Steaua a cucerit cetatea Ajax

          A fost o teribilă încleştare cum îi stă bine unei victorii, ca să-şi cucerească temeiul de a trece pe sub arcul de boltă direct în istorie. Cu bătălii ca aceea de aseară, fotbalul şi-a recâştigat dreptul să-şi aşeze cărămizi la propriul lui templu. Duelul de la final, cu arme adevărate, a pus capăt fericit unei zile sub semnul zeilor ce va fi să dăinuie pe măsura faptelor în poveste.

          Solemnitatea celor spuse nu mi se pare a fi deşănţată pentru că pe dreptunghiul verde al Stadionului Naţional, în faţa noastră, a spectatorilor si milioanelor de telespectatori ce parcă nu îndrăzneam să fim încrezători, eroii depăşindu-se pe ei ne-au redat demnitatatea de a ne putea împlinii bucuria.      

          Cu atât mai mult nu mă pot preface în a evidenţia în primul rând echipa, servind principiul unităţii şi coeziunii, când eu, am văzut acolo pe câmpul de luptă în primul rând trei lideri de marcă: Vlad Chiricheş, Chipciu şi Latovlevici. Ei au fost, de data asta, de departe căpeteniile strălucitoare ale Stelei şi în jurul lor sau strâns prinzând curaj oştenii.

          Poate că sunt puţin nedrept cu Gardoş, cu Filip cu Popa cu Tătăruşanu că-i fac doar simplii oşteni. Fără iscusinţa lor n-ar fi fost posibilă victoria. Rezumând în câteva cuvinte, aseară Steaua a cucerit nu doar cetatea ce părea inexpugnabilă a Ajax-ului, am credinţa că ne-a dezţelenit înnainte de toate inimile împietrite, să putem semăna acolo bucuriile simple.

          Felicitări Steaua!

P.S.

          O singură umbră la sfârşit, târziu în noapte. Lamentaţiile lui Gigi Becali scălâmbăindu-se în faţa camerelor şi încercând să se caţere cu milionul lui de euro pe Muntele Athos, deasupra tuturor lucrurilor. Dar n-a reuşit să ne strice seara.