Casa Roşie la Cafenea

 Un fragment din romanul Casa Roşie - Editura Hoffman - a intrat în Cafenea. Mulţumiri Virgil Diaconu pentru Semnal!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/cafeneaua-literara.../

Revenire magică

                 

       Poţi uşor cădea în greşeala comentatorilor de ocazie, ăia care fac cu  mâna la ocazie, aşezându-se pe jos în mijlocul şoselei când văd că se apropie în mare viteză bolidul unei vedete, să zicem că de data asta ar fi fost Simona Halep, ce se grăbea să câştige un turneu important la Toronto. Şi Simona opreşte ce să facă nu te pui cu ziaristul! Ăsta e în stare tristul,  să strige şi să scrie, dacă n-ar fi oprit, că Halepa de fapt se grăbea să se întâlnească icognito cu Mouratoglou într-un hotel discret, să antreneze intensitatea sunetelor şi tonalitatea potrivită ce urmau a fi eliberate la contactul on/ off al rachetei cu mingea pe lovitură, spre intimidarea şi ieşitul din minţi al lui Coco Gauff sau Jessica Pegula...

Dar să-l lăsăm pe ziarist în durerea lui şi să savurăm bucuria revenirii Simonei între primele zece tenismane ale lumii acolo unde îi e locul!

Felicitări Simona! şi succes diseară!

Umbrarul

 

O carte e o fiinţă vie, un fel de oglindă fermecată ce împarte adevăr şi magie personajelor sale.

Planul a fost ca romanul meu Casa roşie, să fie un umbrar de hârtie, un adăpost pregătit pentru oaspeţi în luna lui cuptor, ale cărei pagini să fie parcurse uşor în câteva ceasuri.

Nu mi-am dorit categoric popasuri lungi în muzeul adevărului istoric, cu program riguros, cu fotografii îngălbenite pe pereţi şi statui de ceară.

Aş fi avut categoric resurse căci Titi, eroul meu principal(ar fi împlinit anul acesta de Ziua Americii 100 de ani) e un personaj ce şi-a trăit fabulos viaţa cu dulcele şi amarul ei.

De săptămâna viitoare încep să  trimit prietenilor chilipir, câte o casă...(Să-i zicem umbrar să nu intre ANAF-ul pe fir!

Tabletă regală

 

Balcic 2019

 

Valuri izbite de stânci ne însoţesc în plimbarea prin grădinile Castelului de la Balcic de parcă inima reginei urcând sau coborând pe scări, s-ar auzi de departe încă bătând, în liniştea frunzelor prin care se strecoară o lumină specială, răcoroasă şi blândă în miezul caniculei.

Călcăm cu atenţie pe aleile pietruite căutând urmele paşilor reginei.  Alături de alee în oglinda apei un nufăr şi-a deschis o floare albă cu un soare la mijloc. Nemişcată, pe o lespede de piatră, ţestoasa sfidătoare ne aruncă o privire pasivă din pragul casei ei, sprijinindu-şi greu anii pe lujerul subţire al gâtului.

Oare ţestoasa ce ne stă dinainte în amorţire, o fi mai ţinând-o minte pe „Sultana”? Aşa îi spuneau localnicii reginei Maria…

Casa Roşie

 

Eu am fost încredinţat toată viaţa că-ţi împlineşti menirea de om şi eşti pe deplin realizat, dacă poţi să răspunzi afirmativ la întâlnirea cu Dumnezeu, întrebărilor Lui esenţiale, când îţi face bilanţull şi-ţi îngăduie sau nu, să treci şanţul plin cu apă din jurul Împărăţiei Dumisale.

Dacă ai sădit un pom?...

Dacă laşi în urma ta urmaşi?...

Dacă ai clădit o casă sau o biserică? Nu contează în ţară, afară, în Peninsula Iberică sau în alte părţi, fiind cetăţean european!...

Iar de-ai fi căpşunar de cuvinte, îţi vând un pont ţie cititorule ca să ştii şi să ţii cont. Pune pe harţi dinainte în loc de case măcar câteva cărţi, da, să fie vii!

 

                      *

 

ce mai biserică mi-am dorit 

cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi…

tot mai rar în clopotniţă foșnește dumnezeu

trosnesc căpriorii

şi eu…

 

şi eu

n-am reuşit să-mi ridic o biserică

şi nici măcar o casă pe pământ

şi ce mult mi-am dorit

să mă apere de ploi şi de vânt

cu grădină

şi în grădină un măr un prun

şi-un nuc

iar la rădăcină o fântână

să-mi rămână în

ea chipul tânăr

oglindit

 

să mă întorc toamna călător

din cerul pustiilor pe jos

când fructele-s coapte

să le miros

şi să le împart copiilor

de sufletul meu

noapte de noapte

 

atât mi-au rămas doar cărţile şi copiii

troiţe ale aerului fragile

prin care respir

cât voi mai avea zile