Reţeta pâinii

           Reţeta fabricării pâinii nu e deloc complicată. Ba dimpotrivă. Se amestecă drojdia cu puţină sare şi făină, se pune apă cât cuprinde şi se dă drumul la malaxor. Se învârteşte bine malaxorul, cât are în program, ştie el mai bine decât noi(!), apoi se porţionează şi se bagă la cuptor aluatul. Minutele de coacere sunt fără îndoială bine stabilite şi cuptoarele eliberează din pântece, odată cu pâinea, mirosul ce se propagă şi se lasă  cu stratul de brumă dincolo de gardul dinspre vinalcol. E semnalul care scoate în curte câţiva muncitori ce duc la schimb, către gardul dinspre fabrica de pâine, un braţ de sticle. Schimbul se face sub privirea îngăduitoare şi tulbure a celor doi paznici ce stau de vorbă.   

          –Auzi mă Vasile, cică ar fi căzut zidul Berlinului.

          Aici intervine organul vigilent al securităţii statului, ce şi-a întins tentaculele primind de undeva  din reţea informaţia. Echipa de control complexă(Colonelul Postolache şi Căpitanul Ghiţă) venită ad-hoc în schimbul de noapte şi-a făcut treaba responsabil, a cântărit sacii de făină, drojdia, cantitatea de sare, metrologizând şi cântarul căci luaseră cu ei în trecere, de la vecinii de peste gard, o sticlă cu un lichid special ce avea o masă îmbuteliată, fix de un kilogram.

          Terminând treaba, aşteptau acum lângă malaxor, la o masă improvizată acoperită cu catifea albastră adusă din sala de şedinţe, degustând lichidul din recipientul standard şi întocmind procesul verbal. Dimineaţă la ora 7 rezultatul controlului trebuia să se afle în mapa de piele de bivol pe biroul primului secretar. Întâmplarea face că pe primul om al judeţului îl chema Bivol, fapt pentru care atunci când a venit la noi din CC, ăia de la Gospodăria de partid au schimbat tot mobilierul din cabinet achiziţionând un interior îmbrăcat în piele

          Interesant ce se întâmplă pe cealaltă partea a malaxorului. Doi dintre cocători, l-au luat de picioare pe un al treilea şi-l  aruncă periculos în vasul uriaş, cu capul în jos, susţinându-l deasupra, iar acesta cu mînile reuşeşte să umple cu aluat două găleţi roşii, pline ochi, împrumutate de la punctul amenajat pentru securitatea incendiilor şi le transportă pe neobservate încuindu-le în vestiar

          Mai departe procesul de producţie se derulează normal. Se coace pâinea şi se constată la ieşirea din cuptor, o producţie la numărător semnificativ mai mică decăt la numitor, adică în normativ. Personalul cocător dă din umeri şi mai numără o dată la cererea expresă a organului, stupefiat de necunoscutele fracţiei.

          Între timp apare pe alee legănându-se agale, specialistul în panificaţie, şeful de schimb chemat de urgenţă să depaneze o ţeavă care se înfundase la vecinii de la vinalcol şi era pericol de explozie în zonă. I se descrie situaţia după care, sigur pe vorbele sale, personajul cere să fie verificată trasabilitatea de pe etichetă a sacilor de făină.       

           –E făină de anul ăsta nea Mitică!          
           –Păi bine mă bivolilor! adresarea era făcută direct către oamenii lui, cocătorii, nu se exista nici un dubiu. Voi nu ştiţi că anul ăsta a fost an secetos!?... Îşi dădu repede seama de greşeală, se întoarse şi-şi ceru scuze faţă de tovarăşul Prim Bivol, chiar dacă acesta nu era de faţă, explicând că în speţă, e doar o potriveală proastă, nu e nici un grad de rudenie.         

          –Zilnic le explic la învăţământul politic şi vedeţi că nu se  lipeşte nimic de ei!

          Mai desfundară o sticlă de-aia specială şi se aşezară să incheie, edificaţi, procesul verbal anexând o notă de fundamentare asupra calitţii făinii din anul acela, lipsită de umiditatea din sol.

          În ce priveşte moralul salariaţilor, la final propune eliberaarea din funcţie a personalului de la poartă, pe motiv dovedit că ascultă Europa liberă (n-aveau de unde să ştie, onor portarii, din altă parte că s-a dărâmat Zidul Berlinului). Restul colectivului sunt fără îndoială oameni la locul lor şi au avut o abordare partinică pe perioada controlului, dovedind că şi-au capacitat toate eforturile strânşi uniţi în jurul ideii, „fie pâinea cât de rea, noi cu drag mâncăm din ea!”

          Mulţumite că şi-au făcut datoria, organele cercetează mai întâi portbagajul, să nu fi fost din greşeală pâinea caldă aşezată prea aproape de sticle şi să degradeze conţinutul standard. Când ies din curte, cei doi portari reuniţi în poziţie de drepţi îi salută cu respect       

          –Să trăiţi Domnu Colonel! Să vă dea Dumnezeu sănătate!         

          –Auzi mă Ghiţă, parcă mi-e milă de amărâţii ăştia doi. Hai să scriem din nou sfârşitul. Că doar nu ăştia doi dărâmară zidul.