miercuri, 6 iulie 2022

LA MULŢI ANI ADRIAN ALUI GHEORGHE

 


Nu de mult, la o supărare de-a mea, mi-a întins o vorbă cum întinzi hotărât o mână celui căzut, el un munte de om blajin şi un Ceahlău de poet cu fruntea-n senin.

Dragă Ionule! să ne bucurăm că trăim în timpul vieții noastre și nu în timpul vieții lor!

 

Lucrurile sunt în esenţă simple

stelele sunt pe cer

marea e în cuibul de nisip

rana lui Ahile e în călcâiul vulnerabil

 

ochiul captiv în imaginea bolnavă

clipeşte rar

ca un zeu obosit de atâta serenitate;

 

iar viaţa?

viaţa e dovedit

-cu miliarde de martori-

că e o călătorie

la capătul morţii

 

bine, eu ştiu, toate lucrurile astea,

le spun, dar nu am cum să probez

pentru că în jur

totul se degradează într-un ritm

care mă lasă mut de surpriză.

(Comunitatea artistică)

 

LA MULŢI ANI ADRIAN ALUI GHEORGHE!


luni, 4 iulie 2022

Bilanţul contabil al zilei

 


310.000 euro pentru Simona după meciul cu Paula Badosa şi, are cu ce să-i plătească şi antrenorului un cornet cu seminţe de floarea soarelui, din Dobrogea ei însorită, în spiritul bunei cuvinţe. Ca să vezi ce destin, în curând în ţara românească va ajunge Patrick Mouratoglou mai creştin decât paşa din Vidin, Osman Passvan-Oglou(se zice că acesta din urmă ar fi avut origini româneşti). Îl adoptăm ca pe Darren Cahill şi ni-l facem erou de poveşti,  un fel de fante de Mizil sau de Bucureşti...

A vorbit destul contabilul, ar vrea să vorbească şi comentatorul sportiv. Ar avea  motiv, căci optimile la Wimbledon sunt în sine o mare performanţă. Dar uitându-se la scor, un 6-1/ 6-2/, uluitor, a amuţit admirativ şi ăl comentator!...

Până mâine e plecat clandestin în vacanţă, să închine liniştit un pahar cu vin în cinstea marii noastre campioane, de milioane!

Hai să facem treabă

 


221.949 euro pentru Simona Halep! Deocamdată.

Conetabilul în armata franceză regală, în evul mediu, era comandantul armatei, care în timp de pace ca şi în timp de război, ţinea matematic socoteala soldaţilor(precizez matematic, nu vă gândiţi la alte măscări!).

Între timp conetabilul  şi-a pierdut „e”-ul din interior şi devenind contabil, nu mai are grija tuturor soldaţilor. Nu mai cucereşti lumea cu soldaţii acuşi, taina e publică, nu doar la noi în republică ci în orice sistem planetar. E de-ajuns să ţii socotelile banilor! Uite-te la ţar şi la ruşi în Ucraina!...

Am promis că la Wimbledon, ca sarcină de servici, voi fi eu cel care va ţine socotelile fetelor noastre.  Am ştiut dinainte că Londra a rămas,  chiar şi după brexit, capitala magnaţilor bancari şi atunci e firesc ca acolo şi câştigurile mici să fie mari! Susţin că financiar la exit, toate fetele noastre iubite se întorc acasă mulţumite! Au bani de cumpărături în Kalimera sau o bere rece la terasă în Jerez de la Frontera.

Pentru mine lucrurile s-au simplificat, nu mai e greu de numărat, a rămas în turneu staru’ Simona şi Raluca Olaru. Celelalte, înr-o conversaţie liniştită discută, cine mai divorţează, cine se mai mărită...  

Doar ele două mai pot plusa în zona financiară de elită. Dar în cunoştinţă de cauză, vă spun cert, ca să rămână star în concert, Simona trebuie s-o bată pe Paula Badosa Gilbert!

Altfel pentru istorie, ea e de mult o stea!