Citesc o ştire
care avertizează cumva că Patrimoniul UNESCO din Maramureş este în stare de
autodistrugere. Faimoasele Porţi din lemn sunt înlocuite cu cele din tablă şi
fier forjat, geamurile cu termopane se deschid mai nou sub arcadele construcţiilor
originale din secolul XVII. Toate acestea ca un ecou al civilizaţiei şi bunăstării
ce s-a instaurat sub regimul USL.
Riscul va fi şi mai mare după ce va fi
aplicată măsura diminuării TVA-ului la pâine şi prosperitatea va cuprinde toată România.
Cu siguranţă locuitorii satelor maramureşene vor dărâma bisericuţele din lemn,
pentru a înălţa din cărămidă adevăratele catedrale ale neamului, să ne prezentăm
în faţa turiştilor străini, spre mândria aleşilor noştri ca un tărâm al făgăduinţei
împlinite, parte din programul de guvernare peste 70%..
O altă ştire îmbucurătoare – să nu mai
zică nimeni că televiziunile fac rating cu ştirile proaste, există o abordare
mult mai echilibrată în ultima vreme trebuie să recunosc – vine de la premier care
susţine că coabitarea dintre el şi preşedinte merge înainte. Premierul se va ocupa
de pâine şi preşedintele de circ.
Mărturisesc, chestia cu circul, iniţial
n-o înţelesesem, dar m-a ajutat Mircea Duşa, ministrul apărării în recunoaştere
prin ţară, zâmbitor a venit la presă pe nepusă masă undeva la Piteşti cu o
declaraţie sprinţară. (Probabil ştiţi că e supărare mare în spaţiul argeşan şi
de-aia nu se mai pune masă... Se pare că reforma administraţiei prin
mâna lui lui Dragnea a şters cursul Argeşului de pe hartă şi din istorie,
scaunul domnesc.
Cum spuneam Duşa, nestrâns cu uşa, a declart
că spaţiul aerian al ţărişoarei e invadat zilnic de avioane străine neidentificate,
civile şi militare, fără aprobare de survol. Dau ocol, admiră peisajul şi se
miră că nu i-am primit cu lapte şi miere pe Belvedere.
De aceea CSAT-ul cu fascinantul şi
eternul Preşedinte, a hotărât azi ca măsură de prevedere, din bugetul propriu,
să ridice un circ şi să pună acolo Guvernul.
E aşa un iureş mare la Palatul
Victoria cu mutarea în noul sediu! Măcar să fi trecut concediu!
Preşedintele sabotează în continuare statul şi râzând desecretizează contractul de vânzare CFR, unde numai premierul dă cu subsemnatul.
Singura care se bucură printre triştii miniştrii e Maria Grapinii, desigur ea nu-şi va pierde turiştii, chiar dacă lucrurile nu merg bine în Maramureş o să-i ducă la circ.
Preşedintele sabotează în continuare statul şi râzând desecretizează contractul de vânzare CFR, unde numai premierul dă cu subsemnatul.
Singura care se bucură printre triştii miniştrii e Maria Grapinii, desigur ea nu-şi va pierde turiştii, chiar dacă lucrurile nu merg bine în Maramureş o să-i ducă la circ.
Michail Alexe Cred ca Ponta, ar intelege mai bine ca el si nu Basescu se ocupa de circ, daca mai avem dubai dupa delcaratile lui Dusa de astazi m-am lamurit!
RăspundețiȘtergere