ZIUA INTERNAŢIONALĂ A POEZIEI

 

De Ziua Internaţională a Poeziei am ales un grupaj din volumul Argintarium

 

LA MULŢI ANI POEZIEI! POEŢII POT CONTINUA ALE LOR DISPUTE

1.                                     

lecţie de umbră

 

cu un  lujer

de floare

în mâini

copilul

magistru

deseneazǎ

conturul

inexorabil

al clipei

 

îngeri

cu trupurile

strǎvezii

așezaţi

în bǎnci

lustruite

deprind

exerciţiul

umbrei

 

din timp

în timp

crupierul

de lut

rǎstoarnǎ

pe masa

de joc

gloanţe

de argint

 

2.

letopiseţul iubirii

 

o adiere

dincolo de pleoape

urma

paşilor tăi

 

în jurul

gleznelor

strălucind

siliciul

 

mâinile mele

mângăie

decojind

risipa

 

timpul s-a oprit

doar un izvor

susură

scrijelind în bazalt

 

letopiseţul iubiri

 

3.

pluta de piatră

 

în ochiul

rănit

ca o dimineaţă

în rouă

insula

se scufundă

 

poate e vina

celui lovit

sau piatra

dinadins

încercuită

de ape

 

dacă ai un fiu

el va ucide

clipă de clipă

surpând

în inima ta

însăşi viaţa lui

 

ca un dans ne-ntrerupt

când muzica tace

şi ecouri

rostogolite

către plajă

irump

 

4.

dansul ielelor

 

suliţi de foc

lustruind rugina

spinării de bronz

a bătrânului cavaler

 

răni oblojite

peste zi

în tufişuri

cu rugi de măceş

 

se lasă seara

sub ape

păstrăvi

albesc nisipul

 

durerea vie

se scurge prelung

ca lumina

unui opaiţ

 

şezusem

cu capul

rezemat  

de cornul lunii

 

în raze

ielele dansează

despicându-mi

chipul

5.

iazul albastru

 

pletele-i râu

revarsat între perne

şi sânii puiandrii de lup

cum scânceau

flămânzi

 

surde semnale

falangele

degetelor

mângâiau resfirate

răsuflarea în rugi

 

aud foşnetul

de mreană al iubitei

şi şoimul din carnea mea

sfârtecându-mă

blând

 

simt aidoma olarului

lutul

lujer pe roată

în cer

crescând

 

buzele-s arse

către iazul albastru

coapsele nopţi-n surpare

se crapă

ziua

 

 6.

tinereţea ne-a căzut de pe umeri

 

ochii pândesc

la geam

încercănata

memorie…

se clatină noaptea

ca o leoaică rănită

gura-i de foc

scuipă vipere

 

în spatele draperiilor

răvăşiţi ca două

corăbii cu catargele

asuprite în ţărm

de furnici şi de greieri

presărăm nisipuri

cât să umplem ruina

din obositele chipuri

 

curge ora din turn

în oglindă se lasă ziua

însinguraţi

ne privim

tinereţea ne-a căzut

de pe umeri

ca o hlamidă

a umbrei

7.

in nuce

 

un strat gros

de brumă

se cerne

peste oasele

mele de humă…

 

degete dezghiocate

de unghii

au scăpat pe jos

rărunchii

complicatului puzzle

 

sigur aş putea

risipi pe planşetă

pajisti verzi şi pot grăbi

licitaţia cu

fluturi târzii

 

numai că totul

ar aduce cu un viol

s-ar clătina

somnul domol

al pietrelor

 

sus în înalt

peste faguri de stele

îngerii toarnă

asfalt

proaspăt

 

8.

haiku

 

lanţuri de frunze

liberă între piscuri

poezia mea

4 TABLETE.Tobârlan şi Oaia fantastică

Tobârlan şi Oaia fantastică

              Ori de câte ori trebuie să vorbesc despre mine, devin uşor confuz. Mă afund în vechiul paradox al identităţii. „Cine sunt eu?”

              Este adevărat, nimeni pe lumea asta nu poate da mai multă informaţie pură despre mine însumi. Cu toate acestea, când încep să povestesc, eu, povestitorul, din cauza sistemului subiectiv de valori, a calităţii diferite a percepţiilor, limitelor puterii mele de observaţie şi concentrare, a altor factori perturbatori, am tendinţa de a selecta şi elimina o mulţime de aspecte care ţin de mine, cel povestit. De aceea, de multă vreme mă chinuie o întrebare: oare cât adevăr obiectiv mai rămâne la o adică din mine?

              Am citat aproximativ dintr-un Haruki Murakami „Iubita mea, Sputnik” şi, după cum v-am mai spus într-un text anterior,           

              El - japonez, născut în 49 în Kioto.

              Eu - născut cu un an mai devreme, în Merişanii de Argeş.

              El - în căutarea oii fantastice.

              Eu - în căutarea unui Tobârlan la fel de fantastic şi misterios ca personaj. Am descoperit ulterior într-un câmp alb infinit aproape aceleaşi cuvinte cu literele negre cât se poate de diferite…

              În noaptea de porţelan dinainte de marea criză din iarnă şi eu şi el am avea nevoie de un felinar petromax în lucarnă. Eu pentru Sputnik , el pentru Tobârlan.

 

              Mă tot gândesc cum i-ar sta lui Tobârlan pe tatami la lumina îngălbenită a petromaxului…

EVENIMENT ART CREATIV 10

TABLETE. 3. Două registre

 

Fiecare om ţine în sine înglobate în duble măsuri, două registre cu contabilităţi separate. Unul sentimental cu file subţiri unde caligrafiezi cu înflorituri de condei, adăugând ceva poze şi petale de trandafiri care să-ţi amintească momentele roze ale vieţii tale; nunta, naşterea copiilor, prima carte lansată în librărie şi încă două trei evenimente de bucurie şi consens general ale fericirii publice, declanşate de o Nadie Comăneci, o Simonă Halep sau un Hagi, arhon de gazon atestat. Un as cu blazon regal, uneori retras, alteori neînţeles, dar singurul machidon încoronat rege şi român adevărat.

Celălalt registru mai gros, de fapt un set numeros de volume numerotate pe căprării cu cifre romane, tomuri ce fac să trosnească de greutate lemnul bibliotecii înălţat pe pereţi până la tavane. Fiecare casă de român nu se există să nu deţină în dotare în centrul privirilor, un dulap, o vitrină, un raft, unde să-şi ţină arhiva tristă a dezamăgirilor.

Pe parcurs, cercetând şi revizuind faptele după cum circulă şoaptele printre mireni noapte de noapte, la primul recurs îţi blestemi zilele şi eşti obligat să constaţi că au rămas, sinistru, doar coperţile din primul registru. Destinul parşiv obligându-te să rupi definitiv filele, să stârpeşti boala din rădăcini. Căci nu-i o soluţie, e o boală trasă de păr să ţii în viaţă ca instituţie nevasta în rochia ei albă de mireasă?… (Năpasta personală se exclude că nu e de faţă!) Vorbesc în principiu!...

Cum să strângi o anaconda la piept după scandalul ce ţi l-a făcut pe nedrept, neînţelegând că Mimi-blonda când a găsit-o ea la birou, e drept în furou, era în teste!… Cum s-o angajezi la relaţii cu publicul în firmă, să te faci de poveste, fără să vezi dacă fata confirmă?

Cumpărasem în drumul meu de la un butic luxos cu senzaţii de damă, un body dintr-un imprimeu frumos cu lotuşi şi o curea cu cataramă de argint. I le oferisem cadou mulţumit când le-a probat, nu vă mint, că-i punea sânii ca merele parmen auriu în valoare. Fără să-l mânii pe Dumnezeu, îmi întărisem o părere normală, nici nu ştiu când, deja formată... Şi a apărut soţia. Nu era o plăcere imorală şi nici o favoare vinovată în beneficiu personal! Şi nici un strigăt carnal, ci o corvoadă, un supliciu, un test banal altceva nimic! Ca şef ai nişte obligaţii de serviciu, ce să zic!...

Despre contextul general fac vorbire în acest post, nu particularizez că n-are rost!

Ar fi o prostie să admit că registrul fericirii publice este    acum divin, dar lipseşte cu desăvârşire! Constat cu distanţarea pandemică în raniţă şi războiul ruşilor din Ucraina, lângă graniţă, lumea ca scor a rămas aceeaşi, încrezătoare în viitor.

Ce atitudine bizară! Până şi soţia a constatat într-un târziu că mai bine îmbrăţişat de  lotuşi, la serviciu, viu (Ce victorie a la Pirus!), decât încoronat de virus sau aflat pe o listă de eroi înscrişi pe soclul unei statui, undeva în Ţara nimănui.

Te speli bine cu săpun, în trei ape şi rămâi aproape de ea…

 

Trec mai departe şi mă înfiinţez la ghişeul dezamăgiri din parlament. Aici mă aşez floare la ureche, la o coadă veche de şcoală nouă. Ninge, plouă, lungă cât s-ajungă până la Catedrală Mântuirii Neamului. Cică s-a întors tezaurul cu AURul de la ruşi şi acuşi-acuşi George Simion îl împarte smart la butoane. Răgnete de aur şi pişcoturi, contra voturi!

Nemulţumirea e generală. Spiritele sunt aprinse. Se dă şah etern la guvern pentru neintrarea în Schengen. Ascult voci. Se vorbeşte printre şoşoci că Ciolacu şi generalu Ciucă vrea să ia taurul de coarne, să-l răstoarne pe Nehammer în grădină la Cotroceni şi să sacrifice cu Iohanis împreună mielul de Paşti sub clar de lună.

Măi oameni buni n-aţi aflat că Paştele s-a amânat şi curând ajungem pe fundul gropii?...

Bat clopotele  de la Mitropolie. Se certară iar popii?

Nu, cică s-a câştigat cu rugăciune de sutană, procesul cu  Roşia Montană...

Lansare de Bucureşti