Nici acum nu sunt sigur ce m-a hotărât ca ultimele şase zile de concediu să la petrec pe lună. Culuarul sudic al staţie selenare se golise şi toti pasagerii se aşezaseră în sala mare cât un stadion, cu feţele întoarse către peretele de sticlă unde în câteva clipe trebuia să înceapă spectacolul mirific al răsăritului, pentru care săptămânal se organizau zboruri de agrement în toate cosmoporturile de pe tera.
Planeta albastră elibera centimetru cu centimetru soarele captiv de dincolo, şi jocul de lumini fantastic tâşni tulburător ca un tzunamii de raze spre uimirea încântată a asistenţei. Un spectru muzical încărcat de sunete cosmice _ înregistrate în călătoriile intergalactice, la modă, după ce străbunica NASA îl dăruise ca o chemare a spaţiului, melomanilor iniţiaţi _ se revărsa din uriaşa sfera transparentă de deasupra noastră. Nu părea regizat, căci se insinua inperceptibil crescând în intensitate o dată cu spectacolul mirific ce se prăvălea absorbit de lentilele ochelarilor setereoscopici activi 3D.
În general am ramas un sensibil, cu toate încercările cu care viaţa m-a tăbăcit. M-am întors cu spatele şi cu o lacrimă în colţul ochiului stâng, făcând câţiva paşi în partea opusă, către peretele care primea imaginea rachetodromului ce rămăsese să-si îndeplinească sârguincios, cu cele 7 piste rotunde, ospitalitatea recunoscută de gazdă primitoare călătorilor întârziaţi. Au trebuit să ocolească o ploaie de meteoriti ce ameninţaseră la un moment că se înscriu pe o traiectorie periculoasă.
Inima mea dintr-o dată a început să pompeze precipitat. În faţă, pe un fotoliu electromagnetic invizibil ce se ridica din podea simultan cu gândul manifest de a te aşeza, (se pliase perfect mulând odihnitor dorsalul tinerei femei cufundate în lectură) stătea retrasă nimeni alta decât frumoasa blondă, stewardeza ce mă însoţise la bord şi-mi oferise să gust înainte de prânz din brandul de ţară, licoarea aceea aromată, naturală,unică şi inconfundabilă ţuică de Piteşti. De când liniile aeriene româneşti o adoptaseră ca brandy naţional au fost depăşite companii de renume, TAROM-ul plasându-se undeva în faţă, mai ales la transportul de persoane.
Părerea mea sinceră este însă alta. Frumuseţea stewardeselor şi amabilitatea lor proverbială cred, a fost decisivă în ascendentul covârşitor asupra concurenţei.
Stewardeza mea citea versuri din cartea bunicului “Îngeri surfând” pe care i-o făcusem cadou la coborârea din aeronavă. Era fără îndoială o carte rară, bunicul negâsind un sponsor a scos-o într-un tiraj foarte mic ce s-a dovedit până la urmă a fi benefic, sporindu-i valoarea.
Scramjet-uri, turism spatial, oraşe zburătoare cu peste 1000 de pasageri, combustibili eco, noua energie înlocuitoare a kerosenului, hydrogen lichid, motoare ionice, pilotate de la distanţă sau complet autonome, supersonice sau hipersonice(...) De unde era să ghicesc!... Toate acele minunate obiecte zburătoare de care povestea cu lux de amănunte s-au pierdut pe la urechile mele ca fâlfâitul unei aripi de pasăre. Mai important foşnetul bluzei de mătase pe pielea lucioasă, miresmele florilor de câmp, gustul de rodie al buzelor, de unde să ştiu ce-mi va cere juriul să descriu la proba XXV- a, a concursului SuperBlog ?!
Notă a autorului: Simt nevoia să precizez juriului Companiei TAROM, că în hotel stewardeza mea n-a purtat uniforma albastră.
Nota: Aceasta postare a fost notata cu 53 de puncte
Nota: Aceasta postare a fost notata cu 53 de puncte
