(Îngerii nu mor niciodată)
De slăbiciunea
iubirii într-o zi
un înger
s-a frânt
ca o trestie
secerată de vânt
Minunea de stea
a căzut
stingându-şi focul
în cerul stătut
clătinat
în adânc
desfrunzite
de chipuri
sălbăticiunile
s-au ascuns
în inima unui
ţipăt mut
oameni smeriţi
şi au spus rugăciunea
şi-au zidit umbra
îngerului
în ghizdul
fântânii
însemnând locul
dincolo
de moarte
şi cumpănind
aripile
unei cruci
LECŢIE
DE UMBRĂ
cu laserul
în mâini
ca un lujer
copilul magistru
trasează
conturul
inexorabil
al clipei
îngeri
cu trupurile
străvezii
aşezaţi
în bănci
lustruite
deprind
exerciţiul umbrei
din timp
în timp
crupierul de lut
răstoarnă
pe masa
de joc
gloanţe
de argint
Din volumul Glonţ de argint
Şi eu şi Fiul Măslinului ne-am fi dorit să fim împreună cu prietenii în Galaxia Gaudeamus, dar adânciţi într-o eclipsă de lună ne-am trezit rătăcind spre Marele Canion...
Stau în mine ca-ntr-un demisol
înnotând în aldine,
inundat de gânduri,
cu ferestruica întredeschisă
la nivelul tavanului,
să circule aerul
şi cărţile de pe raftul de jos
al bibliotecii, să se usuce
Toată încăperea,
e o culme de rufe...
Ploaia de ieri ciudoasă
a coborât pe scări
lăsându-mi un semn
că nu m-a găsit acasă.
Îmi plac dimineţile,
când totul se reia
de la-nceput
În dimineaţa asta,
parcă mai grăbit,
trotuarul îmi aduce
prin fereastra deschisă
sunetul tocurilor
pantofilor de damă
strivind razele soarelui
cu flecurile lor de metal.
...Recunosc pasul mărunt,
aşteptat, încetinit
ca un sonar îndrăgostit
ce mă cheamă
sa ies din mine.
Cântărind în aldine,
tristeţile bat bucuriile,dar
ce frumoasă e viaţa!
