cu succes de aprovizionarea necesarului de vin alb sau roşu şi şampanie Zarea, elixirul de camuflaj la popotă. Dar şi de cartofii şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care aveau în grijă fruntariile ţării, starea de siguranţă şi bine a naţiunii.

            Ştiu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera cu secrete niscaiva elemente de viciu, având simţul umorului. Ne-am simţit bine mereu împreună la evenimente culturale care ne-au intersectat, mai ales în beneficiul meu. Am avut ocazia să mă împărtăşesc cu vinul casei la editura dumisale, să mănânc sarmale într-o noapte până dimineaţă şi să conversăm despre rostul în viaţă al poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici:

 

Rătăcind pe străzile poeziei

şi vinului l-am descoperit

într-o seară pe Firiţă Carp.

Ne aştepta conspirativ

(se tăiase curentul!),

cu o luminiţă în mână,

strecurată dintr-o lanternă de buzunar.

 

N-am cum să uit momentul!

Ni se înfaţişase ca un adevărat

detectiv literar, pregătit

de o nouă aventură,

coborâse în strasse să ne-arate

drumul spre cantonamentul

dumnealui de la editură.

 

Ne-a făcut pârtie cu lumina

în întuneric, nu se mai terminau scările, 

mi s-a părut că am traversat

toate stările spaimei din ţinutul siberic…

Nu ştiam, că la capătul liniei

de tramvai, în acea noapte

vom staţiona direct în rai!...

 

Fierbeau sarmalele clocotind rotund

mămăliga răsturnată dintr-un tuci

se odihnea pe un fund de lemn,

fasolea scotea vălătuci

de aburi în altă oală,

semn că se punea de-o răscoală

într-un festin cu haiduci...

 

Dochia în ţinută de gală,

cu eşarfa legată la gât

şi ilic elegant cu trandafiri

la rever, plin de mister, hotărât

să ne întrebe înainte să stăm la masa,

doi câte doi ca musafiri,

dacă ne-am luat poezia cu noi?

 

Doar Cristina n-o avea,

dar ea era poezia însăşi

strălucitoare, nu-i aşa?...

Dochia insista: „E important să aud,

cum a adus-o fiecare,

în cămaşă de noapte, sau nud?

despre poezie vorbesc…”

 

Nu mă feresc să recunosc

am prins nişte şoapte

în parfum de mosc…

Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,

a curs vinul, din soiuri alese,

cu dulceaţa şi parfumul lui,

iar poezia a dansat pe mese.

 

Doamne! şi ce mai fese

avea dimineaţa,

înainte să se lase ceaţa

peste vederea mea!...

 

*

 

Am ascultat nu de mult, la radio Shalom, o emisiune  a Cameliei Pantazi, cu încercarea lui Firiţă Carp de a fi om serios şi plin de înţelepciune. Purta la vedere într-o raniţă, marea lui avere, o cărticica de rugăciune şi un registru de cadastru cu nume şi amintiri din literatură, dar mai ales călimări pline cu albastru de Voroneţ.

Se plimba glumeţ în sus şi-n jos prin biroul de la editură ca pe graniţă şi dăruia fiecăruia câte-o călimară de sânge albastru din inima sa nobilă şi mare, cam cât o baniţă sau o zi de post!...

Tinere s-o consumi  acasă la durere, picătură cu picătură, când simţi că eşti sechestrat între două lumi, cu o cafea pe masă şi o tartină cu miere...

Şi cum povestea el cu haz şi plăcere, a ieşit dintr-un tufiş, un arici-pogonici ţepos, care nu vroia nicidecum să se dea la o parte din drum. Aşa sunt unii, fără obraz, numai rât şi bot, cu ţepii crescuţi peste tot!...  Zor nevoie că ar vrea să publice o carte doar la Detectiv literar, exclus în altă parte! Îşi făcuse socoteala, în definitiv banii lui!…  Don Firiţă pune, pe bune, doar cerneala din peniţă.

M-am uitat pe manuscris. Textul scris cu toţi ţepii de-odată, parcă era atins de pelagră. În contextul ăsta dumneata ai nevoie de cerneală de sepii, mai neagră!... În editura noastră avem doar cerneală albastră…

Dar îţi dau un sfat, să ai un folos. La graniţă eşti pe un teren periculos. Fii vigilent când alegi, şi, să ai în cap un refren: dreapta dai în Huşi, stânga dai la ruşi... Dacă mă-nţelegi...

 

Mulţi ani Don Firiţă!

 

Tradus în ebraică

    

        Publicat într-o antologie bilingvă româno-ebraică, apărută sub îngrjirea lui Menachem M. Falek la editura IMDA din Tel Aviv, alături de poeţii români, Romeo Aurelian Ilie, Nicoleta Crăete, Adrian Suciu, Letiţia Vladislav, Simona Toma, Veronica Anttheia Teodoru, Ani Bradea, Eugen Pohonţu, Emanuel Mihail Pătrăsciou. Online link:

https://menachem-falek.com/%d7%a9%d7%99%d7%a8%d7%94-%d7%a8%d7%95%d7%9e%d7%a0%d7%99%d7%aa/?fbclid=IwAR3OX29KzPGXV1pgqEnl01eqFnYV2jf0a9fANtzq7KkOJF4JlckDiMF9VXg

Contestaţie întârziată

 

Aceste pagini din "albaştrii, dosarul" le postez mai ales pentru Vasile Ravescu, de urmele căruia am dat întâmplător azi, pe facebook, ziaristul de la Scânteia Tineretului căruia nu am avut curajul să-i deschid uşa apartamentului în 1971... Venise la Piteşti ca să facă un reportaj cu un grup de tineri cu înclinaţii literare, anchetaţi de securitate pentru "atitudini duşmănoase şi pentru că scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, ascultau Europa Liberă etc..." Extras din Acordul Direcţiei I a Securităţii pentru închiderea dosarului de urmărire informativă "Albaştrii", semnat de Generalul Maior Borşan Dumitru şi Lt. Col. Wagner Ioan.

Printr-o întâmplare fericită am scăpat atunci de puşcărie şi după „un proces de demascare publică”, într-o sală arhiplină la „Casa Tineretului” cu elevi, studenţi şi muncitori aduşi cu autobuzele, am fost trimişi pentru reeducare la munca de jos, în marile intreprinderi socialiste argeşene, luându-ni-se şi dreptul la publicare.

Ca un fapt divers, un fapt divers care pe mine mă doare (nu pot să bravez zicând că mă doare în cot!...), am constatat în aceste zile când s-au aprobat dosarele de primire a noi membrii în Uniunea Scriitorilor, că după 50 de ani de la procesul de demascare şi aproape 20 de cărţi pubicate, se pare că la Comisia de validare a contat, în plan personal, tot dosarul de la securitate... Nu cel lăsat de mine la Filiala Piteşti. Cer scuze unor critici şi scriitori care au avut bunăvoinţa să scrie cuvinte(mai bune, mai rele) despre cărţile mele şi am să-i şi numesc ulterior, „ca să nu se existe confuzie!”. Mi s-a spus de la Filială că dosarul meu n-a beneficiat la comentarii de iscălitura unor „nume importante”.

Aş mai vrea să menţionez ca să rămână consemnat pentru istorie şi nu-mi fac din asta un titlu de glorie, că spre ruşinea mea, n-am consumat cu ei spre a le mulţumi şi ai „cinsti”(Tot respectul şi mulţumirile mele!) pentru timpul acordat, nici măcar un pahar de Whiskey, cu o singură excepţie... Dar să-i numesc mai întâi pe cei „necinstiţi” şi „neimportanţi”(Doamne cum sună!): Gheorghe Tomozei, Petre Anghel, Al. Cistelecan, Marin Ioniţă, Doman Augustin, Mioara Bahna, Adrian Alui Gheorghe, Stefan Mitroi, Dumitru Ungureanu, Virgil Diaconu, Magda Grigore, Virginia Paraschiv, Daniel Marian, Luca Daniel, Mariş Daniel, Domniţa Neaga, Sibiceanu Aurel, Liliana Rus, Denisa Popescu, Marian Ilea, Mamier Angela Nache, Moraru Cristian Gabriel, Florin Dochia, Nicolae Dina, Eugen Pohonţu, Daniel Deleanu, Păun Raluca Adelainne, Vişescu Tatiana, Ghinea Vasile, Diana Maria Popescu, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Petronela Apopei. Şi excepţia importantă pentru mine:

Cu prietenul meu Romeo Roşianu, trebuie să recunosc, m-am cinstit de mai multe ori, dar pălinca a adus-o el de la Baia Mare.

Aş dori să vă cer scuze tuturor pentru că aprecierile dumneavoastră nu au fost luate în seamă. Au contat mai mult delaţiunile mai vechilor sau mai noilor informatori...

N.A. Preambulul acesta e într-un fel o contestaţie întârziată, pentru că nu ştiu din ce motive, ea nu mi-a fost sugerată la timp de Filială...

Paginile din Dosarul Albaştrii care urmează sunt pentru Vasile Ravescu, dimpreună cu gândurile mele bune, după cum spuneam!

Şi încă ceva, nu e nevoie să daţi likeuri pentru că puteţi fi văzuţi...