Cultura şi ochelarii de cal ai Consiliului Judeţean

http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=81814&Itemid=377

Gaudeamus-Babilon

            Într-o bibliotecă, ordonate pe rânduri și pe litere, stau cărţile. Ani la rând, nu pot încăpea surprize, știi care ţi-e locul pe raft, lângă cine ţi-a fost hărăzit să-ţi faci veacul. Mai greu de știut dacǎ locul acela din bibliotecă e rezervat pentru literatura vie sau e situat pe o alee în cimitir. Corvoada e a criticului, el poate sǎ influenţeze destinul, dar treaba o rezolvă până la urmă doar timpul.

            Nu știu a cui a fost idea Târgurilor de carte. Aici e altfel. Dacǎ adunate între coperţile lor din piele de bivol cărţile rămân mute în biblioteci, la târg ţipă şi dau din coate să-ţi intre în ochi. Interesant de studiat cum se comportă scriitorii, adunaţi de-a valma în spatele şi în faţa tarabelor printre cărţile lor. Am fost la Gaudeamus și anul acesta. Mi se pare una peste alta un Babilon frumos.

            Sâmbătă în penultima zi a fost ca la Sfintele Moaște. Lume luminată se adunase în Pavilion de credeai că se va ridica din raclă însăși Sfânta Parascheva şi era aşteptată. S-a creat o ambuscadă  pe intrarea principală, dar cu suita în mișcare nu era Parascheva și nici măcar Sfântuliţa de la Argeș scoasă în pelerinaj de Preasfinţitul Părinte Episcop Calinic Argatu. Asediul televiziunilor viza un element mult mai obscur în lumea cărţilor, emanaţie a revoluţiei și toată suflarea se înghesuia să-l atingă pe Ion Iliescu fostul preşedinte și sǎ-i admire zâmbetul larg.

“Faţa către noi domnule președinte! Privirea sus la cupolă!... că nu era catarg!”.

            A trecut pe lângă mine rozaliu, împlinit. Un sac viu de carne îmbălsămată fără pic de os. Venise să-l lanseze pe Gorbaciov. Încă se mai lamenta ca o bunicuţă care și-a pierdut memoria în faţa oglinzii, mărturisind că nu-l cunoscuse înainte și nu-și explică nicicum, cum se culcase cu el. N-am nimic cu Gorbaciov ce sǎ zic, un grădinar care cultivase pepeni în Europa de est și la vânzare, au scăpat din cântar rostogolindu-se către vest. N-o înţeleg pe “bunicuţa”, uite-te la ea cum se dă uţa în Rao cu Gorbi!... 

Nu departe, la Editura Cartier, corbii Paul Cernat și Vintilă Mihăilescu prezentând o Istorie a Scufiţei Roșii, făceau apel cu voci tunătoare strigând că Bunicuţa aia de-alături ce clamează despre libertate și moarte e lupul cel rău care, n-ar avea ce sǎ caute la Târgul de carte.

            În rest mulţi corifei și cori-fiţe pudrate, seduse și abandonate. Măști de crocodili și găști de intelectuali fini și subtili. M-am simţit topit de căldură și puţin exclus. În plus, cărţile mele nu erau la standul editurii Paralela 45, navigau pe altă paralelă. E de presupus că Vlasie… L-am lăsat pe Liiceanu cu Dragul lui turnător la Humanitas și m-am întors acasǎ.

Dintr-un viitor volum Tablete în alb și negru

Gaudeamus

lume luminată

tunată si adunată

din toate părţile

au venit la târg

să vadă cum

dau în pârg cărţile

aşezate în drum

pe gratii ca prunele

uscatele de fum

nebunele nenumăratele

cine stă sa le pritocească

pe toatele...

şi scriitorii vai

ce de mai scriitori

de cinci lei

de un pol de parale

spun trancanale

spânzuraţi/ spânzurate

ţinând în mâini

microfoanele

şi înălţaţi/înălţate la cer

cu picioarele

umflate

ca baloanele colorate…

partea de cealaltă parte

în partea de cealaltă parte

cu o foarfecă decupam
fereastră din fereastra
cărţii albastre
credeam că pot face asta
pe principiul vaselor comunicante
doar că mă afundam
în labirintul unui tunel
şarpe de tablă
inel din inel
(filă cu filă)
prin care se strecurau literele
de clorofilă
ca nişte frunze de apă

scrutam prin lentilă

într-o groapă adâncă

şi vedeam în reticul

prin reţeaua de fire

braţe de foarfeci

cum tăiau

ombilicul

subţire

 

(17.11.2016)

Bingo, sau nuca-n perete

O idee art-creativă(Campionatul Naţional de Poezie imaginată de directorul editurii Art Creativ, Daniela Toma în care jurizarea să fie făcută de publicul spectator) s-a săvârşit ieri. Ea nu va avea ecoul experimentului de la Belgrad din 1974 al Marinei Abramovići(mulţumesc Ruxandra Burcescu pentru aducere aminte!), doar pentru că instrucţiunile şi obiectele expuse pe masă ce trebuiau folosite pentru interacţiunea cu artista, ea însăşi definită ca obiect într-o cameră goală a galeriei de artă - sunt altele. Nu mai sunt foarfeci, nici miere, nici cuie, nici trandafiri cu ghimpi, nici sticluţa cu parfum, nici pana de gâscă, nici strugurii şi nici pistolul cu un singur glonţ.

Galeria de artă acum a fost doar un club de periferie unde se joacă bingo şi se bea bere, Bingo Chez Gabi(fără legătură cu prietenul meu tânărul Gabriel Bădescu - pardon, Gabi e soţia, Victor e poetul - ce tocmai şi-a lansat volumul de succes, aprecierea editorului dar nu numai a lui, din Turnul de veghe), iar obiectele de pe masă sunt cărţi. Se va acorda un trofeu câştigătorului Campionatului Naţional pentru prezentarea unei hălci de poezie (din ceafă că e mai fragedă şi merge la grătar)tăiată şi împachetată transparent de măcelarul proprietar de metafore, direct în faţa publicului avid consumator adus  de bună voie de fiecare concurent de acasă. O soră, un soţ, o prietenă, o proprietăreasă grasă fără pic de rid, nişte vecini… să stabilească prin vot, cine va purta pentru un an coroana de spini a poetului naţional. Rar a venit poetul singur doar cu poezia lui în buzunar.

Măcar la Belgrad în 74 aveai posibilitatea să atingi obiectul, mângâindu-l cu pana, dându-i să mănânce struguri la început şi stropindu-i corpul cu parfumul, să miroase frumos. Incitat, puteai merge şi mai departe cu foarfeca, curajos, găsind drumul şi tăind bluza roşie a Marinei în dreptul sânilor să descoperi dacă merele sunt coapte şi dacă păreau pădureţe şi acre le puteai unge cu miere, sau biciui cu naturaleţe şi durere cu spinii din mănunchiul de trandafiri şi puteai linge stropii de sânge dacă simţeai plăcere. Iar dacă nici aşa nu-ţi puteai opri cruzimea declanşată de obiectul insensibil al provocării pe care îl încarnase Marina, ai fi putut slobozi unicul glonţ din pistol, în tâmpla sa. 

În acel moment când cei care au participat la experiment au avut revelaţia că Marina nu e  totuşi un obiect ci o fiinţă vie, puşi în faţa propriei lor măsuri, s-au ruşinat şi au fugit.

(Marina îşi asumase vina, prevăzuse riscul ce va să se-ntâmple într-un sfârşit.)

Dincoace, Daniela Toma a crezut că adunând într-o cameră douăzeci de poeţi şi punând pe piedestal pe rând poezia fiecăruia ca obiect imaginar, va dispărea ura, totul va fi o armonie şi votul popular va cântări şi consfinţi democratic pe cel vrednic să poarte coroana şi sceptrul regal.

Bine că la numărătoare n-a ieşit Ponta! Este o victorie importantă!...

Rezultatul, de ce oare(?) este că regatul va fi condus un an de zile de o copilă de zece ani şi o debutantă Silvana Tcacenco, ce-şi scot amândouă primele cărţi în aceste zile de sub tipar. Să mai zică cineva că în poezie nu poate fi şi democraţie, s-au în democraţie nu poţi avea ghinion la zar!… Să creşti mare copilă! Mai e mult până a fi campionă, iar tu Silvană sper să înţelegi ce spun, nu te grăbi să te risipeşti...

Nu Danielei Toma şi lui Ionuţ Calotă organizatorii îi sunt adresate aceste gânduri, pe ei doi optimişti de serviciu îi iubesc şi îmi voi scoate totdeauna pălăria în faţa lor. Mă refer la poeţi şi mă văd aici şi pe mine care de obicei nu particip la concursuri. Provocarea e în noi. Orbiţi de ea ne pierdem simţul măsurii şi ne legăm ştreangul în vârf de crengi prea subţiri. De ce oare m-am votat în cap de listă cu 15 puncte? mi-am dorit să câştig? Ce să câştig cu metafora, poate gaura de la covrig…

Poete, bucură-te doar de ce ştii că eşti, restul sunt poveşti!

Notă: Nu ştiu de ce materialul acesta a ieşit într-o notă tristă. Aş fi vrut să mă întâlnesc cu mai mulţi poeţi la Bingo, ar fi meritat Daniela Toma, dar ei puşi în faţa propriei lor măsuri s-au ruşinat şi au fugit la Gaudeamus.

De citit pentru o inţelegere suficientă următorul link.
https://republica.ro/ura-de-dupa-taste-si-experimentul-marinei-abramovic-femeia-care-s-a-transformat-de-bunavoie-intr-un-obiect