Joc cu răsăritul de lună

Cu noi odată pe coama muntelui

urcă luna.
Întunericul lunecă printre pietre.
Aşez cu grjă talpa piciorului
să nu calc şarpele.

Pielea lui rece te săgetează ca arcul.

Aş putea să întind mâna

aplecat peste balustradă,
să ating marginea lunii şi să împing
rostogolind,
ca pe uliţă în copilărie, cercul. 

Mai bine prind o rază

să-mi fac o vergea de argint.
Dar raza lunecă sub bluza ta roşie
strecurânu-se ca un şarpe în culcuşul cald
şi muşcand mărul.

Mă simt ca dracu!

Aevărul e, că odată
mi-ai promis că mărul ăla e numai al meu!