Am fost într-o
călătorie întergalactică cu o navă a prieteniei pilotată de Firiţă Carp. Toţi
pasagerii urcaţi la bord primiseră odată cu check-in-ul, un Timbru
de lipit pe suflet. Echipajul sub comanda lui Ştefan Mitroi mai avea în
componenţă pe prim ofiţerul Florin Dochia şi pe şefa de cabină Mioara Bahna,
care asigurau împreună un climat de rigoare, siguranţă şi confort zborului.
Aşezat la manşă,
Firiţă, privi mai întâi tabloul lui Doru Dinu Glăvan, aflat în stânga în raza
lui vizuală. Verifică pe ecranele bordului prea plinul rezervoarelor cu
metafore şi kerosen şi îşi potrivi bătăile inimii cu turaţia liniştită a
motorului, odihnitoare ca un tors de pisică. Îşi mişcă ochelarii pe nas şi
rosti cu glasul lui hâtru şi blând, către cine vrea să-l asculte:
„Nu e interzis să
scrii despre fericire, dar seamănă cu o pierdere de vreme. Ca şi când ai
scrie despre aerul din jurul clopotniţei din deal.”
Încă o dată ai dreptate, don Firiţă, şi ce frumos ştii tu
să vorbeşti despre prietenie. Încercăm şi noi dar nu ne iese!
*
Noaptea am făcut
escală în hotelul unui astrodrom militar şi am coborât în restaurant unde am
servit o specialitate cu coaste de miel şi homar albastru în stil mediteranian.
Dimineaţă am privit pe geam pista pregătită pentru o nouă decolare. Un câmp de
timbre albe, ca sufletul curat al lui Firiţă, se lipiseră pe asfalt cu prima
ninsoare.
M-am uitat la Firiţă,
egal cu sine în grad de General,- aprecierea sentenţioasă şi irevocabilă era a doamnei
Geta, unica directoare de la Librăria Mihail Sadoveanu, o făcuse la o lansare
de cărţi. Cum călca generalul linear în zăpadă, ca un curs valutar ţinut în
adormire cu o baghetă de vrăjitor. Îi strălucea în privire o firiţă de luminiţă
cât un far călăuzitor, mulţumit că încă o dată i-a ieşit!
*
Ca persoană fizică,
Don Firiţă poartă cu el o figură bonomă de ofiţer militar cu sclipirea
inteligentă în ochi, vorba domoală, sau repezită în circumstanţe stresante de
rebel, o replică plină de haz, un oarecare neastâmpăr dar şi o rigoare în
gestică, educată de uniforma purtată într-o viaţă de om la graniţa estică.
E sigur că Firiţă
Carp, până şi-a pus în cuierul pom haina militară, n-a făcut niciodată
instrucţie la câmp cu răcanii în urma ploii, cu salturi înainte şi culcat
direct în bălţi - să-i ferească pe bieţii soldaţi neinstruiţi de inamicul ce
zbura ameninţător la joasă înălţime sub perdeaua de nori. Mai curând, dar
impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte în armată, cu
abilităţile încă păstrate, din serviciul spate, ocupându-se cu succes de
aprovizionarea necesarului de vin alb sau roşu şi şampanie Zarea, elixirul de
camuflaj la popotă. Dar şi de cartofii şi fasolea pentru trupă, să ridice
moralul celor care aveau în grijă fruntariile ţării, starea de siguranţă
şi bine a naţiunii.
Ştiu
că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din camera cu secrete niscaiva
elemente de viciu, având simţul umorului. Ne-am simţit bine mereu împreună la
evenimente culturale care ne-au intersectat, mai ales în beneficiul meu. Am
avut ocazia să mă împărtăşesc cu vinul casei la editura dumisale, să mănânc
sarmale într-o noapte până dimineaţă şi să conversăm despre rostul în viaţă al
poeziei. Şi pentru că veni vorba de poezie, cititorule, ia de aici:
Rătăcind pe străzile poeziei
şi vinului l-am descoperit
într-o seară pe Firiţă Carp.
Ne aştepta conspirativ
(se tăiase curentul!),
cu o luminiţă în mână,
strecurată dintr-o lanternă de buzunar.
N-am cum să uit momentul!
Ni se înfaţişase ca un adevărat
detectiv literar, pregătit
de o nouă aventură,
coborâse în strasse să ne-arate
drumul spre cantonamentul
dumnealui de la editură.
Ne-a făcut pârtie cu lumina
în întuneric, nu se mai terminau scările,
mi s-a părut că am traversat
toate stările spaimei din ţinutul siberic…
Nu ştiam, că la capătul liniei
de tramvai, în acea noapte
vom staţiona direct în rai!...
Fierbeau sarmalele clocotind rotund
mămăliga răsturnată dintr-un tuci
se odihnea pe un fund de lemn,
fasolea scotea vălătuci
de aburi în altă oală,
semn că se punea de-o răscoală
într-un festin cu haiduci...
Dochia în ţinută de gală,
cu eşarfa legată la gât
şi ilic elegant cu trandafiri
la rever, plin de mister, hotărât
să ne întrebe înainte să stăm la masa,
doi câte doi ca musafiri,
dacă ne-am luat poezia cu noi?
Doar Cristina n-o avea,
dar ea era poezia însăşi
strălucitoare, nu-i aşa?...
Dochia insista: „E important să aud,
cum a adus-o fiecare,
în cămaşă de noapte, sau nud?
despre poezie vorbesc…”
Nu mă feresc să recunosc
am prins nişte şoapte
în parfum de mosc…
Ne-am făcut plinul cu bunătăţi,
a curs vinul, din soiuri alese,
cu dulceaţa şi parfumul lui,
iar poezia a dansat pe mese.
Doamne! şi ce mai fese
avea dimineaţa,
înainte să se lase ceaţa
peste vederea mea!...
*
Am ascultat nu de
mult, la radio Shalom, o emisiune a
Cameliei Pantazi, cu încercarea lui Firiţă Carp de a fi om serios şi plin de
înţelepciune. Purta la vedere într-o raniţă, marea lui avere, o cărticica de
rugăciune şi un registru de cadastru cu nume şi amintiri din literatură, dar
mai ales călimări pline cu albastru de Voroneţ.
Se plimba glumeţ în
sus şi-n jos prin biroul de la editură ca pe graniţă şi dăruia fiecăruia câte-o
călimară de sânge albastru din inima sa nobilă şi mare, cam cât o baniţă sau o
zi de post!...
Tinere s-o consumi
acasă la durere, picătură cu picătură, când
simţi că eşti sechestrat între două lumi, cu o cafea pe masă şi o tartină cu
miere...
Şi cum povestea el
cu haz şi plăcere, a ieşit dintr-un tufiş, un arici-pogonici ţepos, care nu
vroia nicidecum să se dea la o parte din drum. Aşa sunt unii, fără obraz, numai
rât şi bot, cu ţepii crescuţi peste tot!... Zor nevoie că ar vrea să publice o carte doar
la Detectiv literar, exclus în altă parte! Îşi făcuse socoteala, în definitiv
banii lui!… Don Firiţă pune, pe bune,
doar cerneala din peniţă.
M-am uitat pe
manuscris. Textul scris cu toţi ţepii de-odată, parcă era atins de pelagră. În
contextul ăsta dumneata ai nevoie de cerneală de sepii, mai neagră!... În
editura noastră avem doar cerneală albastră…
Dar îţi dau un
sfat, să ai un folos. La graniţă eşti pe un teren periculos. Fii vigilent când
alegi, şi, să ai în cap un refren: dreapta dai în Huşi, stânga dai la ruşi...
Dacă mă-nţelegi...
Mulţi ani Don
Firiţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu