În căutarea timpului pierdut

             Uneori mi se pare că pedalez o bicicletă care merge în gol. Aceiaşi copaci desfrunziţi pictaţi pe pereţii rotunzi, par că se deplasează cu mine odată, dându-mi senzaţia că oriunde s-ar căţăra pulsul şi oricât mi-aş alerga ritmul respiraţiei, rămân sub un clopot spongios de sticlă. Un timp oprit ca şi lanţul căruia i s-au rupt zalele. Pedalez în gol. În peretele sarcofagului e o uşiţă de tablă cu o tăietură pe unde se introduce cardul.     

          Cititorul de card alimentează, în funcţie de gând, cât e tragerea şi programează clipele cuvenite să priveşti dincolo de peretele tău. Trebuie să am grijă, mi s-a spus la intrare, uşiţa se blochează când se termină contul. Eu am ales din listă femeia, misterul ei mi s-a părut la un preţ rezonabil.

          Dincolo de fereastră o copilă blondă, tristă, cu faţa angelică, obosită. N-am zăbovit, privirea flămândă strecurându-se în jos ca un pârâu năvalnic despletindu-se printre coline, după o ploaie repezită de vară. Ca să valorifice timpul clienţilor, eliberată de vestminte îşi mângâia sânii provocator, unduindu-şi albia trupului şi apele se revărsau risipindu-se în mine ca într-o oglindă care nu-şi mai simţea marginile.

          Celula ei, spre deosebire de a ta, era înconjurată de ferestre. S-a mai deschis o uşiţă în partea opusă, întrezărindu-se un grup zgomotos de tineri. Faţa copilei s-a destins, mi-a întors spatele îndreptându-se către turbulenţi. Aceştia, aruncând cu pietre, au spart cumva fereastra şi au reuşit să pătrundă în interior declanşând sărbătoarea desfrâului.

          Probabil contul meu se sfârşise, sau pietrele aruncate stricaseră mecanismul căci uşiţa mea s-a blocat deschisă. N-am mai putut privi. M-am urcat pe bicicletă întors cu spatele şi am continuat să pedalez. Uimit, mă urmărea imaginea, iar timpul şi copacii treceau pe lângă mine, acum.

Steaua a cucerit cetatea Ajax

          A fost o teribilă încleştare cum îi stă bine unei victorii, ca să-şi cucerească temeiul de a trece pe sub arcul de boltă direct în istorie. Cu bătălii ca aceea de aseară, fotbalul şi-a recâştigat dreptul să-şi aşeze cărămizi la propriul lui templu. Duelul de la final, cu arme adevărate, a pus capăt fericit unei zile sub semnul zeilor ce va fi să dăinuie pe măsura faptelor în poveste.

          Solemnitatea celor spuse nu mi se pare a fi deşănţată pentru că pe dreptunghiul verde al Stadionului Naţional, în faţa noastră, a spectatorilor si milioanelor de telespectatori ce parcă nu îndrăzneam să fim încrezători, eroii depăşindu-se pe ei ne-au redat demnitatatea de a ne putea împlinii bucuria.      

          Cu atât mai mult nu mă pot preface în a evidenţia în primul rând echipa, servind principiul unităţii şi coeziunii, când eu, am văzut acolo pe câmpul de luptă în primul rând trei lideri de marcă: Vlad Chiricheş, Chipciu şi Latovlevici. Ei au fost, de data asta, de departe căpeteniile strălucitoare ale Stelei şi în jurul lor sau strâns prinzând curaj oştenii.

          Poate că sunt puţin nedrept cu Gardoş, cu Filip cu Popa cu Tătăruşanu că-i fac doar simplii oşteni. Fără iscusinţa lor n-ar fi fost posibilă victoria. Rezumând în câteva cuvinte, aseară Steaua a cucerit nu doar cetatea ce părea inexpugnabilă a Ajax-ului, am credinţa că ne-a dezţelenit înnainte de toate inimile împietrite, să putem semăna acolo bucuriile simple.

          Felicitări Steaua!

P.S.

          O singură umbră la sfârşit, târziu în noapte. Lamentaţiile lui Gigi Becali scălâmbăindu-se în faţa camerelor şi încercând să se caţere cu milionul lui de euro pe Muntele Athos, deasupra tuturor lucrurilor. Dar n-a reuşit să ne strice seara.

Dragobetele sărută fetele

            Cam pişicher, Dragobetele sărută fetele!

          De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere se pare, a semănat în urma sa voit, atâta ceaţă şi uitare de sine. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure şi ele chipurile să adune flori şi bureţi, să obosească repede, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele dornice, întredeschise, sărutul promis al Dragobetelui care iată că în sfârşit a venit. Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă, cu apa topită din omăt stropinduse în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să fie iubită.

          Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24, ea de ce să nu se repete în 28? De dragul sfârşitului lunii  februarie şi de bucuria trezirii la viaţă a primăverii, se poate prelungii în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, care nu-i aşa, nu-i atât de sigur că va izbândi până în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.

          Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani. Mai curând aş miza în urmele dace. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioare iuţi!

          După credinţa poporului meu în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată, aceste locuri în care ne-am născut, se pare că am avut acelaşi zeu.

Şah la Fermă

             Klaus Iohanis s-a înscris în PNL. Trebuie să recunosc e o mişcare surprinzătoare ca şi cum un mare maestru şahist, după studii îndelungi, revine la masa de joc, se uită fix la adversar, porneşte ceasul şi dă şah la regină, cu calul. Mă nene, în clipa aia ai putea crede că s-a dus dracului stabilitatea, atât cât era, pe eşicherul USL şi a venit valul!

          Ce l-o fi găsit pe Antonel, tot mai mic cum e el şi lovit de asteroid, să şi-l ia alături pe ursul ăla solid, care-l privea de sus la Conferinţa de presă? Nu-i ajunge taci-turnul ăla nesupus de Tăricelul, făcând viraje pe motocicletă în şeptelul de piese negre? Cu nebunul de Orban scăpat din lesă, cu Ghilimanul primarul şi Juvară pioni principali, în formulă completă întregind coşmarul? Taman acum la Congres?

          Nu pricep planul să mă pici cu ceară! Nu-l înţeleg.

          Şi ce-o zice Pontonel? Că pe bune, Iohanis e mai bun decât el. L-o fi adus să-i arate pisica!? Orice s-ar spune, înclin să constat, n-a fost boierescu nici cât i la tot fluturat pe Oprescu, lui Crin!...

          Şah de doi în tandem.

          Cu albele, Doctorul şi Dottore Pontonel, iar cu piesele negre, Iohanis şi tu more Antonel. Sarea şi piperul. Preşedintele şi premierul

          Mai bine table că şahul nu e de noi!

          Hai maestre, dă cu zarul!...

Viki's View Alexandru

                                Tortul provenit de la Cofetaria Cafina. Desavarsita finetea gustului !

             Astăzi Alexandru împlineşte nouă ani şi doi, după operaţia din Germania, de când merge la Napocensis.

          Realizările sunt vizibile. Ascultă, înţelege, recunoaşte şi se bucură.

          De la o vreme nu se mai bucură singur. A învăţat să ne facă părtaşi bucuriei sale şi ne provoacă, luminându-ne zilele. În deşertul care nu speram să se mai sfârşească, au apărut oaze. Dunele de nisip au rămas în urmă şi în umbra palmierilor jocurile copilăriei prind să se infiripe. Nu cu intensitate, nici pentru mult timp, dar cu atât mai plăcut spectacolul. Razele jucăuşe din ochi, îi luminează faţa şi glasul gâlgâit, se rvarsă ca apa într-un pahar prea-plin. Şi tu eşti acolo. Îi arunci mingea, sau îl stropeşti cu apa din bazin.

            Altfel, încă nu rosteşte cuvintele. La trei ani într-o sală de operaţie şase ore sub anestezie, le-a pierdut. Nu le-a  mai găsit rostul, nu le-a mai strigat înapoi. Ştiţi povestea, dacă nu, o găsiti pe blog.(Povestea lui Alexandru)

          Săptămâna viitoare plecăm în Olanda. O bună prietenă ne-a pus în legătură cu inventatorul unei terapii Viki's View, Paula Bartolomeus, care în împărăţia ceţii se luptă cu autismul smulgând copiii din braţele zmeului.

          Este asigurată doar lupta. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Paulei poate vom izbândii.

          La mulţi ani Alexandru! Vorbim.