Protest deschis 2 _ ne CAZUL poetului Virgil Diaconu _ invitatie la atitudine

Adaug câteva comentarii cu privire la ne CAZUL poetului Virgil Diaconu şi vă invit totodată la atitudine.


Scris de Aurel Sibiceanu la 23-08-2010


               Este greu să hotărăşti pe cine dai afară; e ca şi cum ai hotărâ cine din familia ta trebuie să moară de foame. Trebuie găsit un criteriu, în atare situaţie. Numai că, atenţie, în cazul scriitorului Virgil Diaconu se comite un abuz juridic. Nici o ordonanţă nu poate opera asupra unui articol cuprins în codul muncii; codul muncii este garantat de Constituţie.
                Întreaga aşa-zisă clasă politică romanească este, în proporţie de 98% o gaşcă venală, în marea ei parte analfabetă, cu caracteristici criminale. Rapoartele secrete ale serviciilor, cât si ale U.E. spun aproape clar acest lucru. Judeţul Argeş, cu atât mai mult, este un stat în stat, arbitrariul se aplică cu zâmbetul pe buze, cu ochiurile din plasa legii special şi criminal mărite în defavoarea celui fără apărare.
               Să nu ne prefacem că nu ştim pe ce criterii s-au operat restructurările! Ele sunt: Pile, Cunostinţe, Relaţii, pe scurt PCR. Deplâng situatia colegului meu, Virgil Diaconu, scriitor de valoare, care a avut de pătimit şi în regimul comunist, după cum pătimeşte şi în regimul aşa-zis democratic. De 20 de ani munceşte pe un salariu sub valoarea muncii sale. Cine se îndoieşte de asta, îmi asum răspunderea pentru ceea ce spun, este fie de rea voinţă, fie un ticălos.
               La fel de mult deplâng si situaţia în care este pusă directoarea Centruluii Cultural, D/na Carmen Dumitrache. Este un om tânăr, pus într-o situaţie dificilă de Codoşii Zilei. Pacat! Cu toate astea, D-na Dumitrache are ocazia de a alege complicitatea cu arbitrariul, ori şansa de a dovedi că a înţeles ce s-a întâmplat în 1989, aşa cum au făcut mulţi înainte de 1989, riscându-şi libertatea, pâinea, soarta copiilor. Printre aceştia m-am numărat şi eu. O spun fără modestie pentru că suntem pe cale de a pierde tot ce am câştigat în pomenitul an.
               Să se sacrifice gaşca odioasă care a spoliat acest popor, fie cu băncile, fie cu jocurile de intra-ajutorare, fie cu legi ticăloase, cu ordonanţe date la miezul nopţii.
               Cu sila, Aurel Sibiceanu.

*

Scris de Nicolae Eremia la 22-08-2010

               Nu insist prea mult căutând în memorie date precise, ci voi face o legătură aproximativă cu o parabolă de dupa al II-lea Război Mondial: Explorându-se fundul Mării în căutarea epavelor distruse de conflict, s-a constatat ca fiinţele marine, în special crabii, împrumutasera chipul morţilor acelor nave.
                Legătura cu prezentul a acestei poveşti nu este întâmplătoare: Incep să înţeleg metamorfoza unei societaţi încă vii care împrumută chipul conducătorilor ei de paie, Încep să înţeleg că toată viaţa noastră am purtat chipul guvernanţilor noştri impotenţi profesional.
               Am înlocuit o societate strâmbă, sperând într-o viaţă demnă, şi constatăm că ne dorim câte o revoluţie în fiecare zi.
                In privinţa restructurărilor din cultură, desigur mă refer la poetul Virgil Diaconu, cred că nimic nu este mai nefiresc decât să rezumi activitatea Centrului Cultural la potenţialul "cultural" al personalului auxiliar. Cum intreba un comentator, intreb si eu: Cu ce schemă de personal, profilată pe cultură, mai defileaza Centrul Cultural?
                 Îşi mai are menirea, sau devine un Cămin Cultural oarecare? Dacă salvăm Romania prin aceste reduceri, de ce nu se desfiinţeaza întregul Centru?

Scris de Anonim:
                ,,Mai astept o saptamana in ideea ca poate dl. Primar revede situatia, dupa care ma voi sinucide ca Madalina Manole”
                 ,,Poetul Virgil Diaconu - nu omul, plin de umbre, purici, paduchi, defecte si copii neiubiti - merita un tratament corect. Concepe o revista literara apreciata si premiata in tara, chiar si peste hotare, poezia lui ti se aduna in inima ca lacrimile care stau sa planga, e - deci - o nedreptate strigatoare la cer sa dai afara Poetul din Cetate, obladuindu-i pe niste Nimeni, functionarasi poate de buna credinta, plasati in posturi Unice, dar care nu au nicio legatura cu activitatea culturala, de creatie, de care bietii de ei depind ca fatul de mama. Se greseste profund, se mentin, intr-adevar, pe post mediocritati - guristi, care castiga la o nunta doua salarii de poet, care mai primesc un salariu de la alta institutie publica, situatie despre care presupunem ca dl. Primar Tudor Pendiuc nu are cunostinta. Concluzia celui care nu mai spera: in institutiile de cultura, personalul administrativ e mai numeros, mai important, mai frumos si mai destept decat oamenii de creatie, care fac sa mearga inainte cultura. Mai astept o saptamana,in ideea ca poate dl. Primar revede situatia, dupa care ma voi sinucide ca Madalina Manole” - comenteaza, pe BitPress, un cititor care s-a ascuns sub anonimatul semnaturii ,,Cel care nu mai spera nimic”

Scris de Mihai Teodorescu:

                  ,,Diaconu a fost balacarit in cel mai josnic mod de un pretins scriitor, Florian Stoian Silisteanu”
                  ,,1.Sunt om la 70 de ani, am trait fel de fel de capricii ale istoriei. De data asta sunt uimit ca cei ce vor sa-i faca un bine omului, varsand la comentarii lacrimi de crocodil, sunt in anonimat... desavarsit! Va e frica, inca? Mai mult, in cel mai meschin mod manipulativ, dl Diaconu este chiar subminat de un presupus sustinator. Iata un exemplu de aparare fatarnica: <Poetul Virgil Diaconu - nu omul, plin de umbre, purici, paduchi, defecte si copii neiubiti - merita ...>
                     2.Nu cred ca aceasta ordonanta de urgentza anuleaza prevederile Codului Muncii. Asa ca dl Diaconu sa faca bine si sa se adreseze justitiei; celei interne si, daca nu va fi aparat de lege, sa ceara judecata la CEDO. Acest lucru ar trebui sa-l stie si juristul Centrului Cultural, care sigur va plati despagubiri in urma demersurilor pe care dl Diaconu le va face in justitie.
                      3. Onor conducerea Centrului Cultural sa publice, in spiritul transparentei, lista posturilor care au ramas, precum si numele celor care le ocupa.
                      4. Onor conducerea Filialei U.S.R. vad ca si-a iesit din amortire. Ca unul care urmaresc de 40 de ani viata culturala argeseana si nationala, pot spune ca la tupeul de a lasa pe drumuri un om care a facut infinit mai mult decat multi dintre angajatii Centrului a contribuit si tacerea vinovata a acestei Filiale, atunci cand dl Diaconu a fost balacarit in cel mai josnic mod de un pretins scriitor, Florian Stoian Silisteanu, pe numele lui. Oameni de buna credinta au asistat la cum acest agramat, autor de texte care sunt mai degraba simptomele unei maladii, decat literatura, l-a facut fiu de curva pe dl Diaconu, cum l-a amenintat chiar fizic. Acelasi lucru s-a petrecut si cu Aurel Sibiceanu. Nici dansul nu a scapat de zoaiele acestui agramat obraznic. A sarit conducerea Filialei U.S.R. sa le ia apararea colegilor, sa-i aplice insului pus pe golanie vreo sanctiune? Nicidecum! Au tacut cu inconstienta unor oameni care nu stiu pe ce lume sunt, care nu stiu in ce posturi s-au trezit prin... alegeri democratice! Va faceti de ras, d-le Oprea, d-le Dumitrashcu, d-le Doman, tolerand astfel de aspecte deplorabile, permiteti ca scriitorimea sa fie acoperita de ridicol. Cum sa nu vina atunci administratorul unei institutii, cum este C.C.Pitesti, si sa supuna destinul unui om arbitrariului? Voi fi, sigur, admonestat si interpelat, tot sub anonimat, evident, cum ca cine sunt eu si cine imi da dreptul sa-mi spun parerea? Dreptul de cetatean, de om care am muncit, ca arhitect, candva, pentru acest oras. Nu voi scapa nici de injuraturile acelui Stoian; chiar pe acest site am mai fost ironizat, injurat de Incultura Sa. Pe alte site-uri a spus despre mine ca as fi alter-egoul d-lui Sibiceanu. I-am spus insului ca sunt doar un cititor si o cunostinta a pomenitului scriitor, i-am scris un e-mail, etc. Neghiobia si proata crestere l-au impiedicat sa-mi ceara scuze. Nu-i nimic, ma va putea cunoaste in curand. Respectati-va menirea si breasla, oameni buni, impiedicati patrunderea jegului in institutie si arbitrariul nu vi se mai poate aplica cu mare usurinta. Cu mahnire, Mihai Teodorescu”

Scris de Ion Pantilie la 23-08-2010


Cred ca se putea face altfel omul de arta virgil diaconu e totusi om de arta

Alte reactii cu greutate:
http://www.liviuioanstoiciu.ro/
http://ancelinroseti.weblog.ro/
http://cititordeproza.ning.com/profiles/blog/show?id=4409416%3ABlogPost%3A57684&xg_source=activity&page=1#comments

Protest deschis

Un fapt. Prietenul meu Virgil Diaconu, scriitor si poet cu peste 11 volume publicate( poezie, eseuri filozofice, eseuri de estetică literară) directorul revistei Cafeneaua literară, angajat al Centrului Cultural Pitesti este disponibilizat.
Evident că orice instituţie (fie ea şi culturală) are în structura organizatorică o diversitate de profesii indispensabile; onorabile în sine: contabil, şofer, femeie de servici şi în speţă: lăutari, secretare, traineri şi tot felul de altfel de animatori şi animatoare.
          Unde să mai încapă şi scriitorul?!...

Nu punem la îndoială nobilul act al guvernului (O.U.G. 63/2010). La urma urmei un titlu nobiliar nu e un titlu mobiliar, nu poţi să-l dai oricui. Şi Virgil este deja din 2007, slavă Domnului, „Fiu al Argeşului”cu patalama în regulă.
          Suntem de acord şi cu viziunea celui care într-un final a cântărit şi a pus iscălitura dând greutate deciziei:
           „E dovedit, geniile ca să fie genii este obligatoriu să trăiască în mizerie, ca Eminescu la Timpul lui!”
           E timpul oare, s-avem şi noi un geniu vizionar în grădina publică?!...

Reacţii:
*
Scris de Secretar
http://www.uniuneascriitorilor-pitesti.ro/prima-pagina.html
Miercuri, 18 August 2010 21:04
Comunicat

Se ştie că în aceste zile Ordonanţa de Urgenţă nr.63/2010 se aplică în toată ţara în litera ei. Aproape o sută de mii de salariaţi sunt trimişi în stradă. De efectele acesteia nu scapă nici cultura şi literatura.
Luni, 16 august 2010, poetul Virgil Diaconu a fost înştiinţat oficial că va fi concediat din postul de redactor al Centrului Cultural Piteşti, fiind trimis în stradă fără plăţi compensatorii (desfiinţate de ordonanţa de mai sus) şi fără posibilităţi de contestaţie.
Asta cu doi-trei ani înainte de pensionare.
Virgil Diaconu este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Piteşti, este directorul revistei “Cafeneaua Literară” şi figurează în Dicţionarul general al literaturii române editat de Academia Română şi în Dicţionarul biografic al literaturii române, coordonat de Aurel Sasu. Este autorul a nouă cărţi de poezie şi a două volume de eseuri, apariţii editoriale premiate de Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România şi de alte organizaţii culturale. Este prezent în diverse antologii , iar Consiliul Judeţean Argeş i-a acordat în anul 2007 titlul de Fiu al Argeşului.
Comitetul de conducere al Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu lăsarea pe drumuri a unui membru al său la vârsta de 62 de ani, cu atât mai mult cu cât şi aşa salariul era unul jenant de mic, sub al unei femei de serviciu.
Comitetul Director
al Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România  

*

Evu Eugen evueugen@yahoo.com Draga prietene Virgil Diaconu, Imi exprim indignarea si scarba fata de tot ceea ce se intampla cu tzara, e un genocid. Cu atat mai intristator ceea ce se petrece cu noi, cu scriitorii ultimei constiinte care mai respira. Ii exprim deplina solidaritate confratelui, valorosului mentor si arhitect de revista, intelegand ceea ce simte. Acum 3 ani, disponibilizat, apoi somer si in fine pensionat de guvernul Bocbasist, am triat dramatic astfel de impas. Cred ca USR ar trebui sa isi apere titularii, dincolo de eternele vrajbe, sa aiba si acel rol de sindicat de care avem nevoie a ne apara ca instituie nationala. Draga Virgil, te rog sa continui inconjurat de numerosii scriitori si ceilalti oameni de cultura / a lupta pentru conditia ta de om in cetatea culturala, iar daca veti razbai sau nu, va raman aproape cu tot ce simt si fac. In eventualitatea unui protest subsemnez. Eugen Evu_scriitor * pop aurel <popaurel22@yahoo.com>  Dragii mei, e trist. Sa dai afara un scriitor de calibru lui Virgil, n-am cuvinte. Sunt alaturi de el in aceste momente. nu stiu cum s-a rezolvat cazul Angelei Furtuna ??? Trebuie miscat ceva, daca se lasa asa vor urma si alti: Chiar nu se poate face nimic ? Cu pretuire pentru voi toti. Aurel Pop, redactor sef revista Citadela Satu Mare.

La fantana. Pitesti, august, 2010.

Philosophii de familie

          Mi-am adus aminte una dintre problemele care mi-au marcat copilăria provocându-mi multe bătăi de cap. Domnul învăţator ne-a scris pe tablă enunţul cu creta, după care s-a uitat lung la noi măsurându- ne cu privirea lui împovărată de vreme. “Dragii mei, ţineţi minte că sunt multe momente care se petrec o singură dată în viaţă. Puteţi afla unul dintre acestea, găsind soluţia corectă a problemei pentru acasă.”
          După ani, când fiica cea mică avea deja la rândul ei nouă primăveri şi aceeaşi dilemă şcolară, s-a apropiat de mine plângând. “Tată, cum aflu când faci tu dublul vârstei mele?...”
          Nu i s-ar fi întâmplat niciodată asta, cu siguranţă Cristinei, fiica cea mare, geniul mathematic al familiei. Am răspuns mecanic amintindu-mi privirea pierdută a învăţătorului: “Scade din anii mei vârsta ta şi înmulţeşte cu doi." “Nu-nteleg, vârsta nu scade, se-adaugă întotdeauna!”. Nici eu nu prea înţelesesem la timpul meu. “Atunci, adună anii, unul câte unul în două şiruri ca de mărgele, şi măsoară din când în când cele două fire.”
          Săptămâna trecută Ramona a rezolvat de-adevăratelea problema mărgelelor înscriind pe tortul ei aniversar, jumătatea vârstei mele. Se întămplă în viaţă o singură dată.
          Fiul ei Toma, numără pe degetele de la o mână deocamdată doar până la 4, dar ne-a spus foarte ferm aseară, că Duminică de ziua lui, pe tort ar vrea lumânări multe-multe, pentru degetele de la ambele mâini, şi se gândeşte c-ar putea lua în calcul chiar şi degetele de la picioare.
          La 4 ani, te grăbeşti să treacă timpul, la 62 vrei, să dai timpu-napoi !

PS. Am uitat să precizez tortul a fost executat la cofetăria Cafina (Bucureşti) şi consumat în familie.

Nu e Povestea porcului - partea II-a

                   Nu ştiu dacă în continuarea de azi să-l plasez pe Piţi între personajele pozitive din Povestea porcului.

                   N-o fi el vre-un Făt Frumos, dar nici Păcală şi sigur nici Păcălitul. Căci la şcoala de meserii a vieţii la câteva materii pe care s-a bazat, Piţi a căpătat fără îndoială expertiză şi titlu de Doctor. Zarurile şi fotbalul l-au făcut dandy al juveţilor şi nu numai. Si dacă mai punem la socoteală, cât de trendy cade costumul pe el de zici că e decupat din revistă, şi morga aia scrobită de lord, mai că-ţi vine să crezi că prin vine îi curge sângele roş-albastru de viţă nobilă, al Stelei de mult apuse. Sânge adevărat, cu cepul ştemuit direct la sursă.

                    Şi-atunci cum să nu-i pretindă garanţie la contract, drepturile cuvenite din moştenire, ciobanului latifundiar?... (DEX/ Latifundiar _ adică Gigi şi-a lăţit fundul pe numele şi proprietăţile sacre ale Stelei!).

                    Cât crede el cu verii lui c-o să-şi mai pască oile pe terenurile armatei, că deja sunt pârloagă!

                    Din păcate Steaua, ce păruse de două luni sub comanda lui Piţi, că-şi va regăsi traiectoria, o ia în jos, n-are altă cale.

                    Un timp, Becali va mai behăi singur pe ecranele mogulilor. Se vor plictisi şi mogulii.

                Cu ultimii Euro, adunaţi într-un apropiat-târziu, din marea sacrificare a mieilor, îşi va cumpăra televiziune proprie, probabil OTV-ul lui Dan Diaconescu atunci când acesta va părăsi campania prezidenţială, înşelând poporul, şi înşelând-o şi pe Elodia cu Mititica.

                  Sfătuit de Vadim, într-o inspiraţie maximă, va transforma OTV-ul în televiziunea copiilor, şi 24 de ore va depăna pe ecran, nu Povestea porcului ci, inegalabila Poveste a oierului cu stea în frunte.

Si-am încălecat pe-o şa roasă de cal şi-am adus povestea la mal

Şi-am răsucit firul de lână ca artiştii, să se bucure o săptămână, toţi microbiştii. E drept că am răsucit şi jungherul, dar a meritat-o oierul!...

Foto:httpwww.all-news.rofilesimagesmedium2900.jpg

Nu e Povestea porcului _ partea I-a

  Foto :  httpwww.ciobanul.comwp-contentuploads200902cioban.jpg            



               Între minunatele poveşti crescute în creanga de aur a ştrengarelui Nică de la Humuleşti, nu se află sigur povestea oierului cu stea în frunte, şi palat precum soarele, de se-nvârt în jurul lui toate televiziunile mogulilor, mai ceva decât căluşeii la Târgul de Sântămărie, iar bieţii badiguarzi aleargă cu limba scoasă de-un cot să le facă bezele.

               De-ar fi fost măcar Povestea porcului, că noaptea oricum porcul se leapădă de piele şi devine prinţ.

               Nu e cazul în speţa despre care facem vorbire. Oierul nu-i boier, cât-îi ziua de lungă!... Şi poate să-şi toarne pe el noaptea, odicolonul din lume, la Cazino când joacă la ruletă, tot a zer trăzneşte şi căcăreze de berbec.

               Bieţii ăia de la Bruxelles sunt speriaţi tare că le promise ciobanul că finanţează pentru parlament un proiect cu biserică şi-o stână de oi în curte, bineînţeles cu fondurile lor europene.

               “Cade bine după rugăciune, un bulz cu mămăligă înainte de votul în comisii.”

               Doar cu suporterii Stelei, nu prea i-a mers. Aştia îl citiră pe Becali din scoarţă în scoarţă. Drept-îi că, nu prea era mare lucru de citit.

               O-i = Oi !

               Bo-i = Boi !

               La Lei, lucrurile erau deja încurcate:

               Le-i n-oi = Eu-r-oi ! Orişicâte vocalize ar fi făcut biata învaţătoare cu Leii, Gigi, tot Euro scotea din valiză. (Din valiza de cunoştinţe, nu aia de la proces.)

                Brânza lui tat’su l-a scos din şcoală într-un târziu. Ba învăţătoarea îi şi dădu menţiunea întâia, după locul trei:

                “Brânză bună-n burduf de câine!”

Va continua mâine.

Versuri in lectura autorului

Concursul literar Nora Iuga

Trierea volumelor s-a finalizat
Informatie preluata de pe blogul:  http://concursulnoraiuga.wordpress.com/


• 03/08/2010 – 11:15 am

• Postat in 1

Dupa trierea atenta a volumelor inscrise in concurs, am considerat ca merita sa mearga mai departe doar urmatoarele:

1. Tudor-Lexandru Ursente: Lemon vodka;

2. Ion-Toma Ionescu: Glont de argint;

3. Dorin Cozan: Apocalipsa dupa Vaslui

4. Paul Mihalache: Ceasuri tarzii

5. Icu Craciun: Mitingul

6. Dan Persa: Cartile vietii

7. Dana Cernusca: Simfonii de stors veninul

8. Martha Izsak: Polenul e verbul

9. Ana-Maria Zlavog: Andante. Cartea cu agate

10. Miruna-Constantina Tutuianu: Miruna e la straini

11. Andreea Tanase: Drumul prin frica

Asteptam data de 1 septembrie pentru a avea rezultatele finale pentru Concursul Nora Iuga, aici pe blog. Daca mai intervine ceva, va vom anunta. Mult succes tuturor

Dosarul Albastrii - Capitolul...

            (Deci ne-am convertit în informatori ca Nae. Unii. Or mai fi?... Alţii ne-am ascuns, ne-am izolat, ca mine, ne-am chinuit sã uitãm, am întors filele. Nu se putea. Nu te lãsau sã scri ce vrei tu în paginile libere.

            Personal am crezut cã mã pot reinventa la uzinã. M-am topit în mase. Masele, oameni cumsecade cu grijile şi necazurile lor. În locul versurilor curând am început sã scriu dãri de seamã, mai întâi la UTC. Intradevãr UTC-ul mã reprimise ca membru, nestatutar, dupã şase luni de la excludere. La un an, colegii m-au ales secretar UTC pe o secţie cu peste 1700 de salariaţi.
            Aspiraţiile înalte le-am şters din memorie. În locul spectacolelor de teatru visate mi-am fãcut o brigade artisticã, la secţie cu care am colindat toatã ţara în concursurile “Cantãrii Romaniei”
            Mã invârteam într-o lume micã cu satisfacţii şi împliniri pe mãsurã. Am fost primit în partid, apoi ales secretar al unei Organizaţii de bazã. Mi-am întemeiat familie. Munceam conştiincios, toţi mã apreciau. Uitam cu sârg lucrurile mari implicându-mã în cele mărunte. Imi aduceam aportul la împlinirea tipologiei omului nou. Pirdusem aspiraţiile universitare, pãstram ascuns doar visul unui Stefan Ghiorghiu, existând posibilitatea practicãrii ulterioare a ziaristicii
            Zona aceea tulbure ştearsã din minte, se întinsese însã ca o patã de cernealã albastrã vãrsatã pe foile dosarului meu. “Ionescule intrã în rând! Trageţi capul!” Mult mai târziu, prea târziu se pare s-a vrut totuşi sã se facã dovada spãlãrii “pãcatelor de tinereţe” şi am fost trimis la Scoala de partid de un an de la Craiova. ( Mi se promitea la intoarcere si un apartament nou cu trei camere, crescuse familia,rangul, pretenţiile)
            Un bun amic Bulearcã mi-a zis la plecare, eu cumva mândru nevoie mare cã prind ultimul tren; “ La cât de ghinionist eşti ai grijã sã nu sarã trenul de pe şinã!”E autentic. Era toamna lui 89. Cãtã dreptate avea, a sãrit…poate revin. Nu , nu revin, mai bine acum, să descriu măcar o secvenţă.)

*

            Scoala de partid de pe Brestei era bine organizată. Ca o cetate înconjurată de ziduri, separată de colcăiala obişnuită a mahalalei, îşi umplea curtea interioară, din două în două ore în pauzele dintre cursuri, cu oameni în general maturi, îmbracaţi în costume şi cu cravata aferentă. Erau acolo primari de comune, secretari de comitete de partid, sau organizaţii de bază din mari intreprinderi. Nu-i obliga nimeni să poarte uniformă. Era doar respectul.
            Norocul, pentru a destinde atmosfera altfel destul de sobră, şi a mai deschide culorile, erau apariţiile celor câteva tinere fete de la Scoala de UTC, cu aceeaşi locaţie, în jurul cârora se organizau grămezile spontane.
            Pauzele scurte măturau curtea disciplinat, nu atât de dificil ca într-o şcoala cu elevi normali, uitaţi ici şi colo, pe terenurile de joacă, sau sportive. Nu era cazul. Aveam de toate în teritoriul delimitat (privilegiat). Sala de mese cu cantină proprie bine aprovizionată, bufet cu produse alimentare la preţuri rezonabile, de unde sâmbăta când plecam acasa cumpăram alimente pentru familie, altfel de negăsit în galantarele mai mult goale ale acelor vremuri în care făceau epocă adidaşii şi tacâmurile de pui, şi acestea sub dictatura cozilor nesfârşite. După amiezele le petreceam tot în sălile de studiu. Rămâneai în cameră doar cu învoire specială, dacă erai bolnav. Seara, în mod organizat vizionam un spectacol la teatru sau la operetă, instituţii cu care şcoala avea contract. (Frumoase seri, dincolo de culturalizarea intensivă!)
           Camerele cu două sau trei paturi ofereau condiţii întru totul decente. Despre programa de studiu , neinteresant, nu are relevanţă pentru subiect, în orice caz trebuie spus, nu toţi profesorii erau dogmatici.
           Dar, practic am făcut această divagaţie, doar pentru săptămâna timişoreană a revoluţiei. Nimic nu a pătruns, surprinzător dincolo de zidurile cetăţii. Ne aflam într-un teritoriu interzis. Zvonurile parcă au fost restricţionate în cabina portarului speriat şi el de pistolul de la şold. Craiovenii externi, toţi cei care plecau acasă după cursuri, nici chiar ei nu au mai intrat pe poartă, sigur speriaţi de evenimente.
            Era imposibil totuşi, să nu se fi aflat şi în interior, dar cursanţilor cred le era frică să discute între ei, erau la mijloc vieţi omeneşti, sistemul avea desigur ochii şi urechile larg deschise.
            Cu o seară înaintea mitingului din 22 Decembrie, în curtea şcolii s-au petrecut lucruri greu de explicat. Directoarea, o persoană respectabilă cu haina cernită de puţin timp pentru soţul ei, jovială cum n-o mai văzusem, în mijlocul cursanţilor arăta dintr-un album poze din timpul studenţiei ei de la Moscova, unde era alături de Gorbaciov si de Ion Iliescu despre care avea numai cuvinte de apreciere. Nu a pomenit nimic despre timişorenii împuşcaţi în stradă, doar a făcut aluzii limpezi la faptul că Ion Iliescu era pregătit merituos pentru viitoare funcţii de conducere în partid.
            Mărturisesc recunoscându-mi infirmitatea politică, prima oară auzeam acel nume. Contextul l-am reevaluat mai târziu, atunci când preşedintele Iliescu susţinea cu tărie că nu l-a cunoscut niciodată pe Gorbaciov. Directoarea, al cărui nume îmi scapă, pe care n-o mai văzusem la taifas cu aşa un număr imens de cursanţi strânşi ciorchine în jurul ei, ne-a anunţat că a doua zi îl vom avea musafir pe Traian Stefanescu primul secretar al judeţului ce ne va ţine o prelegere în amfiteatru. Ajunşi în cameră, deja realitatea ne prinsese din urmă, răbufnise. Făcusem legăturile, şi în plus circula zvonul că Traian Stefănescu vine cu arme, noi fiind cei mai legitimi apărători ai regimului şi valorilor sale, urma să fim trimişi la Timişoara. Noaptea s-a scurs ca şi altă dată, într-o totală dependenţa de trezie.
            Dimineaţa majoritatea profesorilor nu s-au prezentat la ore, şi nici Traian Stefanescu nu şi-a mai făcut apariţia. In fiecare sală de curs a fost adus un televizor şi cu toţii aşteptam tensionaţi începerea mitingului anunţat al lui Ceauşescu. De la primele semne de panică în mulţimea din piaţă, am ştiut că s-a sfârşit totul. Deraiase trenul. Am vorbit cu Giorgică Mănescu să escaladăm gardul, văzusem dimineaţă porţile încuiate cu lacăt. Am riscat , fără geamantanele cu lucrurile personale care desigur arn fi bătut la ochi. Alergam pe străzile ce începuseră să freamăte în Craiova. La geamul unei vitrine în ecranul televizorului, aprope de gară l-am zărit pe Dinescu. Orice s-ar spune Dinescu şi-a asumat un risc adevărat, n-a sărit gardul ca noi, de frică. La gară trenul spre Bucureşti a plecat normal, am cumpărat chiar şi bilete. In tren au fost oarece probleme. Într-un compartiment un aparat de radio portabil izvora panică. Locomotiva s-a oprit de nenumărate ori, claxonând în neştire pe parcurs, în afara opririlor din gări. Nu mai era nici un conductor, pe cine să întrebi ce se întâmplă. Giorgică a venit cu ideia să aruncăm pe geam legitimaţiile de la şcoală, erau roşii, dacă vin revoluţionarii şi ne controlează. Nu le-am aruncat. Păstrez legitimaţia şi acum, dacă nu mă înşel mai am chiar şi carnetul de partid. E întâmplarea mea până la urmă.
            Să mai povestesc cum după două luni, cu soţia, de gura ei, am revenit în Craiova pentru a-mi recupera geamantanul cu haine, şi că eu, neavând curaj am aşteptat-o în capătul străzii necrezând că dispăruse portarul cu pistolul lui din poarta cetăţii?…

Bursa locurilor de îngeri

desene-picturi.blogspot.com


în răstimpuri cad păsări
una după alta precum
casele
înmuiate din viitură

cum să cadă o pasăre din cer
dacă nu s-ar răsturna pământul
din când în când
ca o clepsidră de lut
cu oasele istovite
în armătură

bolovani de şuvoaie
se rostogolesc pe versantul srâmt
cât un gât de lebădă

un lanţ de îngeri
surfând suplii se strecoară
bine antrenaţi

pe plajă mică agăţată
în turla bisericii din deal
lustruind sârguincios
scândurile cu ceară
încolonaţi
aşteptăm să înceapă
bursa locurilor de îngeri

Votati soarele

                        Dan Diaconescu ziaristul nr. 0 al neamului  s-a lansat în campania pentru a fi ales preşedinte. (N-aş vrea să fie confuzie şi de aceea fac precizarea că în numerologie 0 este înaintea lui 1.) Si cum a declarat că alegerile vor avea loc acum în toamnă, timpul se grăbeşte în criză, ne-am gândit să-i punem la dispoziţie rezultatele  sondajului la care vă invităm să luaţi parte. 

                        Cu ţoţii la urne !!!

                        P.S. Găşiti urna la vedere pe coloana din dreapta

                        

                       P.S. Din pacate numaratoare se pare ca nu functioneaza. Si-a bagat coada,oarecine. Oare cine?...

Trei roţi dinţate

                    Dacă pui în linie două roţi dinţate într-un angrenaj mecanic, se dezvoltă până la urmă un sens al mişcării, o forţă ce poate accelera, în funcţie de Z (nr de dinţi). viteza de deplasare a unui vehicul. Meseriaşul ştie, unde trebuie asezată roata  mare_ condusă sau conducătoare _cea mică, într-un lanţ cinematic, pentru a obţine maximum de eficienţă cu minim efort.

                    La noi însă acum, pe timp de criză e problema, cu trei roţi. Aici teoria spune că roţile trebuie sa fie în angrenare totdeauna două câte două , niciodată trei în acelaşi timp, ca să nu se înţepenească.

                    Dacă te uiţi la cinematica televiziunilor mogulilor în fiecare seară, ai ocazia să vezi un vierme uriaş ce se scurge din ecranul televizorului, flasc si dizgraţios precum o râmă diformă.

                     El e vehiculul pe trei roţi!?... 

                     Numai că, în loc de paşi desfăşuraţi ordonat şi lin pe flancurile în evolventă, răsar în direct multe limbi şi picioare păroase ca la miriapod, ce  se zbat împleticindu-se învârtoşat în ţărâna virtuală a realităţii.
                     Multe capete, cu dantura chelită într-o uriaşă sforţare de elocinţă, PSD-istă, PNL-istă şi chiar PDL-istă stau la o masă cu viperele Vântului, muşcând-o pe Elena lui Udrea, cu graţie din părţile ei sensibile, în episodul 101 al filmului de pe caseta lui Dan Diaconescu, „Căruţa cu proşti.”

                      Si pentru că veni vorba  de DD, se pare că Dănuţului îi cam fuge iahtul de sub picioare şi se agaţă si el ca înecatul  de ce apucă.

Dosarul Albastrii

                         Ieşeam rar din casă, dar şi  acasă,  ce siguranţă puteam avea, cotrobăiseră în voie printre manuscrise şi cărţi în noaptea reţinerii noastre. La câteva zile mi-au bătut în uşă doi indivizi, prezentându-se ca fiind ziarişti la Scânteia tineretului, i-am zărit prin vizor,  nu le-am deschis, ce le puteam spune, filmul nostru era interzis  majorilor (de data asta),  nu celor minori.(...)Putea fi un test; în semiobscuritatea scării culoarea ochilor era înşelătoare. Avertismentul de a nu lua legătura cu presa, de a sta liniştiţi a funcţionat în ce mă priveşte.)

*

                        /.../Filã din dosar 89/CONSILIUL SECURITATII STATULUI/ Directia I-a/ Strict secret/Exemplar nr.1/ Nr 00134848/ 150/NM/  11 octombrie  1971. In dreapta sus sub Directia I-a

Avizul : De accord/ Semnatura olografa/ I Stanescu/ Nota Raport/ (Stănescu pare să fi fost ministrul)

                         In cursul lunii septembrie a.c. I.S.J. Arges a intrat în posesia unei informaţii din care rezultã cã mai mulţi tineri, printre care elevi, studenţi şi fãrã ocupaţie, se adunau într-un apartament din cartierul Trivale.

                         La aceste adunãri, în afarã de formele distractive, abordau şi  probleme cu caracter duşmãnos; despre artã, literaturã şi filozofie.

                         Informaţia a fost pusã în lucru prin dosar de urmãrire, la data de 4 octombrie 1971, pânã în present rezultând cã într-adevãr au loc adunãri ale unui grup ce s-a intitulat “ ALBASTRII”, Şi-au stabilit jurãmânt, conducãtor, comentând unele probleme politice în mod tendenţios şi duşmãnos, jucau poker, audiind totodatã şi postul de radio “Europa Liberã”. Din grup fãceau parte un numãr de nouã tineri.

                        Stabilindu-se cã cei de mai sus urmau sã se întruneascã în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de miliţie, s-a organizat prinderea în flagrant, ocazie cu care au fost gãsite 10 persoane la domiciliul numitului Radu Nicolae.

                         Din cele relatate de cel în cauzã şi soţia sa Radu Aglaia, Badescu Georgeta, Ionescu Toma şi alţii, rezultã cã, la iniţiativa lui Iordache Vasile, s-au constituit într-un grup pe care l-au denumit “Albaştri”. Participanţii plateau o cotizaţie lunarã (pânã la 20 lei), cu scopul de a acoperii cheltuielile ocazionate de întâlniri.

                         In cadrul întâlnirilor ce au avut loc la locuinţa lui Ionescu Toma Ion şi alui Radu Nicolae, tinerii amintiţi au purtat discuţii sporadice cu privire la concepţiile despre literature şi artã, au audiat postul de radio “Europa Liberã”, comentau ştirile şi jucau poker. In cursul lunii iulie a.c., în discuţii, au fãcut aprecieri negative asupra mãsurilor luate de conducerea partidului, pentru îmbunãtãţirea activitãţii ideologice şi cultural_educative.

                         Unii dintre ei  au fãcut şi aprecieri în sensul cã  libertãţile tineretului vor fi îngrãdite, cã în viitor se va scrie numai “literatura de partid” care nu exprimã ideile şi convingerile celor care le scriu.

                         De asemenea, membrii grupului au avut intenţia sã redacteze o revistã a grupului, în care sã-şi publice propriile poezii, fapt ce nu l-au realizat.

                         Având în vedere cele de mai sus, în scopul destrãmãrii acestui grup şi a prevenirii şi a altora similare, suntem de accord cu propunerea I.S.J. Argeş, de a se aproba punerea în discuţie publicã  a celor care au fãcut parte din grup.

                         Prin reţeaua informativã, se va urmãri poziţia tinerilor respectivi şi efectele mãsurii luate. / Seful Direcţiei I-a, General maior DUMITRU BORSAN/SS/2 exempl. NM/BO/.../

                         (De menţionat lipsa greşelilor gramaticale stilul şi stelele generalului de securitate sclipind reci printre rândurile desenate cu grijã, cu atâta grijã concentratã încât pierdeau pe drum simţul realitãţii, impotriva cui isi antrena statul instrumentul lui represiv?...)

Don Iker Iniesta are pretentii la mireasa

          Batavii ăştia veniseră aici în Sud-Africa, cu siguranţă puşi pe distracţie, cum s-ar zice, cum vi la neamuri la o nuntă, acasă, undeva la ţară, să stai în capul mesei şi la timpul cuvenit, să faci obiceiul, şi să furi mireasa ce ţi se oferă de bună voie, ca un trofeu, o oră două, depinde, fără spectatori şi arbitrii, s-o mângâi, s-o cântăreşti, să-i faci ce vrei, şi ce poţi, cât mai departe de sunetul vuvuzelelor.
          Căci burii, burii(…), boierii lor adică, cu sute de ani în urmă n-au fost leneşi precum ai noştrii, să facă zi din noapte, şi din noapte zi, cu limba muiată-n pocalul cu Murfatlar, şi cu ochii spurcaţi în ţâţele muierilor neaoşe, mai bălaie sau mai oacheşe, după cum da Dumnezeu, că oricum aburii le buluciseră de mult minţile.
          Ei burii, olandezii bagseamă colonizaseră teritorii călătorind în corăbiile lor suple, şi lăsându-şi ancora în inima şi gena istoriei continentului cu pielea întinsă, neagră şi lucind în soarele dogoritor.
          Coborâţi din avionul de Amsterdam; Van Bronckhort,Van Bommel, Van der Wiel şi Van Persie trăgeau cu ochii prin mulţimile de gurăcasca, împărţind ciocolată, atenţi să-şi recunoasca nepoţii. Ar fi stat şi ruşine de bună seamă, sămânţa bunicilor să nu prindă rod în solul fertil întors pe dos brazdă cu brazdă, şi mărunţit în căutarea diamantelor.
          Numai că n-a dorit Don Iniesta, cavalerul cu figura lui tristă.
          El, a descălecat de pe Rosinanta pe pajiştea verde ca sclipirea smaraldului, şi a bătut din piciorul lui mic strâns în ghiată Adidas, drept în semicercul de la centrul terenului. A bătut voiniceşte ţinând una şi bună că el are pretenţii la mireasă. N-a venit singur, ci cu-o intreagă armada roja, fiecare Pedro cu Rosinanta lui. Doar Iker Casillas venise pe jos, călarit se pare săracu, de Sara Carbonero(amestecaseră un pic posturile), dar i-a prins bine. S-au văzut kilogramele date jos când a zburat între bare, mai ager ca pasarea cerului.
         N-aveţi nici un drept(!), au spus parcă îngrijotraţi batavii, noi avem aici rădăcini , am semănat, am înălţat mori de vănt.
          Ne vom bate cu morile pentru războiul sfânt a zis şi Iker.
          Uimirea a fost deplină. Nu şi-au ascuţit săbiile de Toledo spaniolii, n-au aruncat Jabulani cu trasoarele, şi nici cu alte arme neconvenţionale. Pur şi simplu în iarbă, au început să ţeasă harnici, şi să împletească o plasă ca de paianjen, cu înflorituri admirabile şi linii geometrice pure.
          Olandezii, fotbalişti fiind, cunoşteau cât de cât dedesubturile şcolii flamande, dar parcă înmărmuriseră, nu intelegeau nimic din taina maiastră a lui Picaso. Morile de vânt olandeze, din când în când scrâşneau impresionant invocând nori negrii deasupra stadionului, şi chemând într-un strigăt de luptă vuvuzelele.
          Căzut din cer, probabil direct în cap, cavalerul în negru, arbitrul (alt cavaler, în deplinătatea stării rătăcitoare) nu-şi pricepea rostul şi, suav anapoda, împărtea cartonaşe galbene sau roşii, crezănd că sunt bonuri de ordine, cu codul de bare numai bun pentru oprirea intrarii in stabilimentul gloriei.
          Nu ştia bietul, că FIFA depăsise faza când era militantă a prostituţiei.
          In prelungiri Don Iniesta, cu Sergio Ramos, Pique, Xavi, Capdevila, Villa Xabi Alonso şi ceilalţi, la un semn, au aruncat plasa cu graţie, acoperind paletele morilor de vânt şi le-a înţepenit într-un zgomot asurzitor
          Alteţele regale spaniole au strâns mainile alteţelor regale olandeze bucurandu-se cu o moderată decenţă.
          Don Iker Iniesta în sfârşit fericit a luat in braţe pe Dulcineea si a declarat că nunta va fi celebrată in Spania

Marea finala de vis. Romania participă.

           În vis, se făcea o dâră ca o şină de cale ferată fosforescentă, ce flexa din când în când la circa 100/130 de metrii, urmând armonios curba întru totul dreptunghiulară a orizontului.
            Arena verde  ca un ecran uriaş ţine pe umeri întreg arealul galactic. La poarta din stânga, batavii se cocoţaseră ciorchine pe o locomotivă şchioapă (Arjen Robben era se pare la manşă) şi suflau concentraţi în vuvuzelele lor portocalii.
             Armada roja intrase în teren cu o mie de triste figuri, şi doar o singură Dulcinee flutura batista în inimile de tinichea ale cavalerilor îndrăgostiţi.
             Nu stiu cine avusese ideea ca mingea Jabulanii(numele de vădană al Dulcineei) să fie aruncată în joc de caracatiţa Paul, înainte ca Paul să fie sacrificat, şi copt la tavă pentru dineul de închidere al oficialilior.
            Închiderea lor era deja stabilită, imediat după ce Franţa, Argentina, Italia şi Brazilia au părăsit competiţia, victime ale arbitrajului corect.
             Cine a câştigat disputa în iarbă?...Ce mai contează. Până la urmă au câştigat Mutu şi fratele Becali. Mutu la Haga procesul cu Chelssea, iar Becali a recâştigat Steaua se pare, cu o cacialma la Piţurcă.
             2-1 rezultatul finalei. 
             Ar fi cazul să sacrificăm şi noi o oaie. Pun pariu că ne-o dă Becali cadou, cu preţul valizei.

Jabulani Adidas si starea planetei

          Aici doar aştern nişte gânduri, fără aroganţa de a le considera inventate de mine, sau valabile şi pentru alţii. Ni s-a dat libertatea de a ne arăta lumii în acelaşi timp cu libertatea de a pune vălul pe faţă. Şi ce dacă-l pui, misterul câteodată scotoceştee până dincolo de nuanţele pânzei  albe, negre sau gri, cu ochiul artistului, filozofului sau cel multiplu al spectatorului implicat sau nu în desfăşurare.  

          Cine poate şti dacă vălul, sau lipsa lui, minte.?!... Sarabanda diversităţii tinde spre infinitul concentraţional sau concentraţionar. Acelaşi drac?!....Altul.                                                      Expresia pare dincolo de noimă şi norme, dar mie mi se pare OK. Supermarfă.

           Puţine întâmplări ne apropie la scară planetară, intr-un sentiment, într-un gând, într-o ideee, într-o stare de spirit. A fost poate pasul pe lună. A fost n-a fost?!... A fost 11 septembrie. A fost n-a fost?!...A fost Zidul Berlinului. A fost n-a fost?!... Este fotbalul de duminică, zeul care în ochii întregii planete, deliberează parte din bucuria lumii. Este nu este?!...

            La NASA se fac ultimele calcule. Mingea Jabulani Adidas se poate rostogolii liniştit. Sigur traiectoria ei va fi sub control. Va fi nu va fi?!...

PS. Am veşti din Olanda că pasariicetii i s-au legat fundiţe "albastre" şi-a rămas agăţată în trafic. Mai bine băieţii ar lăsa secu-larizarea blogurilor şi s-ar duce să sufle în huhuzele pentru binele şi confortul planetei

  ...

Trafic

              Pasărea ceţii încă n-a cucerit aerul din valea mănoasă a Nilului. Seminţele, cele mirabile au rămas ascunse în galerii. Nici o hartă, fie originală din piele de bivol, nu te scoate singură în lumină. Şi nici cuvintele sacre nu prind o gură de cer. Armele nu mai vorbesc de mult între oameni. Numai arginţii pâlpâie în glorie deasupra lumii.


              Mă îmbăt de mine ca un pom care şi-a-nghiţit frunzele şi adastă uscat la răscruce.

Flash

Lupta cu umbra 2. Se dedica poetei Magda Grigore

eu şi umbra mea

am decis sa rămânem pereche,
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră

(consensual e o alegere prestabilită,
singura,
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei,
l-am stârnit pe Dumnezeu,
liberul arbitru
ce stă între noi,
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)

ne sprijinim unul pe celălalt,
în intuneric acum.
ea stă cuibărită ca un ghem al fricii
în mine,
încărcându-mă cu ioni negative Qi,
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane

…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente

…stalactitele timpului,
ca nişte stâlpi fragili
de susţinere

la capătul drumului
pe dedesubt,
în lumină,
sprinţară ca o veveriţă,
umbra sare înaintea mea,
şi în jurul meu.

ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare,
călcând uşor furnicile
şi nisipul,

şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei

Imagine: http://3.bp.blogspot.com/_92OuqeA00_U/TDA38aKjyhI/s1600/spaceimages_2082_55151140.gif

Vanatorul de sacru _ Magda Grigore

Exercitiul umbrei

cu laserul

în mâini

ca un lujer

copilul magistru

trasează

conturul

inexorabil al clipei

îngeri

cu trupurile

străvezii

aşezaţi

în bănci lustruite

deprind

exerciţiul umbrei

din timp

în timp

pe masa

de joc

crupierul de lut

răstoarnă

gloanţele de argint

Dosarul Albastrii - Capitolul...

       Am recitit câteva pagini înapoi, din carte. Mi se pare că nu se alcătuieşte aşa cum doream, şi cum ar fi potrivit. Personajele albastre, adică noi, sunt încărcate cu o doză destul de mare de ceaţă şi suspiciune, sunt analizate pe toate feţele şi o anumită tensiune negativă înfloreşte printre rânduri, ca un perete bătut insistent de ploaie, pe la colţurile căruia se insinuează igrasia.

       Iar partea cealaltă, a securităţii, către care normal, ar fi trebuit să fie focalizată o lumină mai rece, mai dură, e doar o masă amorfă e drept cenuşie, lipsită de siguranţa privirii chirurgului ce străpunge pielea cu fracţiuni de secundă înaintea bisturiului, trasând apriorii imaginara hartă a inciziei. Poate că din cauza repulsiei pe care am avut-o dintotdeauna pentru morţi, (tata a murit când eram copil) nu am putut privi, nici într-un film real şi cu atât mai puţin în carte, o disecţie pe cadavre.
       Unde au dispărut zâmbetele, feţele senine, deschise, predispuse să nu piardă scăpărarea unei idei, străfulgerarea unei metafore, represiunea unui sentiment ce te-ar fi putut trăda dacă partenerul sau partenera te-ar fi privit dincolo de vorbe?...
       Unde a dispărut încrederea?
       Mariana Ştefan obisnuia să-şi sprijine culcată pe umarul meu, învălmăşeala gândurilor şi dintr-o dată parcă prin părulul ei bogat, vălurit, apele se scurgeau liniştit sub muselina uşoară întrezărind prundişul pulpelor albe, lungi, abandonându-se mangâierii din vis. Tăcea aşa de frumos! Se cuibărea în tăcere abandonându-se probabil iubiţilor ei secreţi.
       Şi acel Nae, impetuos, naiv.
       Iordache, lunecos ca lumina unui opaiţ, licărind doar atât cât să întreţină misterul.
       Gess, ca o flacără vie arzând lângă staţia de benzină_sub 18 ani.
       Şi fără-ndoială Claudia, fata dintre cele două chepenge. Pe care să-l deschizi mai întâi?... Nu aveam curajul şi nici discernământul să privim în adânc.
       Răsturna cu un sunet de flaut concertul înalt al viorilor, sau se alinta ca o pâpădie în bătaia vântului dirijându-i aleanul, mai dinspre sud, s-au din nord, după cum îi dicta sensibilitatea scheletului ei de femee, din care zăpăcise Dumnezeu o coastă când a fost să fie.

In metru clasic

      tot mai rar aerul
agăţat de inele
în cochilii cu var
suspendat pe schele

      şi verdele în clorofilă
dansând eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

      apoi cumpăniră
toate apele
şi mai pietre se dovediră
aproapele

      golit de ziuă
cerul în noapte
pisează- n piuă
stelele coapte

      gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
tot mai târziu

      în mireasă dospeşte
un viitor criminal
pâlpâie ca sămânţa
dintr-un portal

      îmi ies din mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

Dosarul Albastrii - Capitolul 12 - Flashuri

                   Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta ne-au dus într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat.

                   Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Tot activul. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.

*

                   Filă din dosar nr 91/Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de securitate jud.Arges /Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului/
                   Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit “Albaştri” din oraşul Piteşti – Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandrina .
(Mă opresc aici pentru că trebuiesc făcute cel puţin două precizări: 1). Confruntând tabelul din procesul verbal al “flagrantului” cu inşiruirea din raportul de faţă se constată uşor că doar cinci nume din opt se regăsesc în ambele situaţii. Au dispărut din flagrant Costea Teodor, Stancu Constantin şi Călin Vlasie, ai căror părinţi erau, sau aveau legături cu sistemul, şi au apărut nume noi precum Iordache Vasile, Claudia Duminică şi Pia Alexandra, nume de altfel din grup. Există şi o ciornă ataşată în dosar pe care apar în plus Virgil Diaconu şi Herţoiu Doru, mai norocoşi, negăsiţi probabil la domiciliile lor în noaptea respectivă. Şi, 2). La dosar sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea este scoasă doar sintagma, “cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă”, după care se continuă în amandouă, “iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae…” De ce s-au ruşinat organele să amintească “urmărirea informativă”?... Să nu se facă de râs, au primit dispoziţie, dat find subţirimea argumentaţiei ?... Ce le-a diminuat avântul?… Oare desfăşurarea de forţe din “Planul de operaţiuni” militare etalate la flagrant nu era justificată ?...) Să continuăm deci:

*

                   Să continuăm deci:
                   Din materialele obţinute cu ocazia cercetării şi în timpul urmăririi informative s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?...)în care denigrau politica partidului, statului şi literatura romană, audiau emisiunile transmise la postul de radio “Europa Liberă”, redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului.

*

                   Huo!, auzeam strigându-se. În sală circulau poze, regizate desigur artistic, „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă, când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri...”

*

                  Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, professor de limbă romană , în prezent fără ocupaţie – refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat – autorul unei fiţuici anonime cu un conţinut profound duşmănos intitulată “ Fraţi ţărani”, care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor precum şi îndemnul lui ca ţăranii să treacă la acţiuni violente în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigurându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti
(1967 ?... eram în 1971 Dumnezeule, patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stalp în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate pânã acum)
                   În scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al C.S.S.
                  Organizarea adunării a fost făcută de către comitetul judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa elevilor şi studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri muncitori şi profesori.
                  După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un numar de 20 persoane, dintre care au vorbit 13.
                  Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor.

*

                  “Aş vrea sã-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţã de faptele reprobabile de care s-au fãcut vinovaţi aceşti tineri. E adevãrat cã noi azi nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cãrţi şi din filme. Nu este posibil sã desconsiderãm realitatea contemporanã nouã, aceastã viaţã unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare. Cu ce aţi rãmas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadã a Gãrzii de fier, a fascismului? A trãdãrii de patrie ? V-aţi transformat în nişte fiinţe mârşave, gata sã vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii strãine faţã de propria noastrã culturã, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert; cã nu cunoaşteţi profund, nici pe una nici pe cealaltã
                   V-ati întrebat vreodată, dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-ati făcut vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public ?... Aveţi însã posibilitatea pe care v-o oferã societatea noastrã socialistã sã vã regãsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit pentru a vã integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale cei care asigurã zi de zi prin munca lor o viaţã tot mai plinã de satisfacţii.”(Din cuvântul citit al elevei Pudzaru Elena de la Liceul de fete Zinca Golescu din Piteşti)

*

                   “Stau şi mã uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine sã explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte sã ne exprimãm mâhnirea în cuvinte radicale , dar ne-o exprimãm prin urã şi dispreţ.Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?...Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească? Pentru grupa lor “albastră”?...Îşi mai dau şi denumiri de culori, al căror sîmbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus smoală, sau cenuşă…”( Din cuvântul tânărului muncitor de la Uzina de autoturisme Piteşti- Stancu Vasile)

*

                   “Sunt impresionat pentru cã am posibilitatea sã vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat cã aceşti tineri au putut concepe asemenea isprãvi incompatibile cu morala şi etica societãţii noastre socialiste. Sunt complet uluit cum de au putut sã se organizeze într-o organizaţie şi sã-i dea o asemenea denumire. Scriu postului de radio “Europa Liberã”,cu ce drept şi în numele cui?
Condamn total faptele lor şi cer şi eu ca ceilalţi antevorbitori sã li se aplice pedepse aspre şi sã fie încadraţi în lege. Din cuvântul studentului Ioniţă Petre de la Institutul de subingineri Piteşti

*

                    Claudia Duminică, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „totul e o minciuna, e o intoxicaţie” (cu şi despre muncă ?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte ! … Nu vorbeşte prea mult…I se smulge microfonul din mânã. Se ridicã în salã Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit sã punã o întrebare lãmuritoare. Ne ştia …Nu era pe lista oficializată a vorbitorilor. Este forţat sã stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.

*

                   Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă cât şi “Albaştrii” sunt elemente parazitare, imorale lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte.

O gura de rai

       Un tunet sparge valea. Pârâiaşul îşi despleteşte netulburat susurul armonizat de pietre. Am abandonat ţipătul monoton al huhuzelelor străpungând burta televizorului cotropit de fotbal şi circ. Părăsind şoseaua azi am ales un colţ de rai liniştit poposind într-un defileu, drept în inima dintre munţi a Poenarilor.

       Micii sfârâie pe grătar, berea se răceşte în firul de apă, Alex aruncă cu pietricele în pârâu bucurându-se de stropi. Doar furnicile par agitate, dar eu ştiu sigur că nu va ploua. Cine să tulbure bucuria copilului ce a luat în stăpânire circa 8 m de prundiş şi-i exploatează sârguincios.
       In căldarea dintre munţi răcoarea dospeşte plăcut. Briza rostogolită de pe versanţi spală verdele peisajului.
Doamne bradul acela ţâşnit direct din stâncă…va să spargă norii!

Imparatia Bookfest 2

HuHuzele in Gradina Maicii Domnului

            Ochii şi urechile lumii sunt pe Sud-Africa. Intreaga planetă e într-un dans fantastic sub semnul magiei. Mingea de foc Jabulani SE ROSTOGOLESTE pe cer pentru o vreme SUBSTITUIND soarele şi luna.

            Mai egali ca-n copilărie spectatorii au rupt bariere şi ziduri descătuşând şansa istoriei. Regi şi cerşetori în aceeaşi capelă si-au unit glasurile în rugăciune. E un singur zeu, şi un singur preot va câstiga dreptul la nemurire. Fără săbii, fără pumni, fără ură, fără gânduri ascunse vom scanda în final fericiţi: AR-HEN-TINA! AR-HEN-TINA!...ori: BRA-SIL! BRA-SIL!

Cobor privirea. Zăresc năuc telecomanda, Apăs butonul. Dracu mă-ndeamnă să intru în grădina Realităţii. Aici e criză, e Boc, e luptă la baionetă cu BLONDA DE LA TURISM, e vuvuzele … La noi sunt adevăratele vuvuzele. Spuma vuvuzelelor, PUMA DEL SOANA îşi umflă foalele şi behăie cu vuvuzelu (ăla chelu) după cum bate VANTU să sporească şeptelu… JOS-BA-SES-CU ! JOS-BA-SES-CU!

Trebuie sa luam atitudine

Rosia Montana e sigur istorie, e sigur lupta, dar nu e sigur viitor...

Un link, un indemn si o posibila atitudine:

http://munteanul369.wordpress.com/2010/06/15/trebuie-sa-luam-atitudine-in-cazul-rosia-montana/

http://www.visittransilvania.ro/images/rosiamontana2.jpg

Paralela 45. Lansare de carte la Bookfest.Andra Rotaru prezentata de Octavian Soviany

Flash

Trilema şi-a închis dilema _ PA

                   „In urma ponderarii listelor depuse de cei 8 juraţi, am plăcerea sa vă anunţ clasamentul. La secţiunea Creaţie :”

PA #96 scor 10.22
PA #51 scor 10.56
PA #81 scor 10.78
PA #84 scor 11.00
PA #130 scor 11.22
PA #135 scor 11.67
PA #61 scor 12.11
PA #72 scor 12.22
PA #109 scor 12.33
PA #64 scor 12.44
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema. Bineînţeles ca mi-ar fi plăcut mai mult, ca intre PA-urile 51 si 81(opţiune proprie), premiate pe drept, să stea meritat si PA-ul meu, 61. Dar cine mai ia în seamă azi avatarul pensionarului. El se taie ca macaroana, ca pensia, ca frişca în malaxorul găştilor ce funcţionează pe net mai abitir ca în parlament. M-am clasat pe 7. Ce numar!
                   7 zile ale saptamanii, 7 planete, 7 trepte ale desavarsirii, 7 petale ale trandafirului, 7 culori are curcubeul, 7 capete are cobra de la Angkor, şi numai 7 păcate au cei 8 juraţi…
                   Intre timp am primit un comentariu teoreticizant de la Mircea Popescu şeful Trilemei, care bine combate
“Sigur, orice alegere e discutabilă si orice verdict atacabil, dar sincer spun, locul şapte din o suta şi patruzeci de concurenţi nu mi se pare că-i o neluare în seamă. Chiar dimpotriva.”
                   Nu vreau sa fiu greşit înţeles. Eu nu contest jurizarea, concursul în sine, ba dimpotrivă, repet:
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema.

Bookfest in imagini. I T Ionescu

Impãrãţia Bookfest

                           Impãrãţia Bookfest m-a primit ca pe un curtean oarecare. Aşa şi voiam sã fiu un oştean anonim în suitã, fãrã misiuni speciale, care sã-mi întrebuinţeze timpul dupã un plan prestabilit.
                          Atâtea domniţe ciorchine la ferestre, pe prispã, cocoţate pe standuri, cu volanele rochiţelor rãsfrânte viu colorate eliberând parfumuri de vrajã, în rând cu roiuri de curtezane zglobii, provocatoroare îmbiind mulţimea de gurã cascã sã guste oferta proaspãt culesã din livezi intensive de hieroglife şi pomi fructiferi, pe care încã sclipeau picuri de rouã.
                         Atâtea ogeacuri plasate viclean pe rafturi ceva mai discrete gâdilând fineţurrile şi orgoliul cunoscãtorilor!
                         Ce sã alegi mai întâi, cetãţile consolidate ale editurilor consacrate, sau modernitatea spectaculoasã a celor noi cu pereţi înãlţaţi din aluminiu şi sticlã ? Brumar, Cartea Romaneascã, Tritonic, Paralela 45, Polirom, Curtea Veche, RAO, Eikon, Ars Docendi, Humanitas, Nemira, ALL, Gramar, Nestor, Teşu şi celelalte. Si împrejur prinţi si prinţe, nãscuţi sau fãcuţi, blazaţi sau blazonaţi, bazaţi sau bazonaţi dupã obiceiul locului.
                         Si multe contraste, dincolo de incidentul iliescian, dincolo de paza cu arme automate sub care perora din rãrunchi Cartianu, Adevãrul lui (oare numai al lui?)

                         Despre contraste, în cateva imagini. Voi revenii curând

Invitatie la Bookfest 2010