vineri, 2 septembrie 2022

Halep pokerstar



(Citiţi doar scrisul, nu e nimic denigrator, dimpotrivă!...)

Am găsit pe blog o postare din 1 septembrie 2013. Mi-a scos-o în faţă azi 1 septembrie 2022, facebook-ul, dintre amintiri. Atunci îşi începuse ascensiunea în lumea specială a tenisului şi la buletinele de ştiri, un Sisif de Constanţa, Simona Halep. Câştigase cinci turnee WTA în anul acela, urma cel de-al şaselea, iar titlul postării era Halep pokerstar(îl puteţi citi aici https://pasareacetii.blogspot.com/2013/09/halep-pokerstar.html).

Dacă ştanţa lui Dumnezeu i-ar fi dat 10 centimetri în plus de stat în picioare, cum a spus într-un interviu inspirat ceva mai târziu ŢIRIAC-ul, ar fi ajuns cea mai cea jucătoare şi toate trofeele şi laurii din Sistemul Solar şi Alfa Centaurii, ar fi putut atârna azi în prepeleacul dumisale din pridvorul casei de la Stejar’ Country Club.

Centimetrii ăia „sub” de la sol, n-au împiedicat-o pe Simona să urce muntele! E drept mai domol, dar cu constanţă şi cele 24 de trofee câştigate au relevanţa lor! Iar uriaşul loc 1 mondial împletit ca la carnaval din trandafiri, la Beijing în 2017, a întrecut imaginaţia Bunei Vestiri.

Nu am adulat-o niciodată pe Simona Halep. Am admirat-o doar tăcut dintr-un colţ al paginii mele de blog şi după fiecare victorie, am aprins la mine-n bârlog artificii, destupând şi câteva cuvinte spumoase, care nu-şi mai încăpeau în piele.

Am avut parte cu Simona şi o să mai avem în continuare şi de căderi fulminante în reprize scurte. Viaţa îţi oferă surprize când te-aştepţi mai puţin!

E una să cazi pe fereastră de la parter, ca un fante pe care l-a surprins nevasta cu vreo zână în braţe, şi, alta să cazi din cer în smurdul tău personal, lovit de un stol de becaţe!

Ce vreau să zic, mă uit la US Openul Marelui Şlem, de când Simona Halep a părăsit zona după explozia cu drona Bayraktar. Mă tem că nu mai simt nimic, de parcă nu mai am organ la cântar!

Nu vreau să denigrez, dar fără ea turneul n-are nici un chichirez! Doar Serena ce mai ţine trena în suspensie... Iese campioană, sau la pensie?...

vineri, 26 august 2022

Semnal de lansare Casa Roşie

Mulţumiri pentru SEMNAL Jean Dumitraşcu!

Lansare Piteşti, 13 septembrie, ora 13,30, Biblioteca Judeţeană






Poezia ca frunza

 


Alungată de la
Curţile Împăraţilor,
nici împăraţii
nu mai sunt ce-au fost,
dată afară în stradă,
nomadă, fără adăpost,
scoasă în suspensie
actual,
din inima graţiilor...
(Graţiile tivesc fiscal
limbul frunzei,
doar în schimbul
euro-dolar...)
Iar un amărât de poet
n-are salar
şi nici buget special
de pensie,
pentru vicii...
Poezia nu piere!...
Doar că cere
sacrificii...

miercuri, 24 august 2022

Lansare cărţi

 Jurnalul cărţilor esenţiale

Lansare Biblioteca Judeţeană Piteşti, 13 septembrie. (Revenim cu amănunte. Cine doreşte dintre prietenii mei să ne însoţească în demers, să lase aici un semn). Mi-a spus Denisa Popescu Martin, că dacă aduc eu 10 prieteni, mai vine şi Domni(ţ)a Sa cu 10, se cheamă că autorul nu e singur în nebunia lui...

luni, 22 august 2022

Noul Sisif

 




(Din ciclul Plai bălai, al pamfletarului...)

 

Adevărurile în istorie ca și în mit sunt cel puțin trunchiate. Vremea adaugă însușiri noi care depășesc statura inițială,  la fel cum umbra unui om se lungește, sau se adună, după cum cade lumina soarelui.

Să-l luăm de exemplu pe Sisif, tatăl lui Ulise. El a rămas în memoria matricială, cu perseverența sa de a împinge până în vârful muntelui piatra, care, nestatornică, se va rostogoli de fiecare dată la vale, omul trebuind s-o ia de la capăt cu cazna lui în infern.

Mai știe cineva că Sisif ar fi fost de fapt cel mai viclean dintre muritori? Păcălindu-și propria moarte și încercând să-l păcălească pe Zeus și să devină nemuritor?...

Mă uit la Halep cum în fiecare turneu pornește de jos și urcă pe munte, sfidând resursele sale fizice, rostogolind peste fileu un bolovan din ce în ce mai greu, și, aș fi înclinat să o compar cu Sisif.

De fapt aş face o mare greșeală, cum suntem predispuşi să facem toți! Simona chiar nu păcăleşte pe nimeni!

Adevăratul Sisif seamănă cu Ciolacu, de fapt într-o oglindă răsturnată imaginea rămâne la fel aşezată. Ciolacu seamănă cu Sisif. El a primit bolovanul său, un PSD din clăbuci de săpun şi cu viclenie și minciuni îl umflă la pompă în fiecare zi, ca să-i fie uşor să-l urce pe munte! Drept că e un munte de prostie, la mâna şi a liberalilor şi a celorlalţi.

Am văzut undeva la Haga, cu ani în urmă, dar mi-a rămas în memorie, prin geamul unei Galerii de artă modernă, arta în stare pură. S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e întinsă  pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină(vezi fotografia).

Mitul modern al unui nou Sisif, pedepsit de zei să urce pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a vizual-artistului, ce-o fi fost el!... A spart cum ziceam, într-o mulţime de coji de ouă(dimensiunea operei sale depăşind limitele unui concept strict!). Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă, viziunea sa făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit doar filozofilor.

În perplexitatea mea măruntă, am scrutat, privind îndelung prin geam să mă dumiresc asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului meu. Totuşi, matricea vieţii, reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile, colcăia de embrioni gata să se războiască între ei cu timpul. Fiecare în piatra lui sisifică, pe propria lui colină, într-o coloană în mişcare.

În faţa coloanei, ca un cap de pod, un om singur, lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea!) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă.

Surprinzător, violenţa lipseşte din acest tablou. Rămăsese doar blândeţea acelei voci. Nicăieri nu curgea sângele, ceea ce însemna că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual, cu destinul. Doamne cât semăna personajul cu bunul Ciolacu!