Nu s-ar spune, după aparenţe, că aşa
pur şi simplu de mâine păşesc într-o aventură. Cu experienţa mea limitată de
aventurier nu am prevăzut nimic special, nici antrenamente în baie să-mi ţin
respiraţia sub apa din cadă ca să-mi îmbunătăţesc suflul şi nici saci cu
bolovani n-am cărat în spate, să-mi întăresc condiţia fizică. Aş fi putut măcar
să iau câteva lecţii de autoapărare, dar când am ajuns în sală, era de serviciu
o blondă frumoasă de pică şi nu pica ea cum mi-ar fi dat poate inima ghes s-o
văd întinsă într-un exerciţiu la sol; zburau ei, trei bărbaţi cât uşa, nu ştiu
cu ce interes, plonjau peste umărul zeiţei
cu bucle bălaie, de mă minunam cum mă minuna în tinereţea ei când arunca în
tavan clătitele şi le prindea înapoi în tigaie, nevasta.
Nu vreau autoapărare şi basta!
Hoţii ăia de la Budapesta dacă vor vrea să
ne atace, surpriză! Nu-şi vor găsi ripostă de la mine nici măcar o repriză! Să
joace singuri! Nu sunt un erou! Nu ma duielez nici în linguri! O să iau un
steag secuiesc şi-l arborez pe capotă, cu o notă:
„Luaţi-l! e al vostru! vi-l fac cadou!
Grijă mare la ceasul din torpedou! E un iminent pericol de bozie!... Eu sunt la
hotel, în caz de explozie.”
Prima escală, luni, va fi la Budapesta. Am
uitat să vă spun, nepotul meu Alexandru, 9 ani, autist, ne scoate în lume prin
Europa valvârtej, în căutarea unei terapii. O terapie nouă, Viki’s View, a Paulei Bartholomeus ce
încearcă ceva în Olanda ca să vindece o rană teribilă a vieţii.
Am să pun cu acest prilej pentru prima
dată piciorul în Ungaria, Austria, Germania, Olanda, şi poate Belgia datorită
lui şi vă mărturisesc sunt optimist.
Dumnezeu, după câte ştiu eu nu e
autist!
(drum bun si spornic)
RăspundețiȘtergere