De ziua Învierii

            9 Fotografii din cer în ziua învierii. Să luăm lumină şi să ne dorim pace! Sărbători cu bine!

Cercuri pătrate

(tot ludică)

Am pohtit

culoarea vântului

neliniştit

şi-am sperat

în gând

să cutreier

faţa pământului,

greier

fluierând…

Şi ce-am aflat?

Că mânza mea

de pripas,

m-a trântit din şa

şi-am rămas,

într-un picior

de lemn

înflorit,

fără glas...

Încercuit

de şoapte,

copleşit

de secunde,

singur

în noapte

în undele

gemene,

desferecate

de vremene...

Cine divide

cu piatra

oglinda apei,

deschide

în mijloc

de piramide,

grinda,

în nenumărate

cercuri

pătrate

de foc

Ludică

Visul e

o formă spirituală

a conştiinţei

care se desăvârşeşte

în clipa impudică,

materială şi ludică

de mare confuzie

a ştiinţei,

când omul sfârşeşte

să viseze...

Iar

SMURD-ul

se întâmplă

să riposteze...

constatând că absurdul

n-a fost nici măcar

o iluzie şi nici

un compromis

cu final

deschis...

4Carmen Secere, Petronela Apopei şi alţi 2

De azi, Simfonia lalelelor

 

A zis odată un Dumnezeu către alt Dumnezeu: „Nu te grăbi cu lucru, nu lucra prea repede!” Ca să iasă lucru frumos(!), completez eu. Să nu existe dubii, sfatul acesta i-a fost dat lui Brâncuşi de către Auguste Rodin.

 Şi natura are ritmul ei pe care nu trebuie să-l tulburi, iar în creuzetele primăverii, nu există o dată anume, fixă, când lalele însufleţesc în petalele lor catifelate, toate culorile posibile.

Către sfârşitul lui martie, în fiecare an, primarele Piteştiului indiferent carele va să fie, cheamă la el nişte rudărese din Malu Vânăt să-i dea cu ghiocul şi, stabilesc împreună zilele de sărbătoare ale Simfoniei lalelelor.

 Anul ăsta, fără grabă, evenimentul a picat între 15-17 aprilie şi ca noutate importantă şi-a mutat reşedinţa. Nu ştiu cine a avut inspiraţia, dar e de felicitat că a ţinut cu noi şi ne-a scos la plimbare din aglomeraţia de pe Strada Mare, în Parcul Zăvoi. La o adică nu strică să însoţeşti frumosul cu puţină mişcare

 

105. selfie

 

 

silueta unei preotese

a soarelui alb

se insinua ca o

bulă papală

în catedrală

 

lipită de mine

lac de sudoare

în așternutul

bolnav…

 

făcea selfie

în privirea mea

goală derutată

și am simţit-o

plonjând

meteorit

prin branulă

 

lumânarea

ardea

întunericul

dispăruse

din salon

ceara se topea

într-un faeton

de miere

 

și-n dulce durere

m-am trezit