De Budapesta ne-am
despărţit către orele 12, după ce am mai făcut un tur al oraşului pe partea cu
podurile să mă asigur dacă mai flutură steagul secuilor pe clădirea
Parlamentului maghiar. Mărturisesc nu l-am văzut arborat, dar trebuie să admit
cu ochelarii mei nu am vizibilitatea profesionistă din obiectivele camerelor ascunse
ale presei.
Am aruncat pe şestache o sticlă în Dunăre cu filmuleţele
nopţii trecute însoţite de un mesaj cifrat cu destinatar Brăila. Am eu acolo un
pictor grafician pe Constanţa Abălaşei Donosă care să le recreeze artistic şi să
le treacă cu semnătură în patrimoniul nostru naţional. Salutare Constanţa
totdeauna mă bucur de tablourile tale şi mă bucur că mă citeşti.
De data asta părăsindu-şi Nikonul, la volanul maşinii a
urcat Cristina şi nu i-a mai dat drumul din mână până hăt în Germania cam 1000
de kilometrii. N-am văzut mare lucru căci panourile cu care sunt înconjurate
autostrăzile, muşcă îndărătnic din peisaj. Vesticii ăştia nu lasă la vedere
nimic din ce poate produce bani şi le umple contul. Când riscul vizibilităţii
devine mare, mai toarnă aşa din senin un tunel să-ţi radă tot orizontul
Ţine cu siguranţă şi Dumnezeu cu ei. Uite spre exemplu în
Austria. Cum am trecut graniţa din Ungaria tot pământul s-a acoperit cu zăpadă,
soarele dispărând în ceaţa din nori. Nu degeaba cultivă ei mai puţin grâu şi porumb
şi mai mult schiuri şi pârtii.
Ne-am făcut socotelile, am mai umplut rezervorul o dată cu
motorină, pe fică-mea am ridicat-o din scaunul de şofer, cu aprecierile de
rigoare, dându-i rangul de copilot internaţional oferindu-i libertatea lui
Laurenţiu cu cap compas ZWOLE pe direcţia Olanda să se manifeste.
Intervenţiile pe GPS ale Ioanei ne-au încurcat puţin la
intrarea în Olanda. Era firesc să mai şi greşim cu reţeaua aia fantastică de
autostrăzi. Oricum la două şi jumătate noaptea am ajuns la destinaţie. Ioana
şi-a făcut datoria aducându-ne în zonă, punct ochit, punct aproape lovit. (a
fost doar un ricoşeu micuţ de câteva case, corectat urgent cu telefonul).
Ne-am bucurat cu Claudia şi Martin de revedere şi am trecut
la poveşti.
Felicitări pentru blog! De rău, nimic... numai de bine! O să revin! Toate cele bune!
RăspundețiȘtergere