Mi-a
sugerat cineva, persoană însemnată, să nu mai fiu pe blogul meu personal,
„Pasărea ceții”, niciodată criticul cu considerațiuni inconfortabile şi acide.
Să nu mai amestec literatura cu politicul că nu se pupă! Și să nu mai
cataloghez drept minciuni gonflabile măsura promisiunilor dumnealor stimabile
nici măcar întâmplător în prag de alegeri, și chiar și după.
Să consemnez doar fără ură, vag dacă se poate,
doar vise splendide de noapte. Nu realități veridice şi analitice ca istoricul
grec Tucidide când nota fapte din războiul ateno-spartan... Să nu mă leg de
partide dacă vreau să-mi scot „Pasărea ceții” din ceață la liman, nu cu traficul
blocat în loc cu verdeață...
Dacă vrei un sfat scrie eventual despre
agricultură, chiar dacă anul ăsta nu promite belșug. Las-o dracului și de
poezie că până la urmă cu ea ai să te trezești fără cal la trăsură și rămâi în
mână doar cu coarnele de la plug...
Sunt zone de drept interzise – cum arealul
puterii de exemplu. Ochii şi gura le ții închise în templu!... N-ai nevoie de
sticle incendiare în vremurile încălzirii globale! Riști să te topești în
mijlocul verii!... Recipientele berii le folosești matale mai bine reci, la
terasă(!), nu aștepți să vină pompierii acasă, că sunt plecați la greci nu le
pasă de tine!...
Mă gândesc tot mai aplicat să las dracului
politica asta de rahat!
A venit toamna, doamna mea pregătește
borcanele pentru magiun și murături. Se îngroașă rația de tărâțe în lături pentru
îngrășat porcii de Crăciun. Țuica s-a dat deja jos din pruni şi s-a ascuns în
beci, stă pe vine de rușine în damigene borțoase. Vinul adastă pe mărăcini în
boaba de strugure, nu tace, bolborosește și el după poloboace...
Ar trebui să fac pace în consonanță cu nația
tăcută a Ucrainei. S-o las dracului de politică, că nu se face gaură-n cer şi
nici în drapel, dacă președintele uneori îl mai lasă baltă pe premier. E firesc
unul e de la un partid și celălalt de la un partid paralel...
…Cum rămâne cu mandarinul independent? Ce dacă
a luat-o pe drumul mătăsii solo ca nebunul de Marco Polo și se plimbă în aia
mă-sii ca pe un zid chinezesc?... Poate rămâne acolo, gândesc!...
În Poiana lui Iocan Moromeții mormăie, se sfădesc:
– Băi Tobârlane, tu ce crezi? Ce vrea să vândă
mandarinul nostru la chinezi?
– Nu știi mă Cocoșilă?... Capra cu trei iezi…
(Din ciclul
Plai bălai – pamflete)
.webp)
