Operaţiune specială

Dacǎ armele
nu-s lǎsate sǎ tacǎ,
gurile lor spurcate
vor împǎrţi lumii,
pǎcatele vocalelor
şi focul.

Iar verigile consoanelor
lanţului trofic
vor pieri sfârtecate,
în mijlocul tainei
bietelor moaşte,
în ţesutul distrofic
al humii
şi vor cunoaşte
doar limba morţilor...

Am văzut la televizor
copiii Ucrainei
privindu-i pe părinţi
de la ferestrele sparte
oprind coloane
de tancuri
cu mâinile goale,
ca nişte sfinţi din icoane,
împingând
de şenilele reci...

Şi parcă în mijlocul
unor jocuri
cu acarieni,
fraţi de sânge
şi limbă,
schimbă ocări de bărbaţi
într-un dialog
al surzilor.

„Este oraşul nostru
cu străzi şi vile,
opriţi-vă!” Spun în pripă
mâinile înpingând
de şenile...

O aripă galben-albastră
de înger, discretă,
flutură pe cer
şi alături,
peste un bloc,
o rachetă
scutură foc...

„Ridicaţi mâinile
de pe şenile,
Hristos Voscrese!
Şi eliberaţi imediat străzile!”

„Sunt străzile noastre
şi oraşul nostru,
ce căutaţi aici,
cine v-a chemat?”

„Am venit să vă eliberăm!...”

Copiii Ucrainei ar vrea
să oprească
asaltul atroce
şi, din înaltul
ferestrelor sparte
scandează
pe o singură voce:

„Rachetă rusească
du-te dracului!”

*

          Din atmosfera sumbră a acestui poem, scris vineri 6 mai, m-am desprins şi am plecat după amiază, spre un eveniment de o cu totul altă factură desfăşurat la Chez Gabi sub patronajul Editurii Art Creativ, având ca deviză o întrebare simplă dar esenţială care necesita răspunsuri urgente. De unde vine dragostea?... Şi am aflat acolo că dragostea vine, la orice vârstă din frumuseţea vieţii şi e însoţită de muzică, dans şi poezie. Mulţumim Danielei Toma pentru Eveniment! Am aflat cu acest prilej într-o „operaţiune specială” că a venit primăvara!

LA MULŢI ANI ŞTEFAN MITROI!

 

Azi e ziua lui Ştefan Mitroi. Să-i urăm din toată inima LA MULŢI ANI!

Şi pentru că ştim că în momentul de faţă, într-o călătorie de documentare, îşi poartă atent privirea pe urmele lui Jose Saramago, să vadă cu ochiI lui limpezi dacă s-a întors peninsula iberică din minunata ei călătorie prin Oceanul Atlantic înapoi la continent, să cerceteze şi să înţeleagă cum ar putea şi satul românesc cu casele şi oamenii săi, să se întoarcă în liniştea de altădată a raiului copilăriei sale...

Şi pentru că îi datorez multe domnului Ştefan Mitroi, unele ştiute altele neştiute, pentru cine are răbdare să citească şi vrea să fie aproape de el, preţ de o cană cu vin, aş vrea să împărtăşesc cu dumneavoastră o întâmplare din Fotografii mişcate

 

Cel mai mult

 

        În a doua zi de Paşti am fost pe Livadie, un colţişor de rai ascuns deasupra Câmpulungului, într-o împărăţie a liniştii unde întreaga zi păsările îşi armonizează sunetul instrumentelor, ca să concerteze la matineu în dimineaţa zilei următoare, în recitalul care-i place lui Dumnezeu cel mai mult.

        Dar vă mărturisesc, personal, cel mai mult m-a impresionat dintre minunile vieţii care tocmai îşi deschideau cumva întârziat corolele în primăvară, cel mai mult m-au impresionat spuneam, miile de furnici ce se îngrămădeau grăbindu-se printre firele de iarbă, pe potecile dimprejur, undeva în grădină sub un măr, spre un muşuroi imens. Oştirea aceea paşnică de furnici se tot strângea de parcă descoperiseră buncărul lui Putin!...

        Privind ulterior la fotografie am rămas surprins să constat, că acel cadru, privit de sus, semăna cu ruinele oraşului Mariupol…

Hristos a înviat

 

Caut lumina cuvântului de înviere, numai că bestialele flori de cireş mi-au străpuns simţurile. Ciuruite, toate organele  au căpătat simţ olfactiv. Nu mai disting literele în jerbele de lumânări aprinse şi clopotarul tocmai acum şi-a găsit să dezintegreze sunetele în cerul îngerilor.

Mă iertaţi de neputinţă, dacă pot îndrăzni, după ce clopotele vor nemuri în noaptea aceea de zi şi aţi luat lumină, daţi un ocol şi bucuraţivă de cireşul înflorit din grădină!

Hristos a înviat!