Dincolo de Valea Doftanei

         Dincolo de Valea Doftanei urcăm serpentinele spre Secăria şi în spate se deschide o panoramă cuprinzătoare, în coroana uriaşă a văii, acoperişurile caselor, ieşind ca nişte mere roşii de sub verdele frunzişului. Undeva în dreapta, ascuns de un pinten al versantului nu se vede lacul, dar il ştiam acolo. Abia îi părăsisem închingat de barajul de la Paltinu. Luasem cu noi doar imaginile frumoase, scoţând din cadru miile de peturi. N-am mai văzut niciodată atâta indolenţă strânsă la un loc. 

          Am stins focul cu grijă, lăsând în urmă câteva ore liniştite în care desculţi prin iarbă ne-am încărcat bateriile. Totuşi am avut grijă, personal, să nu exagerez cu mişcarea, preferând să ţin sub supraveghere o sticlă cu tărie rătăcită prin bagaje, altfel periculoasă pentru foc. Am consumat-o încet, mai mult singur, asumându-mi toate riscurile şi protejând ca un adevărat cap de familie, viaţa sportivă a celorlalţi. 

          Un viraj scurt în stânga şi un intrând a permis oprirea maşinii într-un luminiş ce promitea Nikonului să respire în voie şi Ramonei să-şi potolească bătăile inimii al căror ritm se rătăcise pe serpentine. Promisiune neonorată, căci se pare o echipă de chirurgi operase cu instrumente neadecvate, fierăstraie, bormaşini, drujbe sau picamere, corpul viu al naturii, lăsând o rană deschisă în locul unde altădată hălăduia pădurea. 

          La câteva minute o altă maşină de Bucureşti încetineşte lângă noi şi de la volan prin geamul deschis şoferul ne întreabă încotro duce drumul.              

           – Undeva spre vârful muntelui! Îl lămurim noi convinşi că-i dădusem omului o informaţie utilă, încredinţăndu-l ferm că ţara e locuită şi că şoseaua n-avea cum să ducă nicăieri. Aveam să aflăm în curând că dreptatea era de partea noastră căci, după ce depăşisem coama şi coboram deja, am prins din urmă un cârd de vaci ce păşeau agale pe mijlocul şoselei cu ugerele doldora de lapte. 

Se întorceau de la păşune singure acasă şi se uitau lung la noi, cu ochi lor mari, nelămurite parcă dacă să se dea la o parte, sau să ne ceară taxă pentru drum. 

          Depăşind şi căruţa cu fân, dintr-o dată valea s-a deschis şi am recunoscut Comarnicul.

Revăzând un film

          O sărbătoare! Nici nu stiu cum să numesc acest film-conferinţă ce ni-l arată pe Sorin Dumitrescu pledând pentru „Nichita Stănescu”, dinlăuntrul necuvintelor sale, atingând oarecum nedumerirea mea că a trebuit ca cineva să pledeze pentru marea poezie ca într-un proces de viol, sau de crimă. Aici s-a ajuns într-o ţară în care valorile se comensurează doar în arginţi.
 https://www.youtube.com/watch?v=I3me3iQOFHI

       Am retrăit uimirea din tinereţea mea când am pătruns în împărăţia Epica Magna.

 

Fotbal cu mămăligă

          Nu cred că americanii, sau cei bine intenţionaţi din Consiliul Europei, FIFA cu atât mai puţin, ar mai putea interveni în asanarea morală a fotbalului românesc. Am folosit cuvinte pretenţioase, gen „asanare morală” ca să-i jignesc cumva pe cei care colcăie în mocirlele pestilenţioase ale fenomenului.

          Ce se întâmplă la noi e deja de pe altă planetă. Cum  bine zice hahalera de Mitică Dragomir, galacticii au legi şi tribunale separate, nu poţi intra în Schengenul lor decât dacă ai bacnote ştampilate cu mită, sau  legitimaţie de fotbalist lipită pe spate.

          E un mod de viaţă de un ban (nici doi poli), învăţat pe maidan nu în şcoli, ca într-o sectă de mormoni, cu un verbiaj specific, ce dejectă  trei din patru cuvinte ştiinţific, fără ambalaj, nu din creier ci din pantaloni.

          Pe gazonul verde rămâi să paşti miaua, doar dac-ai supt mai întâi maneaua.

          Mâine marele dictator ce subordonează federaţia şi liga, Olimpul, abordează binevoitor evenimente fierbinţi şi se adresează din balcon la popor.

          Ar fi timpul să explodeze mămăliga.

Acesta este doar un ciot rebel. Am plecat pe Valea Doftanei. Când mă întorc poate mă mai opresc la el.

Nordul Nikonului

          În căutarea României profunde Nikonul a înghiţit oferta unui călătorii pe roţi, neputând beneficia de sfatul preşedintelui de a descoperii în toată splendoarea frumuseţile patriei, din elicopter. Până la urmă, după rang, să ne mulţumin cu ce avem la dispoziţie în dotare şi să pornim către Nord, deschizând ochiul magic dincolo de Satul Mare.

          Vă mărturisesc, imaginile sunt amestecate, de la culorile vesele ale cimitirului din Săpânţa, până la baloţii de aur ce i-a rostogolit pe câmp sămânţa grâului până la apele râului Tisa, fermecate, povestind printre pietre şi buruieni întâmplări cu păcatele dintre românce şi ucraineni.

          Surpriza mare în satul Certezi. Ia de vezi şi să te minunezi de poveste.

          E timpul să vorbească şi artistul două cuvinte şi să vă ofere o bisericuţă din lemn dintre cele sfinte şi câţiva trandafiri de amorul subiectiv al blazonului. 

          Un păianjen îşi ţese pânza peste obiectiv. Ar vrea să oprească lumină din soare, Nikonului.

          Data viitoare poate cu mai mult noroc, se va putea...

          Întorşi la Satu Mare l-am salutat pe Coposu

Şi încă o imagine de sfârşit pentru România profundă

Suficient atat...

Răsfugul oilor

          Nedreptăţile fotbalului nu sunt puţine şi ele uneori lovesc nemeritat şi crunt. Sunt în plină desfăşurare două dintre acestea care se rostogolesc şi strivesc precum o avalanşă, tot ce prind dedesupt. În loc să ne bucurăm de nişte rezultate onorabile şi de nişte meciuri care dădeau unele speranţe de revigorare şi de schimbare la faţă a fenomenului, iată că ne întoarcem să analizăm fundăturile abisale ale gândirii unor primate. Unul puşcăriabil, speriat că se scufundă planeta, celălalt puşcăriaş, cerşind suspendarea pedepsei speriat că nimeni în afara lui nu posedă ştiinţa mulsului şi bietele animale se îmbolnăvesc pe capete de răsfugul oilor.

          Am fost şi rămânem la mâna lor.

          Băiatul ăsta Chiricheş care de la distanţă i se vede buna creştere şi eleganţa, pierde pe mâna unui cioban o posibilă carieră de succes. Ce-o fi în sufletul lui?

          Iar Rapidul, un tren, deraiază în B cu toate că pe teren... spre bucuria deşănţată a Chiajnei

          Da cine mai e şi Doamna Chiajna asta? Pai ce să zic, să citim pe Wikipedia

*

          Chiajna este numele slavon(pe slovaci i-a bătut ASTRA aseară) pentru Despina, însă numele ei de botez era Ana(Ana e soţia lui Copos). În 1545 s-a măritat cu domnitorul Munteniei, Mircea Ciobanul(Ciobanul e la puşcărie), cunoscut în istorie pentru măcelărirea boierilor pe care îi bănuia de trădare.(Chestia asta e ceva cu Federaţia şi Liga lui Mitică)

          Din această căsătorie au avut 3 băieți și mai multe fete.(Ciobanul are trei fete, să-i trăiască!) După moartea lui Mircea Ciobanul în 21 septembrie 1559,(Aici e o greşeală, puşcăria e moarte vie) se instituie ca tutore al fiului ei cel mai mare Petru cel Tânăr,(MM şi-a schimbat numele ca să nu mai plătească amendă ziaristei) în vârstă de 13 ani,(Altă greşeală, MM n-are  nici 13)  pentru care a obținut tronul. Îi întărește domnia fiului prin daruri trimise la turci, de unde a cerut și doi tineri fanarioți pentru fiicele sale. Au fost propuși Stamatie Paleologu, tânăr și chipeș și bătrânul Cantacuzen.(Ǎl bătrân e precis Hrebenciuc)

          Fiica ce trebuia să se căsătorească cu bătrânul, a fugit cu tânărul boier român Radu Socol pe care îl iubea.(Doamne cum il cheamă pe ăsta care s-a transferat ieri la Steaua?Drace, ce lapsus am!) Ca să spele rușinea aruncată pe obrazul Porții otomane(TAS-Tribunal de arbitraj sportiv), Chiajna a trimis alte noi daruri mari. În același timp ca să se răzbune pe boieri, a dat ordin să fie omorâți mai mulți dintre ei. În 1574 și-a măritat o altă fiică cu sultanul Murad. După un an însă, a căzut în dizgrația turcilor, care au exilat-o la Alep, în Siria.(Uite că apare şi Haisam) Aici a trebuit să-și câștige existența cu negustoria și țesutul. A murit în 1588, iar mormântul este la Galata.(Probabil Steaua joacă în grupe cu ei)

Gata. La Chijna s-a realizat Cocordia.

Zi enervantă

            E o zi enervantă. Azi nu se întâmplă nimic. S-au ciocnit două tramvaie în Arad fără victime, s-a blocat momentan circulaţia şi atât. Măi oameni buni, lăsaţi dracului amorţeala că se moare la televizor cu plictiseala de gât.

           Nici nu-mi vine să mă gândesc ce-o să fie de luni! Dacă premierul e plecat în concediu cine o să ne mai spună minciuni? Greu îmi închipui sistemul astral uselin fără soarele lui divin, în sediu central.

          Şi Haisamul, la ce l-aţi adus dacă n-are nimic de spus? Să fi lăsat omul să-şi facă Ramadamul...

          Mai sunt zile proaste una pe vară nu-i grav. Poate ne scoatem la fotbal diseara, ar fi Grozav

Pâine şi circ

          Citesc o ştire care avertizează cumva că Patrimoniul UNESCO din Maramureş este în stare de autodistrugere. Faimoasele Porţi din lemn sunt înlocuite cu cele din tablă şi fier forjat, geamurile cu termopane se deschid mai nou sub arcadele construcţiilor originale din secolul XVII. Toate acestea ca un ecou al civilizaţiei şi bunăstării ce s-a instaurat sub regimul USL.

          Riscul va fi şi mai mare după ce va fi aplicată măsura diminuării TVA-ului la pâine şi prosperitatea va cuprinde toată România. Cu siguranţă locuitorii satelor maramureşene vor dărâma bisericuţele din lemn, pentru a înălţa din cărămidă adevăratele catedrale ale neamului, să ne prezentăm în faţa turiştilor străini, spre mândria aleşilor noştri ca un tărâm al făgăduinţei împlinite, parte din programul de guvernare peste 70%..

          O altă ştire îmbucurătoare – să nu mai zică nimeni că televiziunile fac rating cu ştirile proaste, există o abordare mult mai echilibrată în ultima vreme trebuie să recunosc – vine de la premier care susţine că coabitarea dintre el şi preşedinte merge înainte. Premierul se va ocupa de pâine şi preşedintele de circ.

          Mărturisesc, chestia cu circul, iniţial n-o înţelesesem, dar m-a ajutat Mircea Duşa, ministrul apărării în recunoaştere prin ţară, zâmbitor a venit la presă pe nepusă masă undeva la Piteşti cu o declaraţie sprinţară. (Probabil ştiţi că e supărare mare în spaţiul argeşan şi de-aia nu se mai pune masă... Se pare că reforma administraţiei prin mâna lui lui Dragnea a şters cursul Argeşului de pe hartă şi din istorie, scaunul domnesc.

          Cum spuneam Duşa, nestrâns cu uşa, a declart că spaţiul aerian al ţărişoarei e invadat zilnic de avioane străine neidentificate, civile şi militare, fără aprobare de survol. Dau ocol, admiră peisajul şi se miră că nu i-am primit cu lapte şi miere pe Belvedere.

          De aceea CSAT-ul cu fascinantul şi eternul Preşedinte, a hotărât azi ca măsură de prevedere, din bugetul propriu, să ridice un circ şi să pună acolo Guvernul.

          E aşa un iureş mare la Palatul Victoria cu mutarea în noul sediu! Măcar să fi trecut concediu!  
          Preşedintele sabotează în continuare statul şi râzând desecretizează contractul de vânzare CFR, unde numai premierul dă cu subsemnatul. 
          Singura care se bucură printre triştii miniştrii e Maria Grapinii, desigur ea nu-şi va pierde turiştii, chiar dacă lucrurile nu merg bine în Maramureş o să-i ducă la circ.

Unşi şi tunşi

             Între cel „uns” şi cel „uns cu toate alifiile” în alianţa unselină, s-a dovedit aşa cum bănuiam că teritoriile suspiciunilor sunt lunecoase şi nu sunt precis conturate. Şi cum Dumnezeu poate să-şi mai întoarcă faţa lui senină la spate faţă de cel ales, unsul l-a simţit ca pe un ghimpe pe cel uns cu toate alifiile şi a preferat să-l ţină aproape şi chiar să-l culce, când treburile ţării erau încurcate şi de nepătruns, cu el în acelaşi hotel. Nu s-a ajuns până acolo să-şi împartă fraţeşte nici palatele şi nici paturile, măcar că tinerele speranţe din secretariatul guvernului, tunsele care semnează ştatele (Doar căile Domnului nepătrunsele!...), poate că i-ar fi dorit însoţiţi. Sigur şi serviciile, căci ar fi servit la comun deliciile, n-ar mai fi stat răspândiţi.

          În sfârşit, cel uns cu toate alifiie, în ţara aia îndepărtată (ţara o luase la vale bucată cu bucată la privatizare pe uscat şi pe mare), mai totdeauna umil a strâns în mâna lui toate sforăriile trimiţându-l la înaintare pe televiziuni doar pe Unsul cel mare, fabricându-i minciuni şi subtil, ovaţii după... emisiuni. Nu s-a mai văzut asemenea minciuni! Stau Carpaţii împietriţi gata să se rupă!

          Ca răspuns, Preşedintele şi-a trimis piraţii ăia orbii care s-au repezit precum corbii după unsul cu toate alifiile. S-au luat după miros şi au dezlegat sforăriile unui referendum mincinos.

          – Referendum? Matale ne crezi proşti? Asta s-a-ntâmplat în ţară la noi, nu la ei. Recunoşti?

          – Am zis eu ceva despre DNA? Vezi dumneata falansterul Antena 3 undeva?... Şi, premierul nostru s-a tuns. A zis el ceva ca uns despre Dragnea? A luat vre-o poziţie?

          La noi e mare încredere în justiţie.

Balene şi mititei

          Romania s-a încins. Aerul tremură, face ape-ape de la caniculă. Din loc în loc, fumurile de la grătarele cu mititei se înalţă ca nişte coloane de susţinere să nu se prăbuşească acoperişul cerului peste noi. Aproape că n-ar fi nevoie de mangan, cu siguranţă conversia energiei necondiţionate solare pe tijele de oţel, ar fi suficientă, dar e dispoziţie de la guvern, toate grătarele începând de luni să fie trase la umbră şi obligatoriu să meargă pe cărbuni, ca să nu crească şomajul în fieful lui Ponta din Gorj.

          Convenţional sau nu, în tot locul sfârâie pe grătare micii. Doar ăia marii se trag spre răcoare într-un singur loc, ca balenele când au indicii. Procurorii, oamenii din fiorduri ai lui Băsescu s-au pregătit de procese cu gheaţă şi înregistrări telefonice. Balenelor astea le cam pute leşul de abcese bubonice.   

          De dimineaţă a ajuns şi Voiculescu la DNA. De atâta răcoare când s-a apropiat, bietului om mi s-a făcut milă, i-a căzut o lentila de la ochelarii de soare.

          – Semn rău! S-ar fi exprimat cineva pe gură.

          În urma lui, neorganizat, se ţinea un stol răsfirat de ciori. S-a mai văzut uneori în literatură. Antena trei nu era aici.

          Ciorile croncăneau de trei ori, „Jos Băsescu” şi plecau la mici.

Autostradă la cer

A înflorit ghimpele,

a făcut o floare roză, moale,

deschisă în sinea ei

ca o tuberoză porno

a nopţii.

Invidia pietrei colţuroase

şi deşănţate ce-ţi intră în talpă,  

s-a transformat în mândrie calpă,

fiind singura ce rămâne

stearpă când treci.

În urma ta vine paznicul Caron

şi mângâie piatra ce scânteiază

într-un sărut.

E o piatră rară şi piatra latră

căci a durut.

Îţi spun eu latri degeaba,

e un destin.

Uite-te la cer cât e de negru-senin,

zorii azi nu mai vin,

doar asfaltatorii.