Am ridicat pentru o clipă privirea din ecranul laptopului și am căutat-o pe Dona, printre cei care ascultau lectura. Rămăsese aceeași persoană distinsă, doar că părul bogat în lumina focului aprins în șemineu, bătea acum spre argintiu.
— Ca să-ți faci o idee cum arăta maica Teia tânără, cea din fotografia pe care vrei s-o faci coperta cărții tale, zise nevastă-mea, când îi citeam din însemnările mele(îi rugasem pe toți să mă ajute să definitivez încurcatele ramuri ale neamului), uită-te în albumul de poze al soră-mi Dona, cam pe vremea când era elevă la Liceul pedagogic din Câmpulung! Ea seamănă dintre noi toate trei, cel mai bine cu tata, dar e leită maica Filofteia, maica Teia cum îi ziceam noi.
Părul lung ca spicul de grâu auriu al Donei din fotografii, îi cădea pe spate în valuri, acoperindu-i mijlocul subțire. Fruntea îi rămânea liberă și privirea întotdeauna senină. Pozițiile ștrengărești ale corpului, vorbeau singure cât de bine știa să se așeze în imagine Dona, ca să capteze admirația și să-și sublinieze naturalețea. Imaginea în sine, n-aveam de unde să știu că semăna cu Teia, dar era sigur a unui personaj de roman.
(Casa roșie)
