Autor de drept

 

Istorii ale veşniciei cu Ştefan Mitroi

           Onorat să primesc de la domnul Ştefan Mitroi o carte dragă sufletului său şi al meu, apărută recent la Editura Hoffman. Pe lângă mulţumiri îi răspund cu două exponate din Expoziţia mea de tablouri din acelaşi spaţiu al veşniciei

TABLOURI DINTR-O EXPOZIŢIE

– Cosaşii –

ei nu lasă viaţa în agonie

o retează dintr-odată

bat gura coasei cu piatra temeinic

o mângâie ca pe prunc în somn

şi numai când sunt siguri

că sângele

nu va curge sub tăietură

măsoară câmpul

pendulând coasa

crescută din trup

ca o închinare

(Argintarium)

Căciula lui Dumnezeu

Îşi lăsase Dumnezeu căciula

toarsă şi întoarsă,

fire răsucite şi împletite

de Maica Domnului

din caierul furcii ei

cu flori de câmp

în fânul proaspăt cosit.

O căpiţă cât un munte

se înălţase la ăl bătrân,

taica-mare Tobârlan

în curte lângă casă.

Ca un fluture zburând

n-aveam stare

mă încerca un gând

ca o vâlvătaie

şi până să mă dumiresc

m-am trezit smulgând

o pală de fân

din mijlocul căpiţei.

Cu chibritul am aprins căciula.

Şerpii ăia de foc

de-i omorâse tata la coasă

cu furca de fier, şerpuiau

căţărându-se spre cer.

În mintea mea eu îi înviasem

cu mâna mea i-am stîrnit.

Şi-am fugit în casă

ascunzându-mă sub masă.

Au venit nişte oameni

de peste drum,

au întins covorul de scrum,

împrăştiindu-l prin curte

cum au putut. Găleţile

din izvorul de lacrimi

stors din ochii mamei,

au terminat treaba.

O vreme aşteptându-l pe tata,

am rămas sub masă.

Degeaba! Tata nu s-a mai întors

acasă niciodată!

Şi Doamne ce-aş fi vrut

să vină să mă bată!

(Fiul măslinului)

Scaunul(nu Scaunele) lui Ionescu

                                                                                          

Joi am fost insurgent, “La ingineri”. Sâmbătă, arghezian în livadă la Mărţişor cu Poeţii cetăţii. Duminică, evident ca piteşten, aş fi vrut, mare miză, mare off(!), să ocup  un scaun de poet pe stradă, la Filstreet, măcar o repriză…

Suspendat ca un apostrof, visul neîmplinit a rămas acasă cu un picior de la scaun rănit.

Ar trebui să admit, în vremi de criză scaunul meu la purtător, n-are nici viză şi nici spătar, şi e oarecum colorat în albastru murdar… Şi orişicât Strada Mare din Piteşti nu e cât Casa Poporului să ne primească de-a valma pe toţi!...

Dacă voiai cu adevărat Ionescule, găseai un loc de parcat sub umbrar pe trotuar… Scaunele cu spătare, doar ce nu s-au topit de atâta soare!

Poate data viitoare! Pe iarbă, în pădurea Trivale. Mie îmi place să calc pe iarbă nu pe dale de ciment.

NA. Trecând peste moment şi măruntele mele pretenţii, se poartă nu-i o dramă, am vrut doar să mă bag singur în seamă…  Salut cu mare bucurie demersul cultural şi bunele intenţii! Iată că se poate şi în Argeş să punem poezia pe hartă! Felicitări organizatorilor!  

       

Insurgenţii

 

Marii chirurgi

 

Împărtăşesc cu cei care ştiu despre ce vorbesc, bucuria reuşitei de ieri a unei operaţii grele, într-o clinică privată din Bucureşti, a nepotului meu Alexandru. De peste doi ani bat părinţii la uşile cabinetelor celor mai renumiţi medici chirurgi din ţară, au fost de două ori şi în Germania, şi după consultaţii, cel mai bun scenariu al intervenţiei întrevăzut aproape de toţi, nu se afla în zestrea de proceduri pe care să fi aplicat-o personal vreunul dintre ei vreodată. Se puteau ivi complicaţii şi au devenit circumspecţi.

Marii chirurgi ştiu cel mai bine că nu poţi să te joci cu viaţă!

Medicul care l-a operat pe Alex, întâi a ascultat părinţii, apoi a cercetat documentele medicale însoţitoare, după care l-a privit în ochi lung pe Alexandru. Ştiţi desigur că Alexandru şi-a pierdut CUVINTELE la trei ani(într-un fel de schimb), în timpul unei alte operaţii complicate când un alt mare chirurg, austriac ce profesa în Germania, a avut curajul să corecteze ce greşise Dumnezeu.

Neamţul austriac, cel ce cunoştea cel mai bine minunea pe care o făcuse el acoolo, n-ar mai fi avut legal dreptul să-l opereze pe Alex, împlinise deja 18 ani şi el era medic de copii.

Ce a citit medicul despre care vorbesc aici în privirea lui Alex, cum s-au înţeles amândoi ştiu numai ei.

“Voi face operaţia dar în două intervenţii cu o pauza între ele de două săptămâni.”

Trei ore şi jumătate a durat cea de-a doua intervenţie. Nu am acceptul medicului să-i fac numele public. Simt că e dintre marii modeşti care şi-au înţeles menirea să repare greşeli…

Dar nu mă opreşte nimeni să scriu cu literă mare

Mulţumesc Domnule Doctor!